Escala la Moscova a lui Viktor Orban este cea mai mare sfidare a Uniunii Europene, pe care pretinde că o reprezintă atunci când dă mâna cu Vladimir Putin, peste satele distruse ale Ucrainei, peste viețile pierdute, deportate, dislocate ale ucrainenilor.
Iar Uniunea Europeană este chemată să asiste neputincioasă la un nou hybris al liderului de la Budapesta care de o vreme dă toate semnele că vrea să treacă limita iliberalismului și să-și primească locul în barca autocraților.
Dar gestul de vineri al lui Orban, față în față cu Vladimir Putin, are deopotrivă de-a face cu slăbiciunile Uniunii Europene, ca întreg, dar și în multele ei părți suferinde, și cu slăbiciunile interne chiar ale lui Viktor Orban.
Frica liderilor autoritari că sunt trădați, că se complotează împotriva lor este otravă pură, spunea Ion Vianu într-un interviu, iar studiul comportamentelor animalelor ne spune că această frică merge mână-n mână cu agresivitatea.
Cu cât se simte mai încolțit, cu atât un autoritar va deveni mai agresiv.
Știm bine asta din istorie, când era o tradiție obligatorie ca aproape toți sovieticii din preajma puterii să treacă, pe rând, prin Gulag, pentru a înțelege că sunt oricând dispensabili și supravegheați.
Or, Viktor Orban se simte încolțit în țară, unde populismul și iliberalismul au dus la criză socio-economică și, aici e efectul indezirabil pentru Orban, la alternativă politică.
Vulnerabilizat în interior și fără soluții pentru nivelul de trai și alte probleme ale maghiarilor, printre care și sentimentul de demnitate lezat de felul în care Budapesta e percepută în Occidentul liberal, Viktor Orban își pune în scenă o piesă de forță: coagulează un grup al suveraniștilor și eventuala alipire la Patrioții europeni a lui Le Pen îi va garanta reușita și se prezintă drept șeful Uniunii Europene, în numele căreia se așază la masă cu Putin.
Președinția rotativă a Consiliului UE i-a venit mănușă și Orban o transformă într-o narațiune de succes a Ungariei. Or, asta e o strategie pe care a mai folosit-o și care pune în circulație frustrări istorice, teza națiunii nedreptățite și potențialul imperial al Ungariei.
Asta e partea la care Viktor Orban excelează: inventează crize și apoi se erijează în salvator, decompensează narcisic narațiunile în care nu arată prea bine și atunci hiperbolizează propriul rol - i.e. șefia UE, când de fapt e vorba despre o președinție rotativă a Consiliului UE, pe care a deținut-o și România, reprezentată în epocă de Viorica Dăncilă.
Doar că Viktor Orban are anvergură malefică unică în Uniunea Europeană și prinde și un context care îi ridică la fileu teme avantajoase, cum sunt alegerile din SUA, criza liberalismului din Franța, Germania, Austria, Țările de Jos și campanii de slăbire a sprijinului pentru Ucraina, duse de Rusia în societățile occidentale. Liderii malefici au mereu nevoie de manipularea unui context facil și aici se află Viktor Orban.
Totuși, a se duce la Putin în numele Uniunii Europene este un gest de sfidare și de contrazicere a tuturor tratatelor și normelor fundamentale ale UE. În primul rând, este o uzurpare a politicii de reprezentare externă care este suverană la nivelul statelor și unde UE joacă un rol prin Înalt Reprezentantul din Comisia Europeană.
Mai apoi, validarea lui Vladimir Putin ca partener de dialog este o batjocorire a dreptului suveran la autodeterminare al fiecărei națiuni, în acest caz Ucraina.
Prezentarea vizitei la Moscova ca pe o negociere de pace legitimează tocmai retorica de la Kremlin, în care pacea este rezultatul unei negocieri la masă, nu a retragerii trupelor rusești de pe teritoriul Ucrainei.
De ce e Uniunea Europeană neputincioasă?
Viktor Orban a expus limitele Uniunii Europene în relația cu membrii recalcitranți. O bună bucată de timp umăr la umăr, cei doi copii teribili ai UE, PiS-ul polonez și Viktor Orban, au arătat că pot escalada oricât conflictul cu Bruxelles-ul, fără a li se întâmpla nimic.
Nu i-a atins Articolul 7, pierderea dreptului de vot, numit opțiunea nucleară. Nu i-a afectat nici condiționarea banilor europeni de respectarea statului de drept, mai mult chiar, Viktor Orban a prezentat-o ca pe o pedepsire a cetățenilor maghiari de către Bruxelles.
O lecție însă vine de la Varșovia: acolo unde UE e neputincioasă în a sancționa un lider iliberal, o poate face electoratul din țară, care a reușit să detroneze regimul iliberal PiS și să-l aducă la putere pe Donald Tusk.
Viktor Orban a văzut asta în cazul PiS și tocmai de asta și-a radicalizat și mai mult poziționările, dincolo de calculele de utilitate geopolitică pe care le poate face cu acei lideri în galeria cărora vrea, Putin și Erdogan.
Are totuși UE mâinile legate?
Ungaria nu poate fi exclusă din drepturile tuturor state UE, cel de a deține președinția prin rotație fiind unul dintre ele. Există însă o strategie pe care Bruxelles-ul a mai folosit-o, atunci când au ținut-o departe de Viktor Orban pe Giorgia Meloni. Ar putea face același lucru cu Marine Le Pen, dacă aceasta își temperează poziționările și urmărește o spălare de putinism.
Cu alte cuvinte, o izolare a lui Viktor Orban, înainte ca acesta să reușească să coaguleze un pol mai semnificativ, care să joace și cărțile Rusiei.