Federaţia spaniolă de fotbal (RFEF) a anunţat sâmbătă că mijlocaşul Pedri Gonzalez, care s-a accidentat în meciul cu Germania din sferturile de finală ale EURO 2024, a suferit o entorsă la genunchiul stâng şi va fi indisponibil pentru restul competiţiei, informează AFP.
„Examenele medicale au arătat că Pedri Gonzalez a suferit o entorsă laterală internă de gradul 2 la genunchiul stâng”, precizează RFEF într-un comunicat.
Pedri, jucătorul echipei FC Barcelona, va rămâne însă în Germania până la finalul Campionatului European, alături de colegii săi din selecţionata Spaniei, chiar dacă nu va putea juca în semifinala cu Franţa şi nici în finală, dacă ibericii se vor califica în ultimul act.
Mijlocaşul ofensiv, care a rămas la pământ după ce a fost faultat de germanul Toni Kroos, în minutul 4, a încercat să reia jocul, dar în final a fost nevoit să-i cedeze locul, în lacrimi, lui Dani Olmo, autorul primului gol al Spaniei în meciul de vineri.
Pedri a revenit ulterior pe teren pentru a sărbători calificarea echipei sale în semifinale (2-1 după prelungiri) cu un bandaj la picior şi şchiopătând.
Fotbalistul în vârstă de 21 de ani tocmai revenise la echipa naţională şi în unsprezecele de start după o absenţă de peste un an şi jumătate, din cauza mai multor accidentări, fiin unul dintre elementele cheie ale selecţionerului Luis de la Fuente.
Veteranul Toni Kroos (34 ani), care a disputat vineri ultimul meci din cariera sa, i-a "cerut iertare" lui Pedri şi i-a urat "însănătoşire grabnică".
"Evident că nu a fost intenţia mea să te accidentez. Îţi doresc însănătoşire grabnică şi numai bine pentru viitor. Eşti un mare jucător", i-a transmis Kroos într-un mesaj postat pe reţelele de socializare.
Spania va înfrunta vicecampioana mondială Franţa, marţi la Munchen, în semifinalele EURO 2024.