CFR Cluj va evolua în fața marii rivale FCSB duminică seara de la 21, în etapa cu numărul 9 din Superliga, meci LIVE pe SpotMedia.ro.
Noul atacant al celor de la FCSB, Daniel Bîrligea, 24 de ani, adus recent de la CFR pentru peste 2 milioane de euro, nu a făcut deplasarea la Cluj, pentru că există o clauză specială în contractul acestuia. El nu are voie să joace în meciul direct, altfel, FCSB risca multe sancțiuni pecuniare.
100.000 de euro ar trebui să scoată din buzunare latifundiarul din Pipera dacă l-ar folosi pe Bîrligea într-un meci direct cu feroviarii, după cum însuși Becali recunoștea.
Mai mult, e vorba și de o promisiune de onoare că Bîrligea nu va fi folosit, după cum spune președintele clujenilor: „Clauzele, mai ales că vorbim de un transfer definitiv, pot fi interpretate. În schimb, vorbele sau promisiunile, aici nu mai există loc de interpretări. Și a fost o promisiune făcută și la emisiunea voastră, era Horia. O promisiune făcută și ulterior. Faptul că s-au introdus anumite lucruri în contract, s-au introdus ca să existe acolo. Pentru mine a contat cuvântul. În ce măsură va fi respectat cuvântul, el decide. Pentru că fiecare om pune preț pe ceea ce spune și din punctul meu de vedere o promisiune făcută nu are preț. Eu dacă promit ceva nu mai putem invoca sume sau cifre. Nu știu ce ar putea să se întâmple ca eu să nu mă țin de promisiune”, a adăugat președintele lui CFR Cluj, Cristi Balaj, la Fanatik Superliga.
Întrebat și care a fost reacția lui Petrescu la auzul veștii plecării lui Bîrligea, și la marea rivală, Balaj a adăugat: ”Avea patru atacanți. Acum am rămas cu trei atacanți și unul e în afara listei. Atacanți importanți, de un nivel de care antrenorii dinaintea lui Dan Petrescu nu s-au bucurat. Louis Munteanu, Postolachi și Peter Michael”, a conchis Balaj.
În ultimul meci direct disputat la Cluj, FCSB s-a impus cu 1-0, gol marcat de Florinel Coman, pe 14 aprilie.
D.A.