Două avioane militare s-au ciocnit în estul Franței. Doi piloți sunt căutați

Două avioane militare s-au ciocnit în estul Franței. Doi piloți sunt căutați

Un accident aviatic în care au fost implicate două avioane Rafale ale armatei franceze a avut loc miercuri în estul Franţei şi au fost lansate operaţiunile de căutare a piloţilor, au anunţat autorităţile.

Cele două avioane de vânătoare Rafale, de la baza aeriană Saint-Dizier, au intrat în coliziune, a precizat un purtător de cuvânt al forţelor aeriene franceze, potrivit AFP.

Pilotul unuia dintre cele două avioane a reuşit să se catapulteze şi este teafăr şi nevătămat, însă instructorul şi pilotul elev din celălalt avion sunt daţi dispăruţi, precizează acelaşi purtător de cuvânt.

ADVERTISING

Avioanele Rafale, fabricate de compania Dassault, sunt cele mai moderne din dotarea forţelor aeriene franceze şi pot executa misiuni de apărare aeriană, recunoaştere sau bombardament, iar în versiunea pentru marina militară pot decola de pe portavioane; totodată, asigură descurajarea nucleară franceză.

Armata franceză a precizat pentru AFP că toţi piloţii implicaţi în acest accident aviatic sunt francezi, precizare venită în contextul în care piloţi ucraineni sunt în prezent instruiţi în Franţa.

Piloţii ucraineni sunt instruiţi la baza Cazaux în sud-vestul Franţei şi numai pe avioane de antrenament şi atac uşor Alpha Jet.

ADVERTISING

Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat în luna iunie că ţara sa va livra Ucrainei avioane de luptă Mirage 2000-5 şi va pregăti piloţii ucraineni pentru operarea acestor aparate.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇