Nouă membri ai personalului agenţiei Naţiunilor Unite pentru ajutor acordat refugiaţilor palestinieni (UNRWA) s-ar putea să fi implicaţi în atacul Hamas din 7 octombrie 2023 asupra Israelului şi vor fi concediaţi, a anunţat luni ONU.
„Pentru nouă persoane, dovezile au fost suficiente pentru a concluziona că acestea s-ar putea să fi fost implicate în atacurile din 7 octombrie”, a declarat purtătorul de cuvânt adjunct al ONU, Farhan Haq, relatează Reuters.
Acesta s-a referit la concluziile Biroului de Servicii de Supraveghere Internă al ONU (OIOS), care a declarat că şi-a finalizat ancheta privind presupusa implicare a 19 membri ai personalului UNRWA în atacurile de la7 octombrie.
"OIOS a făcut constatări în legătură cu fiecare dintre cei 19 membri ai personalului UNRWA presupuşi a fi fost implicaţi în atacuri", a precizat el.
"Într-un caz, OIOS nu a obţinut nicio probă care să susţină acuzaţiile privind implicarea membrului personalului, în timp ce în alte nouă cazuri, probele obţinute de OIOS au fost insuficiente pentru a susţine implicarea membrului personalului", a spus el.
Haq a menţionat că toate cele nouă persoane despre care ancheta a concluzionat că ar fi putut fi implicate sunt bărbaţi.
El nu a dat detalii despre ceea ce este posibil să fi făcut, dar a spus: "Pentru noi, orice participare la atacuri este o trădare enormă a tipului de muncă pe care ar trebui să o facem în numele poporului palestinian".
Organizaţia Naţiunilor Unite a lansat ancheta după ce Israelul a acuzat că 12 membri ai personalului UNRWA au luat parte la atacurile din 7 octombrie conduse de Hamas, care au declanşat războiul din Gaza. Israelul şi-a intensificat acuzaţiile în martie, afirmând că peste 450 de membri ai personalului UNRWA au fost agenţi militari în cadrul grupărilor teroriste din Gaza.
UNRWA are 32 000 de angajaţi în întreaga sa zonă de operaţiuni, dintre care 13.000 în Gaza.
UNWRA a declarat în martie că unii angajaţi eliberaţi în Gaza din detenţia israeliană au raportat că au fost presaţi de autorităţile israeliene să declare în mod fals că agenţia are legături cu Hamas şi că personalul său a luat parte la atacurile din 7 octombrie.
Reacția Israelului
Reacţionând la raportul ONU, ambasadorul israelian la Organizaţia Naţiunilor Unite, Gilad Erdan, a respins ancheta ONU, numind-o "o ruşine" şi ale concluzii înseamnă "prea puţin, prea târziu", scrie The Times of Israel.
Erdan susţine că ancheta "a ignorat miile de angajaţi ai agenţiei implicaţi în terorismul Hamas, deşi Israelul a furnizat ONU detalii precise cu privire la peste 100 de angajaţi ai UNRWA care sunt membri ai Hamas".
În lumina informaţiilor pe care Israelul le-a furnizat ONU, spune el, "concluziile anchetei sunt o altă ruşine pentru ONU, care continuă să refuze să accepte realitatea.
"Dacă acest lucru nu este suficient, recent secretarul general a decis să acorde UNRWA-Gaza premiul secretarului general al ONU pentru 2023. Secretarul general ar trebui să demisioneze, iar UNRWA ar trebui să fie închisă", a conchis ambasadorul.