Fostul mare jucător de rugby şi selecţioner al echipei naţionale a României, Ion Ţuţuianu, a decedat la vârsta de 85 de ani, informează, miercuri, Federaţia Română de Rugby pe site-ul său oficial.
„Federaţia Română de Rugby îşi exprimă regretul faţă de dispariţia fostului mare jucător şi antrenor, Ion Ţuţuianu, care s-a stins din viaţă la 85 de ani. Dumnezeu să-l odihnească în pace”, se arată pe site-ul citat.
Născut pe 5 martie 1939 în comuna Borduşelu din judeţul Ialomiţa, Ion Ţuţuianu este o figură reprezentativă a rugby-ului românesc şi a clubului Dinamo, de care se leagă aproape în totalitate cariera lui sportivă, atât ca jucător, cât şi ca antrenor.
Face primii paşi în rugby în 1953 la echipa Vulcan Bucureşti unde joacă până în 1958, când se transferă la Clubul Metalul Bucureşti din Diviza A. Un an mai târziu ajunge la CS Dinamo, echipă cu care avea să cunoască consacrarea şi să se remarce ca unul dintre marii jucători de linia a doua pe care i-a avut România, acesta evoluând şi ca linia a treia, la închidere. În cei 12 ani cât a evoluat pentru echipa alb-roşie, a cucerit două titluri de campion naţional şi Cupa Campionilor Europeni în 1967, când Dinamo a învins pe SU Agen.
În 1971 joacă în campionatul Franţei unde evoluează pentru Mauleon, în liga a doua, cu care promovează în prima ligă, fiind decretat al zecelea jucător din Franţa pe acest post. În 1973 revine în ţară, la Dinamo unde joacă încă un an, după care îşi face retragerea ca jucător şi face pasul către antrenorat, pregătind echipa din Şoseaua Ştefan cel Mare până în 1987, câştigând două campionate naţionale. Îşi continuă cariera de antrenor la echipa Contactoare din Buzău, în Divizia A, între 1987-1989, cu care câştigă Cupa României. Antrenează apoi pe rând la Energia Bucureşti, Gloria Bucureşti, echipă pe care o şi promovează în Divizia A, apoi trece în Franţa unde pregăteşte pe Saumur, după care revine în ţară, la Metrorex, şi pe aceasta promovând-o în Divizia A, încheindu-şi activitatea de antrenor la Precizia Săcele în 1999.
Ţuţuianu a evoluat pentru echipa naţională a României din 1960 până în 1973, fiind prezent în 37 de meciuri, dintre care 10 împotriva Franţei, câştigând de două ori la Bucureşti. Timp de un an a fost şi antrenor al echipei naţionale între 1988-1989, după care în 1999 a fost din nou numit antrenor al primei reprezentative, cu care în anul 2000 a câştigat Cupa Europeană a Naţiunilor.
Ion Ţuţuianu a fost de asemenea membru al Biroului Federal al Federaţiei Române de Rugby şi preşedinte al Comisiei de Relaţii cu Comitetele Regionale.