La Convenția Națională a PNL, Valeriu Stoica, probabil cea mai luminată minte strategică pe care liberalii au avut-o după 1989, a rostit singurele vorbe la care butaforica reuniune ar fi avut motive să mediteze pentru a decide și acționa apoi în consecință.
”Etapa Iohannis a fost importantă, dar s-a încheiat. PNL trebuie să intre într-o nouă etapă odată cu cele două campanii”, a spus fostul președinte PNL.
Cu eleganța specifică domniei sale, Valeriu Stoica și-a îndemnat colegii să constate că e momentul desprinderii și, aș zice eu, chiar trezirii partidului care trebuie să redevină o forță cu reflexe corecte, cu comportament politic pragmatic, logic și eficient, depășind statutul de simplă anexă a voinței prezidențiale.
O voință egocentrică, care aproape a distrus PNL astfel încât are nevoie ca un fost președinte al partidului să-i vestească un fapt evident.
Desprinderea, într-adevăr, nu e ușoară după 10 ani de supunere și dependență totală. Adesea animalele sălbatice ținute mult timp în captivitate şi după eliberare continuă să se miște în cerc, așa cum au făcut după gratii. Primul pas este conștientizarea.
Dar oare dl Iohannis acceptă că epoca domniei sale s-a încheiat?
Dl Iohannis a ratat toate dregătoriile externe vizate. De la ridicola avântare spre vârful NATO, cu o amușinare pe la ONU, la încercări pe la Bruxelles, toate s-au izbit nu doar de eșec, ci și de ironia marii prese externe care se întreba de ce își imaginează dl Iohannis că are anvergura necesară pentru o înaltă poziție externă.
Nu comunică, ba chiar disprețuiește comunicarea, nu dă socoteală, nu are respect pentru banul public și pentru cei care îl produc, nu are respect pentru votul primit. De ce l-ar fi vrut partenerii României? Pentru simplul fapt, independent de voință sau vreun merit al dlui Iohannis, că este est-european?
Dar iată că dl Iohannis pare să nu renunțe și se agață măcar de o dregătorie internă, un post de senator, președinția Senatului și, desigur, președinția PNL. Adică o poziție strategică, fără răspundere, riscuri și obligații, cum ar fi aceea de premier, de exemplu.
De ce strategică? Întâi ar trebui să răspundem oare de ce ar vrea dl Iohannis o nouă demnitate. Are vreun proiect excepțional pe care îl vrea dus la îndeplinire? Are o viziune pentru România care îi albește nopțile și pe care nu vrea să o abandoneze? În mod evident, nu.
Și atunci de ce ar accepta o funcție inferioară celei actuale și celor vizate prin instituții internaționale? Pentru a face în continuare parte din jocurile care decid pe cine propune România pentru un job cu mult protocol și bani mulți.
Dependența lui Iohannis
Cumva, dl Iohannis nu este dependent de putere cum era Traian Băsescu după 10 ani de mandat. Este dependent de privilegiile și luxul puterii de care refuză să se desprindă.
Ca să candideze trebuie să devină membru de partid, ceea ce presupune să demisioneze din funcția de președinte al României, iar interimar să devină dl Ciucă. Liberalii cred că această poziție i-ar asigura cumva lui Nicolae Ciucă victoria la prezidențiale.
Ceea ce nu ia în calcul acest scenariu este că poporul nu este chiar imbecil și acest tip de manevre care îi insultă inteligența pot avea un efect de bumerang.
Cu Iohannis locul I pe lista pentru Senat a PNL, mai ales la București, este posibil ca liberalii să înregistreze o înfrângere istorică. Cu cota de încredere și simpatie a domniei sale, dl Iohannis este un pasiv electoral.
Iar dl Ciucă cu ghiuleaua Iohannis de picior are și mai puține șanse, indiferent în ce funcție interimară este cocoțat în mod ostentativ.
PNL are o singură șansă pentru viitor. Să se desprindă de Klaus Iohannis și, cu Nicolae Ciucă învins sau învingător la prezidențiale, să își aleagă un președinte adevărat și să înceapă propria reconstrucție.