În 2017, unul dintre cele mai mari incendii de vegetație din istoria Californiei se apropia de Montecito. Însă această localitate era de mult timp pregătită pentru un astfel de eveniment și a supraviețuit aproape intactă. O lecție importantă pentru viitor, din care putem învăța mereu.
În decembrie 2017, Maeve Juarez, specialistă în incendii de sălbăticie la Departamentul de Pompieri Montecito, a aflat că un incendiu enorm se extindea spre acest oraș din sudul Californiei. Ea urma să intre în prima linie de apărare a unei comunități de nici 10.000 de oameni, amenințate de Thomas Fire, cel mai mare incendiu din istoria Californiei.
Orășelul, care părea condamnat, a avut, însă, câteva avantaje pe care le-a fructificat. Iar cel mai important a fost că se pregătise timp de 30 de ani pentru acest moment, relatează BBC.
Grație unui program derulat timp de mai multe decenii, locuitorii au luat măsuri obișnuite - de la curățarea vegetației uscate la izolarea ignifugă a imobilelor - creând un nivel solid de încredere și coeziune la nivel de comunitate, care a permis acțiunea rapidă cu toate forțele în fața incendiului devastator.
A fost o lecție crucială de supraviețuire în caz de dezastru, nu doar în acel moment, ci și pentru viitor.
În 2017, Thomas Fire a fost cel mai mare incendiu din istorie, însă de atunci a fost depășit ca amploare de alte opt astfel de dezastre, inclusiv de Park Fire, din iulie anul acesta.
Iar pe 8 septembrie peste 10.000 de oameni au primit ordinede evacuare din cauza unui incendiu masiv din sudul Californiei, guvernatorul statului declarând stare de urgenţă în Los Angeles şi în regiunile învecinate din cauza a trei incendii de vegetaţie.
Pe măsură ce schimbările climatice aduc amenințarea incendiilor în apropierea multor comunități, autoritățile locale caută măsuri pentru a se proteja. Poate că nu au 30 de ani să dezvolte strategiile pe care Montecito le-a folosit cu succes, dar exemplul acestui orășel ar ajuta multe alte localități să-și creeze propriile planuri.
"Nu începi să previi demența când apar semnele: la fel, nu începem să ne pregătim de un incendiu când ajunge în vecinătățile noastre", spune Juarez.
Așadar, cum au reușit oamenii din Montecito să evite o catastrofă?
Ani de pregătire pentru o noapte lungă
Pe 16 decembrie 2017, flăcările s-au ridicat deasupra orășelului californian. Trecuse aproape o săptămână de când localnicii fuseseră evacuați, iar vântul puternic care izbucnește de regulă seara în regiune a atins viteze de 105 km/h, întețind focul. Pompierii se așteptau la ce era mai rău, potrivit New York Times.
Însă pregătirea de decenii a orașului, laolaltă cu eforturile a peste 8.000 de pompieri, au transformat acest loc dintr-unul condamnat într-o poveste de succes. Dimineața, la ora locală 6:00, când flăcările au ajuns la apogeu, echipele de rezervă au intrat în acțiune. În următoarele 12 ore, toate efectivele au luptat pentru a opri înaintarea focului. După lăsarea întunericului, vântul s-a potolit, iar flăcările s-au îndepărtat de zona de coastă și de oraș, conform The Montecito Journal.
În ciuda evoluției de rău augur, pregătirile ample ale orașului au dat roade. Thomas Fire a pârjolit peste 114.000 de hectare de teren din California. Dar odată ce flăcările s-au diminuat, pompierii au constatat că doar șapte case din Montecito au ars.
„Sute de structuri au beneficiat de resursele de stingere a incendiilor care fuseseră desfășurate în prealabil. Nivelul daunelor a fost considerabil mai scăzut decât cel estimat în planul de protecție împotriva incendiilor de vegetație din 2016 al comunității Montecito sau față de ceea ce am avut în timpul incendiilor anterioare", arată Juarez.
Un plan bun și acțiune comună
Lunga călătorie a orășelului californian către acel triumf a început în 1994. Alertat de înrăutățirea incendiilor de vegetație, Departamentul de Pompieri Montecito a lansat un program condus de experți în incendii de vegetație pentru a dezvolta modalități de atenuare a acestor amenințări. De atunci, toți cei implicați au ajutat constant comunitatea să se unească pentru a face front comun prin aceste strategii.
Sub coordonarea unor specialiști în incendii de vegetație precum Maeve Juarez, localnicilor li s-a spus continuu să ia măsuri esențiale pentru a reduce combustibilul natural de incendiu (cum ar fi frunzele și plantele uscate) în jurul orașului. Departamentul de pompieri organizează periodic curățenia în cartier, oferă servicii gratuite de așchiere a lemnului și curăță vegetația excesivă și tufișurile din zonele îndepărtate care ar putea contribui la răspândirea incendiilor.
Foarte important, există un plan amplu de evacuare a populației și de eliberare a căilor de acces pentru echipajele de intervenție care trebuie să ajungă rapid la fața locului. Localnicilor li se explică tot timpul ce trebuie să facă, de pildă, cum să integreze materiale ignifuge în protejarea imobilelor și a grădinilor.
Celălalt avantaj major pe care Montecito l-a avut în lupta cu Thomas Fire a fost timpul. Ținând cont de modul în care se deplasa incendiul, autoritățile au putut desfășura resurse importante - 130 de mașini de intervenție și 30 de echipe - cu patru zile înainte ca focul să se apropie de oraș. Ba chiar au avut timp să aducă buldozere ca să radă vegetația de la periferie, creând un perimetru de siguranță în jurul localității exact acolo unde se știe că focul arde rapid, în timp ce cisternele au împrăștiat substanțe ignifuge pe aproximativ 26 de kilometri de drumuri din zonă.
Timpul s-a dovedit prețios pentru a organiza evacuarea cu calm a populației, lucru care se datorează în mare măsură pregătirii de lungă durată pentru incendii, subliniază Juarez.
Încrederea creată între specialiștii în incendii de vegetație și comunitate a dus la un grad ridicat de respectare a ordinelor de evacuare, înlesnind astfel misiunea pompierilor.
De unde începe pregătirea împotriva incendiilor
Incendiile din vestul SUA devin mai mari și mai intense pe măsură ce schimbările climatice aduc veri mai lungi și mai uscate. Dar mai e ceva; extinderea urbană și aprinderea accidentală sau voluntară de către oameni cresc, de asemenea, riscul izbucnirii unor mega-incendii.
Erica Fischer, profesor asistent de inginerie structurală la Universitatea de Stat din Oregon, SUA, spune că știința din spatele modului în care comunitățile pot rezista la incendiile de vegetație este cu vreo 100 de ani în urmă față de rezistența la cutremure.
Dacă o comunitate nu are o strategie de atenuare unificată și colaborativă, povara cade de cele mai multe ori pe fiecare proprietar în parte. Și atunci scapă cine poate.
Fischer spune că primul pas pentru apărare este ca autoritățile să identifice cea mai importantă infrastructură și să dezvolte un plan pentru a o proteja de ardere - o strategie cunoscută sub numele de cartografiere a activelor. „Ce ar arde în această comunitate încât ar distruge-o economic și ar împiedica-o să-și revină? Cercetările anterioare arată că de multe ori e vorba de școli și spitale, mai ales dacă există doar una dintre ele într-un oraș, ceea ce înseamnă că sunt de obicei cei mai mari angajatori", explică ea.
Identificarea zonelor în care s-ar putea răspândi incendiul este, de asemenea, o prioritate. De exemplu, dacă în centrul orașului există o biserică veche de lemn care ar putea lua foc rapid dacă ar cădea jar pe ea, aceasta ar trebui apărată prima împotriva focului.
Nici protejarea infrastructurii de apă nu trebuie trecută cu vederea, subliniază Fischer. „Infrastructura de apă din vest a suferit multe daune din cauza incendiilor de vegetație, iar asta include contaminarea sistemului de distribuție a apei". O abordare utilă constă în crearea de spații de apărare în jurul rezervelor de apă, cum ar fi bazinele hidrografice și rezervoarele naturale.
Experții sunt de acord că fiecare comunitate aflată în pericol de incendiu are nevoie de un plan de evacuare concis, difuzat pe scară largă și accesibil tuturor locuitorilor. Dacă o comunitate poate fi evacuată eficient înaintea unui incendiu de vegetație, pompierii și echipajul de urgență își pot face treaba eficient.
„În timpul unui incendiu, prima prioritate a intervențiilor de urgență este siguranța vieții, apoi apărarea structurii. Cu cât trebuie să consume mai puțină energie pentru a ajuta la evacuarea localnicilor, cu atât mai mult se pot dedica forței de reacție. Educarea publicului privind evacuarea timpurie, fără a aștepta neapărat un ordin de evacuare, facilitează prima reacție", explică Erica Fischer.
Și chiar dacă sună paradoxal, focul nu este doar o forță distructivă, ci și una benefică. Arderile controlate sunt adesea esențiale în reducerea riscului de mega-incendii, potrivit unui raport din 2023 al Comisiei de management și atenuare a incendiilor sălbatice, care a oferit recomandări Congresului american pentru îmbunătățirea politicilor federale legate de incendiile de pădure.
Ce poate face fiecare om
Experții sfătuiesc localitățile să se protejeze în mod colectiv contra incendiilor de vegetație, dar există și câțiva pași pe care oamenii le pot lua pentru ca locuințele lor să fie mai puțin expuse la foc.
Măsurile rapide și de impact includ:
- acoperirea gurilor de aerisire cu măști din oțel galvanizat;
- umplerea și acoperirea elementelor din lemn cu substanțe ignifuge;
- etanșarea garajelor și ușilor cu burduf;
- montarea grilajelor peste jgheaburi, deoarece aceste spații pot colecta frunze uscate și resturi care se aprind ușor.
În toate cazurile, e important să folosiți materiale de construcție rezistente la aprindere ori de câte ori este posibil, subliniază Juarez.
Însă cel mai important lucru pe care îl pot face proprietarii de case este, probabil, să creeze o zonă-tampon în jurul proprietății lor. Aceasta poate varia în funcție de riscul unui incendiu de vegetație - în California, de exemplu, zona este de 30 de metri.
„Folosiți materiale necombustibile, cum ar fi pietricelele sau piatra de râu la 1, 5 metri de casă. Această zonă ar trebui să aibă puțină vegetație sau deloc pentru a reduce la minimum orice ar putea lua foc", recomandă Juarez.
T.D.