Hagi, la naționala României? Ionuț Lupescu vede o "mare problemă"

Hagi, la naționala României? Ionuț Lupescu vede o "mare problemă"

Ionuț Lupescu a comentat o posibilă numire a lui Gică Hagi în funcția de selecționer al României.

Fostul candidat la șefia FRF este convins că Hagi ar avea probleme dacă va ajunge pe banca naționalei.

"Văd că Gică se tot autopropune, el vrea, pentru că foarte mulți jucători au trecut prin Academia lui, îi cunoaște. Pe de altă parte, marea problemă ar fi că și-ar antrena propriul fiu și atunci vor începe discuții. Mie chiar îmi place Ianis, e talentat, are valoare, dar, indiferent ce-ar face Gică, s-ar isca tot felul de comentarii", a spus Lupescu într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor.

ADVERTISING

"Cu siguranță, presa va face speculații la fiecare meci. Totuși, dacă va fi numit, va trebui să treacă peste aceste lucruri. Sigur, are acum altă experiență decât în momentul când a fost instalat în 2001 și am ajuns la barajul pierdut cu Slovenia. Cunoaște foarte bine fotbalul românesc, talentele, are o viziune clară. Problema va fi să fie și sprijinit", a adăugat acesta.

Gică Hagi este în prezent liber de contract, după ce în vară a renunțat la funcția de antrenor principal al Viitorului.

Hagi a mai pregătit naționala României în 2001, pentru doar patru meciuri.

ADVERTISING

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

Apasă aici pentru a vedea toate știrile din sport de pe spotmedia.ro

Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇