Incendiile de vegetație scapă de sub control în Peru. Focul a distrus recolte și situri arheologice (Foto & Video)

Incendiile de vegetație scapă de sub control în Peru. Focul a distrus recolte și situri arheologice (Foto & Video)

Autorităţile din Peru se străduie să facă un plan pentru a lupta cu incendiile de vegetaţie care au scăpat de sub control în ţară, distrugând recolte, provocând daune comorilor arheologice şi lăsând mai multe regiuni în stare de dezastru.

Pompierii afirmă că lupta cu flăcările a devenit tot mai dificilă, potrivit Reuters.

”Suntem obosiţi”, a afirmat un pompier voluntar, în pădurile din nordul regiunii Amazonas, care a refuzat să îşi spună numele. ”Stingem focul, el izbucneşte din nou. Îl stingem, iar izbucneşte”, a spus el.

ADVERTISING

Joi, pompierii din această zonă s-au retras din faţa flăcărilor.

”Sunt scăpate de sub control. Avem nevoie de ajutor”, a spus Arturo Morales, un alt pompier voluntar.

Preşedintele Dina Boluarte a declarat, miercuri, o stare de urgenţă de 60 de zile în regiunile San Martin, Amazonas şi Ucayali, alocând resurse suplimentare pentru a împiedica incendiile să se răspândească.

”Aducem tot ce avem”, a afirmat Boluarte, într-un discurs. Ea a făcut apel la fermieri să nu mai dea foc câmpurilor, afirmând că acest lucru a făcut ca flăcările să se întindă şi să scape de sub control.

ADVERTISING

Incendiile de pădure sunt frecvente în Peru din august până în noiembrie, fiind cauzate fie de fermieri fie de cei care încearcă să acapareze ilegal terenuri, potrivit guvernului.

Aproximativ 240 de incendii au izbucnit în acest sezon în 22 din cele 25 de regiuni ale ţării, însă peste 80% se aflau sub control miercuri.

Cu toate acestea, unele incendii s-ar putea reaprinde, în condiţiile unui aer uscat, iar vântul şi locurile izolate le fac greu accesibile.

Flăcările au ajuns deja la şapte situri arheologice, potrivit Ministerului Culturii, şi ameninţă comunitatea indigenă Shipibo-Konibo din Amazon.

ADVERTISING

În total, aproape 2.300 de hectare de terenuri cultivate au ars şi 140 de oameni au fost răniţi, potrivit datelor oficiale de miercuri.

America de Sud se confruntă în prezent cu incendii, din pădurea amazoniană din Brazilia, prin cele mai întinse zone umede din lume în Bolivia, doborând recordul anterior de incendii dintr-un an.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇