Cluburi de canabis în jungla birocrației

Cluburi de canabis în jungla birocrației

Liberalizarea canabisului în Germania rămâne un subiect controversat. În timp ce fondatorii cluburilor sociale se bucură, polițiștii și specialiștii în dependențe trag, în continuare, semnalul de alarmă.

Liberalizarea canabisului în Germania – pasul doi. De la începutul acestei săptămâni, până la 500 de membri se pot reuni în cluburi, în care pot cultiva canabis, îl pot împărți între ei și consuma împreună.

Desigur, cum se întâmplă în multe alte cazuri în Germania, și această reglementare nouă implică multe detalii. Și multă birocrație. Cluburilor li se permite să distribuie maximum 25 de grame de canabis pe zi și, în total, 50 de grame pe lună fiecărui membru.   

Autoritățile sunt slab pregătite pentru noile cluburi

Încă nu s-a stabilit clar peste tot ce autoritate monitorizează activitatea cluburilor. Steffen Geyer este președintele asociației cluburilor sociale de canabis din Germania, CSCD, și unul dintre organizatorii Muzeului Cânepii din Berlin.

ADVERTISING

"Cu siguranță sute de cluburi se vor strădui să obțină licență. Cât va dura și câte vor primi este greu de spus. Landurile federale sunt extrem de slab pregătite pentru asta", spune Geyer. 

La Berlin, de exemplu, nu este clar cum se vor ocupa departamentele responsabile ale administrației locale de acordarea licențelor. Un lucru se știe sigur: când cluburile vor reuși să se înființeze oficial, fanii canabisului vor avea, în sfârșit, liniște, după decenii întregi de existență clandestină și criminalizare. 

Consumul privat în cantități mici este deja permis

Într-o primă etapă, au decis cele două Camere ale Parlamentului, consumul de canabis în cantități mici, inclusiv în spații publice, dar cu respectarea anumitor condiții, a fost permis începând cu 1 aprilie.

Persoanele majore pot deține asupra lor 25 de grame - cantitatea necesară pentru 50 sau 100 de joint-uri.

Iar acasă, în spațiul privat, fanii hașișului pot cultiva trei plante de canabis și pot depozita maximum 50 de grame de "iarbă" uscată.

O arestare pentru posesie ilegală la fiecare 3 minute

Înainte, pentru fiecare gram depistat era aplicată pedeapsa penală. În opinia lui Steffen Geyer, noile reglementări au avut efect la câteva săptămâni după intrarea în vigoare. "Consumatorii sunt ușurați. Înainte de orice, însă, se înregistrează foarte puține infracțiuni legate de consum. Anii trecuți, la fiecare trei minute cineva era arestat pentru că era prins cu o cantitate mică de canabis asupra sa."

În general, susține Geyer, societatea este suficient de matură pentru noua libertate: "Tendința din ultimii ani indică o creștere a gradului de acceptare. În ultimele trei luni am observat că vârsta medie a consumatorilor a crescut. Consumatorul provine din clasa de mijloc, este mai în vârstă, mai divers și mai pașnic."

Mai mulți vizitatori la Muzeul Cânepii

Geyer este unul dintre organizatorii muzeului privat al cânepii din Berlin.

"La muzeu văd aproape zilnic oameni trecuți de 50 de ani, care cumpără semințe și literatură de specialitate pentru prima dată în viața lor. Sunt cei cărora, în urmă cu un an, nici nu le trecea prin cap să intre într-un asemenea muzeu fiindcă se gândeau că ar fi nepotrivit să fie asociați cu canabisul".

Sindicatul polițiștilor se teme de structuri criminale în cluburile de canabis

Totul e minunat? Nu chiar!

Principalele formațiuni de opoziție CDU și CSU sunt împotriva liberalizării.

Sindicatul polițiștilor (GdP) critică noile cluburi.

"Ne temem că rețelele de crimă organizată vor folosi posibilitatea înființării asociațiilor de cultivatori pentru a crea structuri criminale", a declarat șeful sindicatului, Alexander Poitz, în paginile cotidianului "Augsburger Allgemeine Zeitung".

Landul Bavaria, guvernat de conservatorii din CSU, a anunțat că va fi extrem de sever la verificarea cultivatorilor de canabis.    

Herrmann: Guvernul ignoră temerile privind drogurile

Potrivit ministrului de Interne al landului Bavaria, Joachim Herrmann (CSU), de când au fost permise posesia și consumul în cantități mici, poliția a înregistrat peste 3.000 de cazuri de conducere sub influența canabisului.

În 180 de cazuri de infracțiuni rutiere, procurorii au inițiat anchete penale pentru fapte extrem de grave.

"În opinia noastră, legalizarea canabisului este o greșeală majoră a politicii de sănătate și securitate. Guvernul a ignorat atât temerile multor experți și ale tuturor miniștrilor regionali de Interne, cât și criticile exprimate în propriile rânduri", declară Joachim Herrmann. 

Steffen Geyer contrazice criticile sindicatului polițiștilor susținând că tocmai reglementările transparente și înregistrarea oficială ar împiedica apariția structurilor criminale în cluburi. În condițiile unor reguli clare, doar deținerea de culturi în regie proprie ar fi posibilă. 

Geyer amintește exemplul multor țări, care au pornit cu prudență pe calea liberalizării: "Ne-am orientat după modelul din Canada, SUA, Uruguay, Lichtenstein, Malta, Olanda, Spania. Avem o mulțime de reglementări care împiedică tocmai lucrul acesta."

Capacități diminuate sau alterate din cauza consumului de canabis

Avertismentele specialiștilor privind pericolele consumului de canabis nu contenesc.

Conform unui studiu din Canada, publicat în revista de specialitate "Psychological Medicine", în cazul adolescenților, consumul nu provoacă doar halucinații, afirmă Rainer Thomasius, coordonatorul Centrului german pentru dependențe la copii și adolescenți al Univesității Hamburg-Eppendorf.

Capacitatea de concentrare și asimilare a cunoștințelor este, de asemenea, limitată. Capacitatea de a simți bucuria sau tristețea sunt alterate. În plus, tinerii consumatori au de multe ori senzația că sunt copleșiți de stimulii externi.   

Potrivit unui sondaj efectuat în Germania în 2021, aproximativ 4,5 milioane de oameni au fumat iarbă cel puțin o dată pe an iar circa o treime din germani au făcut această experiență cel puțin o dată în viață.

Jens Thurau


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇