Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, prezent joi în oraşul Câmpeni, a opinat că, dacă s-ar respecta regulile şi după impunerea unor restricţii, în două – trei săptămâni ar putea fi înregistrată o estompare a creşterii numărului de cazuri de COVID-19.
Întrebat cine s-ar face vinovat în eventualitatea unui posibil val de infectări după ceea ce s-a întâmplat miercuri la Iaşi, ministrul a menţionat că, în contextul fiecărei sărbători, pot fi întâlnite respectări sau nerespectări de reguli.
"Nu aş căuta vinovaţi. Aş căuta calea prin care noi toţi să respectăm nişte reguli şi să observăm că, după impunerea unor restricţii în contextul pandemic şi în contextul sărbătorilor religioase, în două - trei săptămâni să vedem o estompare a creşterii numărului de cazuri. În contextul fiecărei sărbători, putem întâlni respectări sau nerespectări de reguli. A căuta vinovaţi înseamnă a ne lua din timpul nostru şi a pierde un moment important în care putem gestiona o creştere a numărului de cazuri", a declarat ministrul Sănătăţii.
Spitalul din Alba Iulia, doar pentru cazurile non-COVID
Ministrul Sănătăţii a menţionat că, în prezent, se analizează varianta ca Spitalul Judeţean de Urgenţă din Alba Iulia să fie destinat doar tratării patologiei non-COVID.
"În acest moment, noi evaluăm ca Spitalul Judeţean să rămână pentru un spital pentru o patologie non-COVID, în contextul în care avem şi spitale care pot prelua patologie COVID. După discuţiile pe care le-am avut cu Direcţia de Sănătate Publică, în acest moment sunt paturi libere, 40 de paturi libere care pot prelua patologie COVID mediu şi sever, în condiţiile în care pregătim acea ordonanţă de urgenţă în care acei asimptomatici sau unii cu simptome fără comorbidităţi să poată fi trataţi la domiciliu", a mai spus ministrul.
În Alba erau active joi 1.429 de cazuri de COVID-19.