Sectorul 2: Se renumără voturile în două secții. Mihaiu spune că e infim, multe au probleme mari

Sectorul 2: Se renumără voturile în două secții. Mihaiu spune că e infim, multe au probleme mari
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, susţine că, la o săptămână de la alegeri, Biroul Electoral de Sector „recunoaşte că sunt probleme grave (în parte)”, dar adaugă că s-a aprobat renumărarea voturilor la doar două secţii din 36. El spune că în această perioadă adună toate dovezile pentru a nu putea fi mușamalizată frauda.

„La o săptămână de la vot, BES recunoaşte că sunt probleme grave (în parte). Doar 2 din 36 secţii vor fi deschise. Au aprobat renumărarea a două secţii: 195 şi 265; o fracţie infimă din cele care ridică semne mari de întrebare. Grosul l-au respins. Nu au adresat deloc problema voturilor în plus. Nu au verificat secţiile unde PV-urile sunt falsificate. Nu vor să deschidă secţiile unde au existat buletine preştampilate motivând că «ştiu ei că astfel de buletine nu au ajuns în urnă»”, a arătat Radu Mihaiu, duminică, într-o postare pe Facebook.

ADVERTISING

Potrivit acestuia, „se aruncă firimituri, în timp ce răspunsurile la întrebări rămân închise în sacii cu voturi”.

„Vom verifica aceste două secţii. Vom aduna toate dovezile posibile de care la un moment dat justiţia va avea nevoie. Există cel puţin 8 plângeri penale după votul de la Sectorul 2. Dacă politic există un risc să muşamalizeze frauda, mereu va exista justiţia care va putea să facă lumină pe duminica orbului, versiunea 2024”, a transmis el.

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, a solicitat renumărarea voturilor în peste 30 de secţii, afirmând că există „suspiciuni documentate de fraudă” în cazul a peste 2.000 de voturi.

ADVERTISING

„Avem o secţie în care s-au inversat rezultatele. Avem 504 voturi dispărute. Avem 1.345 de buletine dispărute din secţii. Asta din datele oficiale de pe site-ul AEP. Cer PNL să se disocieze de această tentativă de fraudare a alegerilor. Cer să voteze în Biroul Electoral de Sector şi al Municipiului pentru renumărările cerute", a spus Radu Mihaiu.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇