Steag roșu pe litoral. Curenții rip te trag în larg și intrarea în apă este interzisă

Steag roșu pe litoral. Curenții rip te trag în larg și intrarea în apă este interzisă

Salvamarii din sudul litoralului au arborat, vineri, steagul roșu, care interzice scăldatul. În weekend vor fi la mare 150.000 de turişti, iar interdicţia rămâne valabilă, pentru că sunt valuri mari şi curenţi puternici care te trag în larg.

Cele mai periculoase au fost zonele Jupiter și Neptun unde curenții puternici formează gropi chiar în apropierea malului.

„Teoretic intrarea în apă este interzisă, practic (turiştii - n.red.) nu vor să ne înțeleagă, ne spun că știu să înoate, că de aia au venit în vacanță, să sară în valuri. Deja de la un metru pot fi în pericol pentru că te trag foarte tare curenții rip”, a declarat Robert Viza, șef serviciu salvamar Jupiter-Neptun, pentru ProTV.

ADVERTISING

Ce sunt curenții rip și ce trebuie să faci dacă te trag în larg

Curenţii rip se formează în anumite condiții specifice, printr-o combinație de relief subacvatic și de hidrodinamică, de comportament al valurilor.

Curenții rip de pe plajele românești ale Mării Negre sunt destul de puternici. Conform măsurătorilor experților, aceștia pot dezvolta viteze medii de aproximativ 0,4 – 0,5 metri pe secundă, cu viteze maxime instantanee de 1,5 – 1,6 m pe secundă.

"Ca să putem face o comparație, de exemplu, un înotător obișnuit cu experiență înoată cam cu 0,8 metri pe secundă, un înotător olimpic cu aproximativ doi-trei metri pe secundă, iar viteza de curgere a apei într-un râu de munte este de aproximativ 1-2 metri pe secundă, deci practic a înota împotriva unui astfel de curent e ca și cum ai încerca să înoți într-un râu de munte în amonte. Practic, nu ai nicio șansă să înaintezi", explică Florin Tătui, profesor la Facultatea de Geografie a Universității din București.

Doza UB de Știință | Episodul 11. Florin Tătui, Facultatea de Geografie a UB

Cum pot fi evitate problemele provocate de curenții rip:

  • învață să înoți.
  • nu înota niciodată singur.
  • înoată în preajma unui salvamar.
  • ține cont de semnele, steagurile și indicațiile salvamarilor de pe plajă.
  • vorbește cu salvamarul despre condițiile de înot înainte de a intra în apă.
  • fii atent: pleacă întotdeauna de la premisa că există curenți rip, chiar dacă nu-i observi.
  • dacă ai dubii, nu intra în apă.
ADVERTISING

Ce poți face dacă ești prins de curent:

  • încearcă să rămâi calm pentru a-ți conserva energia.
  • nu te lupta cu curentul, nu încerca să înoți contra acestuia.
  • imaginează-ți o bandă de alergare pe care nu poți s-o oprești - trebuie să treci pe marginea ei.
  • caută să ajungi la marginea lui urmând o direcție paralelă cu țărmul.
  • când ieși din curent, înoată și îndreaptă-te dinspre curent spre mal.
  • dacă nu reușești, încearcă să plutești și să calci cu calm apa. Forța curentului va trece pe sub tine, apoi poți să înoți spre țărm.
  • dacă simți în orice moment că nu reușești să ajungi la mal, ateage atenția: stai cu fața spre țărm, ridică și agită brațele, strigă după ajutor.
ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇