Îmbătrânim accelerat în două momente cheie din viața noastră

Îmbătrânim accelerat în două momente cheie din viața noastră
Susține democrația
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Oamenii de știință au descoperit că procesul de îmbătrânire se accelerează în două momente cheie din viața noastră: primul are loc la vârsta de 44 de ani, iar al doilea la 60 de ani.

Într-un studiu publicat în jurnalul Nature Aging,  o echipă de cercetători de la Universitatea Stanford și Universitatea Tehnologică Nanyang a urmărit 108 participanți cu vârste cuprinse între 25 și 75 de ani pe parcursul a doi ani, observând schimbările cauzate de îmbătrânire la nivel molecular, notează CNN.

Astfel au descoperit că procesul de îmbătrânire nu se produce într-un mod gradual, ci pentru majoritatea moleculelor studiate schimbările s-au produs accelerat în jurul celor două vârste.

ADVERTISING

Capacitatea de a metaboliza cafeina scade semnificativ o dată în jurul vârstei de 40 de ani și încă o dată pe la 60 de ani.

Componentele implicate în metabolizarea alcoolului scad și ele, în special în jurul vârstei de 40 de ani.

Este cunoscut faptul că oamenii sunt mai predispuși la leziuni musculare și încep să acumuleze grăsime după vârsta de 40 de ani și sarcopenia, adică scăderea masei musculare, începe să-i afecteze după 60 de ani.

Ambele grupuri au prezentat schimbări ale proteinelor care leagă țesuturile, ceea ce ar explica modificările cunoscute la nivelul pielii, al mușchilor și cardiovascular.

ADVERTISING

Riscul de îmbolnăvire crește, de asemenea, într-un ritm mai accelerat, în special după 60 de ani, după această vârstă bolile cardiovasculare, problemele cu rinichii și diabetul fiind mai frecvent întâlnite.   

Potrivit autorilor studiului, aceste descoperiri pot ajuta la diagnosticarea și prevenirea bolilor. Ei le recomandă oamenilor să facă unele schimbări în ceea ce privește stilul de viață, cum ar fi să bea mai puțin alcool și să facă mai multă mișcare, când se apropie de cele două vârste critice.

ADVERTISING

De asemenea, oamenii care se apropie de 60 de ani ar trebui să-și limiteze consumul de carbohidrați și să bea multă apă pentru sănătatea rinichilor.

C.S.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇