Rusia anunță revenirea echipelor sale naționale și de club în competițiile internaționale

Rusia anunță revenirea echipelor sale naționale și de club în competițiile internaționale

Rusia a fost exclusă pe data de 28 februarie 2022 din toate competițiile internaționale de fotbal, fie că vorbim de echipele de club, sau de cele naționale, la orice categorie.

Această decizie a fost luată de comun acord de către FIFA și UEFA, după ce Federația Rusă a invadat din punct de vedere militar Ucraina, țară vecină cu România.

La peste doi ani de la această decizie radicală, Rusia e aproape să revină în fotbalul mare. Iar această veste a fost anunțată de chiar președintele Federației Ruse de Fotbal, Alexander Dyukov, care a transmis că formațiile de club din Rusia vor fi reprimite în curând în cupele europene:

ADVERTISING

"Au loc multe întâlniri și conferințe, care ne deschid calea revenirii în competițiile europene. Experiența îmi spune că decizia va fi luată în curând. Pozițiile celorlalte asociații de fotbal se schimbă de la lună la lună", a spus Dyukov, potrivit nogomania.com.

Trebuie amintit că în urmă cu doar un an, UEFA anunța că echipele de juniori Under 17 ale Rusiei pot evolua în preliminariile europene. Însă, după ce România și alte state europene s-au opus vehement ideii, UEFA s-a răzgândit. România a informat atunci forul de la Nyon că nu va disputa niciun meci oficial sau amical cu echipe din Rusia.

ADVERTISING

Cât timp Rusia a fost suspendată de forurile superioare din fotbal, echipa a luat în calcul ideea de a se desprinde de UEFA și de a participa în preliminariile Cupei Mondiale în zona Asia.

Conflictul armat provocat de Rusia în Ucraina a ajuns la ziua 935.

D.A.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!