Un val uriaș, de 200 de metri înălțime, a produs vibrații pe tot Pământul timp de nouă zile

Un val uriaș, de 200 de metri înălțime, a produs vibrații pe tot Pământul timp de nouă zile

Oamenii de știință au elucidat misterul unei vibrații înregistrate timp de nouă zile, în septembrie anul trecut, pe tot Pământul.

O alunecare masivă de teren într-un fiord din Groenlanda a declanșat un val care „a zguduit Pământul” timp de nouă zile, ca o vibrație prelungă, de mică intensitate.

Aceasta este concluzia cercetătorilor care au încercat să afle ce a provocat misterioasele unde de şoc.

Semnalul seismic din septembrie 2023 a fost captat de senzori din întreaga lume. Inițial, oamenii de știință au fost surprinși și au început să investigheze pentru a afla sursa mișcării.

ADVERTISING

Rezultatele investigației au fost publicate în revista Science și sunt rezultatul unei misiuni de cercetare a unei echipe internaționale de oameni de știință și a Marinei daneze.

„Când colegii au observat pentru prima dată acest semnal anul trecut, nu semăna deloc cu un cutremur. L-am numit „obiect seismic neidentificat". A continuat să apară - la fiecare 90 de secunde timp de nouă zile.

În același timp, colegii din Danemarca, care lucrează pe teren în Groenlanda, au primit rapoarte despre un tsunami care a avut loc într-un fiord îndepărtat. Așa că atunci ne-am unit forțele”, și-a amintit dr Stephen Hicks de la UCL, unul dintre oamenii de știință implicați, potrivit BBC.

ADVERTISING

În cele din urmă, cercetătorii au descoperit că un versant de stâncă, echivalent în volum cu 25 de clădiri Empire State, a căzut în apă, provocând un „mega-tsunami” de 200 de metri înălțime. Vorbim despre 25 de milioane de metri cubi de rocă și gheață care s-au rupt de pe un munte înalt de 1.200 de metri.

Valul uriaş nu a putut să iasă din interiorul fiordului, așa că a continuat să se miște dintr-o parte în alta timp de nouă zile.

Valul a generat vibrații care au fost înregistrate de aparatele din întreaga lume.

ADVERTISING

Oamenii de știință spun că alunecarea de teren a fost cauzată de creșterea temperaturilor din Groenlanda, care a topit ghețarul de la baza muntelui.

A fost distrusă, de asemenea, și o stație de cercetare, aflată pe insula Ella, la 70 km de alunecarea de teren, dar nimeni nu se afla acolo și nu au fost înregistrate victime.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇