Superliga: FCSB regăsește busola în campionat și câștigă un meci dificil cu UTA Arad

Superliga: FCSB regăsește busola în campionat și câștigă un meci dificil cu UTA Arad

FCSB s-a impus destul de greu în fața celor de la UTA Arad, scor 2-0 pe stadionul Arcul de Triumf din București, în ultimul meci al zilei de duminică din Liga 1, în stagiunea competițională 2024/2025.

A fost un succes chinuit pe alocuri al campioanei, al doilea abia în acest sezon, după 8 etape, dar desigur și cu un meci amânat, acela cu FC Botoșani. Doar pe Farul Constanța mai învinsese FCSB în acest sezon, un 3-2 de asemenea și el chinuit.

Azi au marcat Ngezana, primul gol în campionat pentru roș-albaștrii și Băluță, în minutele 16 și 87, al doilea jucător ratând anterior și un penalti, extrem de slab executat, în minutul 58.

GOOOL! FCSB - UTA 1-0. Ngezana are un reflex fabulos și reia cu capul

Cu toată artileria grea pe teren, mai puțin cu Olaru și Șut, unul suspendat, celălalt accidentat, FCSB nu a convins nici în această seară, venind evident obosită și fizic și mental după succesul cu LASK Linz, care a dus la calificarea în grupa principală din Europa League.

ADVERTISING

FCSB urcă acum pe 9 în campionat, având 8 puncte, fiind la 7 de liderul Craiova, eventual la virtual 4 lungimi, dacă se va câștiga restanța cu moldavii. UTA cade pe 13 și fanii arădeni murmură la adresa lui Rednic...

Echipele de start:

FCSB: Târnovanu - V. Crețu, Ngezana, Dawa, Panțîru - Lixandru (cpt.), Alhassan - Ștefănescu, Băluță, Oct. Popescu - D. Popa.
Rezerve: A. Vlad - Haruț, Miculescu, Kiki, Edjouma, Chiricheș, Pandele, Baeten, Pantea, Musi, Radunovic, Luis Phelipe.
Antrenor: Elias Charalambous.

ADVERTISING

UTA: R. Popa - Dozi, I. Conte, Paulolo, Trif - Fabry (cpt.), Hrezdac, Van Durmen - Cîmpanu, Kadiri, V. Costache.
Rezerve: D. Iliev - V. Borcea, Cr. Mihai, Benga, Ezekiel, Machado, Mabea, Râpă, Dumiter, R. Cristea, Ghezali.
Antrenor: Mircea Rednic.

Arbitru: George Găman.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!