Declarația lui David Popovici despre condițiile grele de antrenament și mesajul direct adresat oamenilor politici din România i-au deranjat pe mulți din Guvern, în frunte cu Marcel Ciolacu, prim-ministrul României, care nu l-a întâmpinat la aeroport atunci când sportivul a revenit în țară.
Problema ridicată de campionul olimpic român e una cunoscută de opinia publică, dar și de liderii politici.
Ne amintim de bazele de antrenament și de condițiile în care se antrenează sportivii o dată la patru ani, atunci când se desfășoară jocurile olimpice, iar câte un campion ridică privirea din pământ și-și asumă să vorbească despre asta.
Nu se va schimba ceva doar dacă vorbim despre asta! Trebuie să facă într-adevăr presiuni, să le fie adus la cunoștință tuturor oamenilor care se ocupă de așa ceva, trebuie să ne punem pe treabă, pentru că avem un campion olimpic din an în Paște, în ultima vreme
David Popovici, campion olimpic, interviu TVR
Din păcate, sportivii nu aduc voturi, au personalitate și sunt greu de controlat. Așa că oamenii politici nu-și bat prea mult capul cu investițiile din sport. Sunt costisitoare, foarte greu de întreținut și de amortizat.
Nu există un program național pentru sport, vorba unor critici, nici minister dedicat nu mai avem, iar performanța atletică e undeva la sfârșitul listei priorităților oricărui partid.
Părinții, cei mai mari investitori în performanța sportivă
Pe lângă problemele pe care le-a enumerat David Popovici, să amintim infrastructura firavă pentru cei de la atletism, care au o bază lângă Stadionul Național, iar capacitatea de selecție și de performanță în țară e redusă.
Cei de la canotaj, în ciuda performanțelor obținute, de ani de zile se plâng de lipsa unei „piste olimpice” pentru antrenament, fiind obligați să vâslească printre bărcile luxoase ale parveniților din Snagov.
Pentru o Românie educată, sănătoasă, trebuie să investim mai mult în sport. Ăsta este un mesaj către toți politicienii care vorbesc despre asta, dar la un moment dat mesajul se blochează pe undeva. Așa că trebuie să facem ceva! Pentru că vedeți toate reacțiile oamenilor obișnuiți care se uită la televizor, oamenilor din funcții înalte… toată lumea e fericită, toată lumea se bucură, dar hai să ne bucurăm mai des!
David Popovici, campion olimpic, interviu TVR
În realitate, trebuie să recunoaștem că performanța sportivă din România are legătură directă cu ambiția individuală, bazată pe investițiile părinților sau ale unor antrenori care reușesc să convingă sponsorii sa susțină un talent sau altul, promițând expunere publică dacă acesta va reuși.
Renta viageră
În mai 2000, Parlamentul a votat Legea Sportului. Atunci, ministerul de resort era condus de Doina Melinte, 67 de ani, fostă campioană olimpică în probele de semifond.
Proiectul a fost scris și votat în mandatul prezidențial al lui Emil Constantinescu, susținut de o majoritate CDR-PD, în perspectiva Olimpiadei de la Sydney, Australia.
Legea prevedea la articolul 64, aliniatul 1 că: „Sportivul de performanță care a obținut o medalie de aur, argint sau de bronz în probele individuale sau pe echipe din cadrul jocurilor olimpice sau o medalie de aur la campionatele mondiale şi europene de seniori, probe olimpice are dreptul, la cerere şi cu confirmarea Ministerului Tineretului şi Sportului, la o rentă viageră”.
La aliniatul 2, legea mai indica și că: „Renta viageră prevăzută la alin. (1) reprezintă echivalentul a 1,5 salarii medii brute pe economie”.
O dezbatere națională
La vremea respectivă, trebuie să recunoaștem, problema rentei viagere a creat o largă dezbatere în societate.
Mulți oameni n-au înțeles de ce trebuie să plătească o „pensie specială” sportivilor. Încă nu începuse nebunia cu cele ale magistraților.
Ziarele de sport și emisiunile TV au dedicat spații largi pentru pozițiile pro și contra față de renta viageră a sportivilor.
Legea a rămas, la fel ca și curentul principal de opinie cum că decizia a fost una greșită.
Cel care scrie aceste rânduri, la vremea respectivă, a făcut parte din tabăra celor care susțineau că sunt bani irosiți și că în lipsa unor investiții în infrastructură și în dezvoltarea capacității de selecție, banii vor fi aruncați pe fereastră.
Pe de altă parte, în societate era un curent favorabil ca sportivii care obțin medalii să fie răsplătiți cu sume importante de bani pentru performanța respectivă.
Sunt foarte multe țări în lume, forțe sportive recunoscute la nivel global, care nu oferă „rente viagere sportivilor”, unele nici măcar premii în bani pentru performanță, cum ar fi SUA, Marea Britanie sau Suedia, să enumerăm doar câteva dintre ele.
Să mai spunem că după decizia respectivă, câteva cicluri olimpice, performanțele delegației României la olimpiade, campionate mondiale și europene au fost slabe în comparație cu performanțele obținute în perioada comunistă.
Motivația, comoara neprețuită a sportivilor
La Olimpiada de la Sydney din anul 2000, România obține 11 medalii de aur, a doua performanță din toate timpurile, după cea de la Los Angeles, 1984, atunci când 10 state, Uniunea Sovietică plus alte nouă țări socialiste, au lipsit, mai puțin România.
Dar după aceea a fost tot mai greu, la Atena (2004), 8 medalii de aur, apoi la Beijing (2008) - 4, Londra (2012) - 2, Rio de Janeiro (2016) și Tokyo (2021), câte o medalie de aur.
În condițiile în care i-am întrecut pe britanici, pe americani, la 200 de metri, de exemplu, pe australieni, care au condiții infinit mai bune decât ale noastre. Au bazine să-și pună și în cap! Au toată infrastructura de care au nevoie. Au absolut orice.
David Popovici, campion olimpic, interviu TVR
Acum, după un sfert de secol de la acea decizie, sunt convins că tot ce a ținut în viață mișcarea olimpică din România în această perioadă grea de tranziție de la o economie centralizată la una deschisă și competitivă a fost acea decizie politică prin care a fost asigurat viitorul sportivilor campioni.
Motivația este comoara cea mai de preț pentru un sportiv. Efortul pe care trebuie să-l depună la antrenament, viața de călugăr, cu program fix de culcare și trezire, cu mâncare drămuită, cu o serie de parametri analizați în fiecare moment, cu competiții dure în care trebuie să-i învingă pe ceilalți, să construiască performanța fracțiune de secundă cu fracțiune de secundă sau milimetru cu milimetru, e ceva greu de imaginat pentru o persoană care n-a făcut niciodată sport.
Într-o lume a unor oportunități nesfârșite, de ce ar începe cineva să-și biciuie corpul, mintea, să investească trudă și bani, într-o disciplină sportivă în care competiția e atât de dură, iar succesul atât de volatil? Cum se construiește o astfel de motivație?
Cum se pot câștiga mai multe medalii?
În opinia mea, renta viageră pentru sportivi reprezintă un obiectiv pentru mulți tineri care decid să intre pe drumul performanței.
Faptul că printr-o lege dată acum un sfert de secol sportivii români pot spera la un venit sigur în afara unor momente de glorie trecătoare reprezintă o motivație la început de carieră și asigură supraviețuirea sportului românesc.
Pentru a trece de la 3 medalii de aur, câte are România până acum la Olimpiada din Paris, la zece sau mai multe e nevoie de investiții importante în infrastructură și strategia pentru sport.
Să nu ne mințim, acestea nu vor fi făcute peste noapte, iar până atunci întreaga povară a antrenamentelor stă pe umerii sportivilor, a părinților și antrenorilor, care speră la glorie și la un viitor sigur pentru campioni.