Corpul de control al premierului a sesizat Parchetul Judecătoriei Sector 1 cu privire la nereguli descoperite la Secretariatul de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945 – 1989 (SSRML). Instituţia nu deţine o bază de date cu beneficiarii, deşi s-au achiziţionat aplicaţiile necesare. În plus, s-au acordat cartele Metrorex sau bilete CFR inclusiv unor persoane decedate, iar unii dintre beneficiari primesc în continuare toate drepturile, deşi instanţele de judecată au constatat calitatea de colaboratori ai Securităţii.
Corpul de control al prim-ministrului a realizat o acţiune de documentare la Secretariatul de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945 – 1989 („SSRML”).
Perioada supusă verificărilor a fost 1 ianuarie 2017 - prezent.
”Ca urmare a verificărilor efectuate au fost constatate o serie de deficienţe în activitatea acestei instituţii şi încălcarea unor prevederi legale”, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului.
Neregulile descoperite
Echipa de control a stabilit că SSRML nu deţine o bază de date actualizată a beneficiarilor Legii nr. 341/2004 a recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, şi a drepturilor distribuite acestora, implicit a drepturilor de transport gratuit.
”În anii 2005 şi 2017, SSRML a achiziţionat şi plătit din fonduri publice, aplicaţii informatice specializate în gestionarea şi actualizarea bazelor de date a beneficiarilor Legii nr. 341/2004, fără ca acestea să fie utilizate în fapt, fiind încălcate prevederi legale. Deşi a avut la dispoziţie aplicaţiile informatice specializate, precum şi date şi informaţii transmise în baza protocoalelor de colaborare de către Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (DEPABD) şi Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), acestea nu au fost valorificate”, se arată în document.
De asemenea, ”distribuirea de către SSRML a cartelelor de metrou către toţi beneficiarii, indiferent de mijloacele de transport existente în localitatea de domiciliu/reşedinţă şi eliberarea nenominală a acestora, a creat condiţii pentru posibile valorificări de către persoane neîndreptăţite legal, fapt sesizat în repetate rânduri de către revoluţionari”.
S-au dat cartele Metrorex inclusiv morților
”În anul 2016, SSRML a plătit şi/sau „distribuit” bilete CFR şi cartele METROREX gratuite, sub semnătură, inclusiv către beneficiari decedaţi. Deşi instanţele de judecată au constatat, pentru foarte multe persoane, calitatea de colaborator sau de lucrător al Securităţii ca poliţie politică, SSRML fiind informat despre aceasta, persoanele respective sunt în continuare beneficiare ale drepturilor prevăzute de Legea nr. 341/2004, nefiind finalizate demersurile de anulare a certificatelor şi de retragere a titlurilor, pentru multe persoane nefiind nici măcar începute aceste demersuri.
Întreaga procedură privind verificarea calităţii de colaborator sau lucrător al Securităţii, pentru beneficiarii Legii nr. 341/2004 este una greoaie, ce durează perioade mari de timp, fapt ce conduce la ineficienţa acestui demers. Astfel, de la momentul solicitării verificării şi până la primirea rezultatelor şi demararea procedurii de anulare a certificatelor şi de retragere a titlului de Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989, au trecut, în mai multe cazuri, peste 15 ani”, a mai transmis Guvernul.
Nota de informare întocmită în urma verificărilor a fost transmisă şi către Secretariatul General al Guvernului, Secretariatul de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945 – 1989, Curtea de Conturi a României, Ministerul Finanţelor Publice şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.
Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro: