Statisticile arată că achiziționăm mai multe haine ca niciodată, în special pentru că avem la îndemână varianta de a le cumpăra rapid și ușor de pe Internet. Astfel am ajuns ca să ne sufocăm garderoba cu zeci de kilograme de haine anual.
Conform unui grafic prezentat de Agenția Europeană de Mediu, cumpărăm, în medie, 14,8 kilograme de haine și încălțăminte anual. Aceasta fiind doar media, se subînțelege că există o mare parte a populației care achiziționează obiecte vestimentare într-o cantitate mult mai mare.
Acestea ajung însă să fie purtate de prea puține ori, înainte de a fi aruncate, devenind aproape produse de unică folosință pentru unii oameni.
Conform statisticilor, le aruncăm, în medie, după doar șapte purtări. Fie că se rup, fie că nu ni se mai potrivesc ca mărime sau ne plictisim de ele, aceste produse ajung astfel rapid deșeuri textile. Se estimează că fiecare european generează 16 kilograme de deșeuri textile anual, produse pe care le-a achiziționat în acel an sau în cei precedenți.
În același timp, pentru că cererea de noi piese vestimentare este mare, se pune presiune pe producția a noi produse textile, iar această industrie este una din cele mai poluante la nivel global.
Pentru a proteja mediul înconjurător și a încetini ritmul alert al schimbărilor climatice, este nevoie să prelungim durata de viață a hainelor pe care le cumpărăm și să limităm supraconsumul de haine noi.
O soluție este să deprindem și obiceiul de a apela la serviciile atelierelor de retuș și reparații îmbrăcăminte sau cizmării, atunci când ceea ce am cumpărat nu ni se mai potrivește perfect ca mărime sau a fost puțin alterat.
În România, există încă multe ateliere de croitorie sau pantofari care ne pot ajuta să prelungim viața hainelor și a încălțămintei.
Proiectul Repair
În acest scop, Organizația Humana People to People se implică în a crea o conexiune între consumatori și acești specialiști, pentru a reduce cantitatea de deșeuri textile și a susține în același timp economia circulară, dar și breasla de croitori și pantofari din România.
„Avem încă în România destul de multe ateliere de croitorie și retuș, și vrem să construim o rețea între acestea și clienții Humana. Dacă îți place un articol de îmbrăcăminte, dar este puțin larg sau necesită mici modificări, un croitor poate rezolva problema simplu, rapid și ieftin. Vrem totodată să schimbăm gândirea și comportamentul oamenilor, astfel încât industria modei să fie cu adevărat sustenabilă.
Proiectul Repair, pe care îl implementăm în acest moment, constă într-o rețea afiliată de croitori și cizmari care pot să repare sau să retușeze articolele de îmbrăcăminte și încălțăminte cumpărate din magazinele second-hand Humana, cu scopul de a limita risipa vestimentară.
Credem că reutilizarea și repararea hainelor deja purtate respectă indicațiile Uniunii Europene pentru sustenabilitate și sprijină modelul de economie circulară către care aspirăm. Așa cum hainele second-hand sunt o necesitate pentru viitorul sustenabil al planetei, așa trebuie să fie și obiceiul de a ajusta hainele la croitor.
În magazinele noastre clienții care găsesc haine ce necesită anumite modificări pot scana un cod QR, cu ajutorul căruia vor fi direcționați către cea mai apropiată croitorie. Ne dorim ca în timp să construim o rețeta de ateliere de croitorie și retuș din toată țara”, declară Mădălina Corciu, reprezentant al Organizației Humana People to People.
Industrie fashion sustenabilă
Uniunea Europeană a stabilit că avem nevoie de o industrie fashion sustenabilă, iar asta înseamnă că trebuie să folosim articolele vestimentare un timp mai îndelungat.
Raportul „A Zero Waste Vision for Textiles” recomandă, printre soluțiile pentru a reduce risipa vestimentară, susținerea sectorului de reparații din fiecare țară.
„Reutilizarea hainelor, așa cum sunt cele second-hand, merge mână în mână cu partea de reparare și retușare a lor, pentru că astfel putem prelungi durata de viață a unui articol vestimentar. Ne-am propus să susținem croitorii și cizmarii, care pot ajusta simplu, rapid și ieftin orice articol vestimentar care poate este mai mare sau are un mic defect.
Avem momentan în rețeaua Repair șase ateliere: două la București și patru la Ploiești și suntem în discuții să ne extindem în toate orașele în care există cele 42 de magazine Humana. Vrem să îi invităm pe toți croitorii din România să fie parte din această mișcare. Putem crea astfel mii de locuri de muncă verzi”, adaugă Mădălina Corciu, reprezentant al Organizației Humana People to People.
Prelungirea vieții unui articol de îmbrăcăminte prin apelarea la serviciile unui croitor aduce multe beneficii, atât economice, cât și de sustenabilitate.
Repararea sau ajustarea hainelor reduce cererea pentru produse noi, ceea ce contribuie la diminuarea impactului ecologic al industriei modei.
Apoi, de multe ori, costul reparației unui articol de îmbrăcăminte este mai mic decât achiziționarea unuia nou de calitate similară.
Repararea hainelor ne permite să păstrăm articolele care ne plac și care se potrivesc stilului personal. De asemenea, ajută la reducerea deșeurilor și promovează o abordare mai responsabilă față de consum. Nu în ultimul rând, apelând la serviciile unui croitor, susținem micile afaceri și contribuim la economia locală.
Mai multe informații despre inițiativa Repair și despre cum orice atelier de croitorie sau cizmărie se poate afilia rețelei Repair găsiți pe www.humana-romania.ro.