Sectorul HoReCa ar putea fi scutit de impozitul specific până la sfârşitul anului

Sectorul HoReCa ar putea fi scutit de impozitul specific până la sfârşitul anului
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministerul Finanţelor Publice propune, printr-un proiect de ordonanţă de urgenţă, scutirea de la plata impozitului specific datorat de operatorii economici care desfăşoară activitate în domeniul HoReCa pentru perioada rămasă până la sfârşitul anului 2020, potrivit unui comunicat remis vineri.

Aceasta având în vedere faptul că impozitul specific datorat este stabilit în funcţie de indicatori cantitativi privind suprafaţa aferentă locaţiei, numărul unităţilor de cazare, sezonalitate, rangul localităţii etc. şi nu în funcţie de veniturile realizate.

ADVERTISING

"Contribuabilii care datorează acest impozit vor recalcula impozitul datorat pentru anul 2020, în mod corespunzător, prin împărţirea impozitului specific anual la 365 de zile calendaristice şi înmulţirea valorii rezultate cu numărul de zile obţinut prin scăderea din numărul de 365 de zile calendaristice a numărului de zile rămase până la sfârşitul anului 2020 şi a numărului de 90 de zile calendaristice prevăzut de ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2020, precum şi perioada în care au întrerupt activitatea, total sau parţial, ca urmare a stării de urgenţă, după caz", spun specialiştii din Finanţe.

ADVERTISING

Ministerul Finanţelor propune neimpozitarea cheltuielilor pentru testarea COVID-19 a angajaţilor

Ce fac cei care au depus deja declarația

Contribuabilii care au depus declaraţia fără aplicarea noii măsuri au posibilitatea depunerii unei declaraţii rectificative, având în vedere faptul că primul termen de plată a impozitului specific aferent semestrului I este 25 octombrie 2020.

Pe de altă parte, pentru acordarea posibilităţii autorităţilor publice locale de a adopta hotărâri privind reducerea impozitului pe clădiri sau scutirii de la plata taxei pe clădiri, se propune:

ADVERTISING

stabilirea termenului de 2 decembrie 2020 până la care autorităţile publice locale pot adopta hotărâri privind reducerea impozitului cu până la 50% şi a scutirii de la plata taxei lunare pe clădiri;

PSD propune impozit zero pe salariul minim, idee promovată și de USR anul trecut și numită „populistă” de Orban

stabilirea termenului de 21 decembrie 2020 până la care proprietarii clădirilor, respectiv concesionarii, locatarii, titularii dreptului de administrare sau de folosinţă a unei clădiri proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale, după caz, au obligaţia să depună la organul fiscal local o cerere de acordare a acestor facilităţi.

Impozitul specific a fost introdus prin Legea 170/2016 (Legea HoReCa), intrată în vigoare în 2017, şi se aplică activităţilor hoteliere, de restaurant, bar & cafenele sau catering.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇