Cârcoteli matinale: zaţul amar al mult neîmplinitei reforme PSD

Cârcoteli matinale: zaţul amar al mult neîmplinitei reforme PSD
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Senatorul PSD Daniel Zamfir a depus la Senat, în procedură de urgenţă, un proiect de lege care prevede sancţionarea cu închisoarea între şase luni şi trei ani pentru miniștrii care refuză în mod repetat să se prezinte la audieri în comisiile de specialitate, comisiile de anchetă sau în Parlament.

Cârcoteală unu. Nu înţeleg de ce pedeapsa trebuie să fie închisoarea şi nu pierderea funcţiei, pentru că nevenitul unui ministru la anchetă după cheful lui Zamfir nu e o faptă penală. O chestiune administrativă trebuie rezolvată prin măsuri administrative, chiar dacă e vorba despre propaganda ce a privit sufrageria lui Oprea.

ADVERTISING

Cârcoteală doi. Aş zice ca această lege să fie scrisă în monitor după ce parlamentarul Daniel Zamfir va iniţia şi se va face luntre şi punte ca să treacă în contra-partidă legea aia necesară a ne-imunităţii parlamentare la cererile de anchetare a procurorilor a aleşilor neamului. Nu de alta dar de când a devenit domnul Ciolacu un fervent adept al măsurilor sanitare nu mai am încredere în reformarea listelor sale de aleşi.

Lista PSD pentru Senat, la București, va fi deschisă de Gabriela Firea, urmată de Gabriel Mutu şi Daniel Zamfir. Vor mai candida pentru Senat Şerban Nicolae, Gheorghe Piperea şi Robert Cazanciuc.

Cârcoteală unu. Nu mi se pare că s-ar face mare reformă în PSD cu numele de pe lista asta, pur şi simplu în partea de gardă veche trecută cu arme şi bagaje de partea domnului Marcel a fost strecurat câte un găvăritor antenist pro Dragnea, adică tot un cineva din garda veche, dar fără acces parlamentar la ciolan. Mai degrabă îmi pare că domnul Ciolacu a făcut nişte ruşinoşi paşi înapoi de la principiile mult-clamatei la congres reforme a partidului. Mersul în pas de rac aruncă împlinirea scopului declarat nobil în depărtarea imundă.

Cârcoteală doi. Cu domnul Rafila cap de listă la deputaţi nu se face primăvară. Totuşi, având în vedere că ideea asta nu i-a venit Gabrielei Firei ca să mai împopoţoneze lista de consilieri, iar domnul Marcel nu i-a livrat-o de afurisit ce e, ca să piardă răsfăţata partidului Primăria Capitalei, putem considera că prin barba domnului Marcel adie un vântuleţ al statului paralel de la Cluj?

O simulare făcută de The Strategy Group pe baza numărului de voturi ponderate la procentele de la alegerile locale care au luat în calcul o prezenţă la vot de 38% zice că PNL ar urma să aibă 146 de parlamentari în vreme ce PSD va scădea la un numar de doar 132. Vor mai intra în parlament USR cu 90 de parlamentari, PMP cu 27, UDMR cu 25, dar şi Pro Romania cu 28.

Cârcoteală unu. Să-i ducă cineva prognoza asta şi domnului Ludovic, ca să înţeleagă că e condamnat să guverneze cu USR. Şi că e vremea să ia măsuri sanitare mai dure, ca să stabilizeze numărul de infectări pentru a nu-l sili pe Iohannis să declare starea de urgenţă.

Cârcoteală doi. Să se uite şi domnul Ciolacu pe ea ca să priceapă că chiar de va amâna alegerile cu trei luni şi chiar dacă procentele s-ar inversa, tot n-ar avea majoritate să facă guvernul. Eu l-aş sfătui să profite de situaţie şi să pună pe locurile de la 132 la 146 pe inamicii domniei sale din partid, asta da reformă.

• Fostul trezorier al PSD, Mircea Drăghici a fost condamnat în primă instanţă la cinci ani de închisoare cu executare pentru furtul din puşculiţa partidului iar Marcel Ciolacu se laudă că acesta a fost primul care a plecat din PSD după ce el a ajuns preşedinte interimar.

Cârcoteală unu. Să nu-i dăm crezare domnului Marcel că omul a plecat din partid de frica reformei de integritate pe care o clocea dumnealui. Mai degrabă omul a fost presat să demisioneze din partid pentru că a furat de la ai lui, asta da explicaţie.

Cârcoteală doi. Hoţul care fură de la hoţi nu e hoţ, e haiduc. Eu cred că cine a avut curaj să fure de la Dragnea merită nu doar o medalie şi o diplomă ci şi un post în administraţie. Cu o sută de oameni ca Mircea Drăghici facem mintenaş reformă în PSD, în ciuda domnului Marcel. Eu unul l-aş pune pe Mircea Drăghici şef în locul falsificatorului de diplome Baranga ca să pună mâna pe banii pe care îi datorează societăţii fostul şef de spălatorie. Decât bani la Baranga, mai bine la Drăghici, să termine şi el odată cu vila aia, părerea mea.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇