Ploile torențiale revin. ANM a emis noi coduri galbene și portocalii. Prognoza pentru București (Harta meteo)

Ploile torențiale revin. ANM a emis noi coduri galbene și portocalii. Prognoza pentru București (Harta meteo)

Vin noi ploi torențiale, în vestul țării și în zona Moldovei, zonă deja afectată puternic de inundații. Meteorologii au actualizat prognoza meteo și vremea este așteptat să se înrăutățească începând de duminică după amiază.

COD GALBEN

Un prim cod galben de ploi însemnate cantitativ este valabil în perioada 15 septembrie, ora 10:00 - 15 septembrie, ora 16:00. Zonele vizate sunt Banat, Crișana, sud-vestul Transilvaniei, local zona de munte a Olteniei, nordul Dobrogei.

Aici va ploua însemnat cantitativ. Prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20...25 l/mp și izolat de peste 30...40 l/mp.

cod-galben-15-septembrie
Foto: ANM

De asemenea, duminică dimineața, ANM a mai emis un cod galben și unul portocaliu, tot de ploi însemnate cantitativ.

ADVERTISING

COD GALBEN

Codul galben este valabil în perioada 15 septembrie, ora 16:00 - 16 septembrie, ora 10:00, zonele afectate fiind nordul și estul Moldovei, Banat, Crișana, sud-vestul Transilvaniei, local în zona de munte a Olteniei, nordul Dobrogei.

În intervalul menționat, în județele Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Vaslui și Galați va ploua însemnat cantitativ.

ADVERTISING

Cantitățile de apă vor fi de 20...25 l/mp și izolat de peste 40 l/mp. În Banat, Crișana, sud-vestul Transilvaniei, local în zona de munte a Olteniei și în nordul Dobrogei va continua să plouă, iar prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15...20 l/mp.

COD PORTOCALIU

Pentru moment, codul portocaliu, valabil în perioada 15 septembrie, ora 16:00 - 16 septembrie, ora 10:00,
va afecta doar Delta Dunării, aici fiind așteptate averse torențiale, importante cantitativ.

Potrivit ANM, în intervalul menționat, în Delta Dunării va ploua torențial, iar cantitățile de apă vor fi de 40...60 l/mp.

cod-portocaliu-15-septembrie
Foto: ANM

Prognoza pentru București

Potrivit ANM, vremea va începe să se răcească și în Bucureşti, iar temperaturile maxime nu vor mai trece de 24 de grade.

ADVERTISING

Astfel, în Capitală, în intervalul 15 septembrie, ora 10:00 - 16 septembrie, ora 10:00, temperaturile se vor situa uşor sub cele normale pentru această perioadă, astfel că temperatura maximă va fi de 23-24 de grade.

De asemenea, cerul va avea înnorări temporare, iar probabilitatea de ploaie va fi redusă. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura minimă va fi de 11-12 grade.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇