A fost prima zi de vot a anului mega-electoral 2024, ziua în care ne-am ales reprezentanţii în Parlamentul European, dar şi la nivel local: primari, şefi de CJ, dar şi consilieri locali şi judeţeni. Secţiile de vot s-au deschis la ora 7:00 până la ora 22:00.
Politicienii s-au înghesuit la urne de la prima oră a dimineţii, care mai de care cu îndemnuri la vot şi declaraţii sforăitoare sau amuzante, de genul navei trecute prin foc şi furtună de Traian Băsescu sau ca primarul Timişoarei care susţine că nu e „un bou”.
Prezența la vot la europarlamentare a fost la ora 22:00 de 52,2% (față de 49,02 % la scrutinul din 2019). La locale s-a înregistrat o prezență de 49,93% (față de 46,03% la alegerile din 2020). Se prefigurează o participare record în țară, dar cu o prezență redusă în diaspora.
Prezența la vot în țară, în timp real:
Prezența la vot în București, în timp real:
Sunt şi acuzaţii de fraudă. Liderii Alianţei Dreapta Unită acuză chiar un "fenomen de fraudă masivă", susţinând că ar exista "mii de nereguli" în procesul de votare.
Au apărut şi incidente trăsnite: un poliţist a fost muşcat, un preşedinte de secţie s-a dus la datorie beat, un bărbat a fost bătut de o femeie la vot, iar PNL reclamă că se face reclamă... PNL!
Vezi şi Fețe, fețe… Firea, Burduja, Piedone și Nicușor Dan, cu emoțiile la vedere (Galerie foto)
SpotMedia.ro v-a prezentat, în format LIVE TEXT cele mai importante informaţii şi declaraţii din ziua votului.
22:00 - Iată primele rezultate exit-poll (valabile pentru ora 20:00):
- Alegeri locale 2024: Rezultate exit-poll în București și principalele orașe
- Tensiune mare la Sectoarele 1 și 2: Candidați umăr la umăr, fiecare vot poate să încline balanța
- Europarlamentare 2024: Rezultate exit -poll. Primul loc - peste 50%, surpriză pe locul 2
- Europarlamentare 2024: Creștere fulminantă a extremiștilor în Austria, Germania și Franța. Macron a anunțat dizolvarea parlamentului
21:02 - Prezența la vot a depășit 50%, la ora 21:00 (50,7%), fiind mai mare decât la localele din 2020 (46%), cât și față de europarlamentarele din 2019 (49%). Este vorba de respectiv 9.134.142 de alegători. În mediul urban au votat 4.580.543 alegători, iar în mediul rural 4.553.599 de alegători. Se prefigurează o participare record în țară, dar cu o prezență redusă în diaspora.
20:56 - Starea lui Ciolacu: Marcel Ciolacu a fost întrebat, duminică, dacă din calculele partidului are motive să fie optimist , binedispus şi relaxat sau doar mimează aceste lucruri şi a răspuns: „După cum bine mă cunoaşteţi, nu prea mimez lucrurile”. Acesta a mai spus că a vorbit cu liderii social-democraţi din teritoriu şi „se câştigă alegerile”. El a adăugat că a vorbit cu liderul PNL Nicolae Ciucă şi „m-a întrebat ce mai fac şi eu l-am întrebat pe dânsul ce mai face”.
20:26 - Incidente la vot: Poliţiştii au înregistrat, duminică, 1.181 de sesizări privind incidente în legătură cu procesul electoral în întreaga ţară, dintre care 461 nu s-au confirmat, iar 121 sunt în curs de verificare.
20:00 - Prezența la vot a depășit 8 milioane de votanți. Mai exact, la ora 20:00, votaseră 8.037.235 de alegători, 45,78% din total. Dintre aceștia, 3,997 sunt din mediul rural și 4,311 din mediul urban. "Au fost aplicate 361 de sancţiuni contravenţionale - 186 de amenzi, de peste 200.000 de lei, şi 175 de avertismente", a declarat purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog. De asemenea, au fost întocmite 294 de dosare penale cu privire la săvârşirea unor infracţiuni.
19:54 - A votat Patriarhul - Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a votat duminică după-amiază la alegerile europarlamentare şi locale. PF Daniel a votat la o secţie din cadrul Şcolii gimnaziale "Ienăchiţă Văcărescu" din Capitală, informează Agenţia de Ştiri Basilica a Patriarhiei Române. Patriarhul BOR a oferit iconiţe celor prezenţi în secţia de votare.
19:45 - Estimări la ora 18:00 (exit poll), potrivit unor surse politice:
- Alegeri europarlamentare - Alianța PSD-PNL - 53%, AUR - 16%, Alianța Dreapta Unită - 14%, PUSL - 5%, UDMR - 5%
- Primăria Capitalei - Nicușor Dan - 38%, Gabriela Firea - 24%, Cristian Popescu Piedone - 15%, Sebastian Burduja - 15%
- Consiliile județene - PSD – 30%, PNL – 24%, AUR – 16%, ADU -15%
19:40 - Marș electoral pentru influențarea votanților - Mai mulţi simpatizanţi PNL au organizat duminică, în timpul alegerilor locale, un marş electoral pe străzile din comuna Arieşeni din Munţii Apuseni, au transmis reprezentanţii PSD Alba. Coloana a fost deschisă de un bărbat cu un steag tricolor şi a fost formată din simpatizanţi ai organizaţiei locale a PNL. PSD zice că aceştia s-au plimbat străzile comunei Arieşeni, încercând astfel să determine cetăţenii să meargă la vot şi să le inducă faptul că trebuie să voteze cu candidaţii PNL.
19:23 - Alimente pentru săraci: Doi bărbaţi au fost duşi la Poliţie pentru audieri, duminică, după ce o persoană a reclamat că un candidat la Primăria comunei Vidra, județul Ilfov, oferă alimente unor persoane din comunităţi sărace. Decizia ca cei doi să fie duşi la audieri a fost luată după ce poliţiştii care au intervenit au constatat că ei aveau în autoturism mai multe produse alimentare.
19:00 - Prezență mai mare ca la alegerile precedente: Până la ora 19 au votat 43,15% dintre alegătorii înscriși pe liste, o prezență mai mare atât față de alegerile locale din 2020 (41,5%), cât și față de alegerile europarlamentare din 2019 (42,9%). Este vorba de 7.565.837 votanți, din care 3.717.008 din urban și 4.078.652 din rural.
18:32 - Buletine suplimentate în comune din Olt - Buletinele de vot pentru alegerea CJ și a președintelui CJ Olt, precum şi pentru alegerile europarlamentare au fost suplimentate, în comuna Bărăşti din judeţul Olt, unde prezenţa la vot la ora 18:00 a fost de 97,73%. Prezenţa la urne în trei secţii de vot din mediul rural din judeţul Olt a fost duminică la ora 18:00 de peste 100%, iar la una din aceste secţii participarea la vot a fost de peste 240%, potrivit datelor publicate pe site-ul prezenta.roaep.ro.
18:27 - Prima secție în care s-a încheiat votul: Votarea în străinătate la alegerile pentru Parlamentul European s-a încheiat duminică, la 13:00, ora României, în cea mai estică secție, organizată la Auckland, Noua Zeelandă. Pe de altă parte, la ora 13:00, votarea a început în secțiile organizate în Brazilia, Argentina și Uruguay și urmează să se deschidă și secțiile de votare organizate în Canada, Chile, Columbia, Cuba, Mexic, Peru și SUA.
În contextul diferențelor de fus orar, votarea în străinătate la alegerile europarlamentare se desfășoară pe durata a 34 ore.
18:22 - Proces de vot suspendat - Procesul dintr-o secţie de votare din judeţul Bistriţa-Năsăud a fost suspendat după ce reprezentantul unui partid politic a reclamat la Poliţie că locţiitorul preşedintelui secţiei a dat unor alegători câte două buletine de vot pentru alegerea primarului. După ce s-au numărat buletinele, a fost reluat procesul de votare. Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal care vizează infracţiunea de fraudă la vot.
18:18 - Lăsați tinerii să voteze! - Nicu Ştefănuţă, candidat independent la alegerile europarlamentare, face apel la BEC și BEM să lase studenţii să voteze. El spune că a primit sesizări de la votanţi, care transmit că unele secţii, cum sunt 1245 şi 1246 din Sectorul 6 din Capitală, procesează voturile pe listele suplimentare (pe care votează majoritatea studenţilor care nu se află în localitatea de domiciliu) foarte încet, iar alte secţii nu mai dispun de liste suplimentare încă de la ora 14:00.
18:02 - Prezența la vot la ora 18:30 - Prezența la vot a depășit 40%, ceea ce înseamnă peste 7,3 milioane de români care au votat. Dintre aceștia, 3,49 milioane au votat în mediul urban, în timp ce 3,87 au votat în mediul rural. După prânz, ritmul votării a mai scăzut, dar după 15:30, a reintrat pe creștere. În secțiile din străinătate, au votat doar puțin peste 150.000 de români, cu aproape 60% mai puțini decât în 2019, când au fost 237.000. Cea mai mare prezență la vot se înregistrează în județele Olt, Vâlcea, Teleorman, Giurgiu și Gorj, în timp ce prezența cea mai redusă este în județul Vaslui, în București, Galați Iași și Timiș. Iată AICI prezența la vot în timp real.
17:15 - Rezultate exit-poll ora 15:00
- Pentru consiliile județene PSD - 28%, PNL - 22%, AUR - 18%, ADU - 16%.
- Pentru Primăria Capitalei - Nicușor Dan - 35%, Gabriela Firea - 27%, Cristian Popescu Piedone - 17%, Sebastian Burduja - 15%.
17:14 - Candidat independent, arestat: Un candidat independent la Primăria Brașov care ar fi amenințat-o cu moartea pe președinta unei secții de votare a fost arestat pentru 30 de zile, potrivit deciziei Judecătoriei Brașov. El era nemulțumit de răspunsul primit la o petiție pe care o formulase. Pe surse citate de news.ro, ar fi vorba de candidatul independent la Primăria Braşov Nicolae Florin Dogar. El ar fi trimis un e-mail preşedintei Biroului Electoral Judeţean Braşov în care a ameninţat-o că o omoară şi o violează. La momentul la care a fost ridicat, el s-ar fi aflat sub influenţa unor substanţe psihoactive.
17:00 - Dacian Cioloș cere MAE să repună de urgență harta secțiilor din străinătate pe site. El a menţionat că, până astăzi, pe site-ul MAE a existat un document cu harta şi adresele secţiilor de vot din străinătate "care, în mod misterios, a dispărut după începerea procesului de vot". Cioloș a mai spus că foarte mulți oameni sesizează REPER dispariţia fişierului cu secţiile de vot şi adresele acestora.
16:51 - 30 de lei pentru un vot. Un candidat la primăria unui oraş de pe Valea Buzăului, un bărbat de 44 de ani, s-a ales cu dosar penal pentru coruperea alegătorilor, după ce a fost reclamat că ar fi dat bani unui localnic de 70 de ani pentru a vota în favoarea sa, informează IPJ Buzău. Conform unor surse apropiate anchetei, suma oferită de candidat bărbatului de 70 de ani ar fi fost de 30 de lei.
16:30 - Prezența la vot la ora 16:00,anunțată de BEC, este superioară scrutinelor precedente.
- La alegerile europarlamentare, la nivel naţional, 32,36 % (31,29% în 2019)
- La alegerile locale - 31,8 % (30,94% în 2020)
16:29 - La o secţie de vot din comuna Berzovia, Caraș-Severin, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că un bărbat, aflat într-o maşină oprită în apropiere de o secţie de vot, oferă bani alegătorilor. Poliţiştii au găsit asupra bărbatului aproximativ 3.000 de lei precum şi mai multe liste cu persoane de pe raza localităţii respective. A fost condus la sediu şi au fost întocmite acte procedurale pentru săvârşirea infracţiunii de corupere a alegătorilor, a transmis IPJ Caraş-Severin.
16:02 - Rezultate exit-poll, ora 14:00, europarlamentare, surse ADU: PSD-PNL 43%; AUR - 17%; ADU -15%;
15:45 - Rezultate exit poll, ora 13:00, consiliul general PMB, surse ADU: ADU - 31%; PSD - 28%; AUR 13%; PNL - 12%; PUSL - 8%;
15:20 - Buletin de vot prevotat cu PSD, confirmat. - PNL Iaşi a reclamat că la secţia de votare nr. 15 de la Liceul Tehnologic Petru Poni din municipiu “un cetăţean a primit, din partea reprezentantului PSD, buletine deja votate cu candidaţii PSD la alegerile locale“. “Poliţiştii au efectuat verificări, ocazie cu care au constatat că cele sesizate se confirmă. Ulterior, pe timpul verificărilor s-a constatat şi faptul că persoanei în cauză nu i-au fost înmânate alte două buletine de vot. A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale şi împiedicarea exercitării drepturilor electorale“, au precizat reprezentanţii Poliţiei judeţului Iaşi. Cercetările în acest caz continuă.
15:00 - Incidente la vot: Peste 312 incidente legate de procesul electoral au fost semnalate, duminică, până la ora 14, la nivel naţional, a anunţat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog, care a precizat că 114 dintre acestea nu s-au confirmat, iar altele sunt în curs de verificare. De asemenea, poliţiştii au dat amenzi de peste 47.000 de lei.
14:46- Radu Mihaiu, primarul sectorului 2, după ce a votat: „Am votat pentru un Bucureşti modern, pentru un Bucureşti din care să nu mai vrem să plecăm, un Bucureşti al lucrurilor făcute temeinic. Am văzut că este foarte încinsă atmosfera. Am avut deja în diverse secţii tot felul de probleme, s-au dat buletine deja ştampilate, s-au dat mai multe buletine alegătorilor, au fost delegaţi cu însemne de partid. Desigur că aceste lucruri nu sunt normale, ar trebui să nu încălcăm regulile democraţiei. Noi suntem aici să apărăm votul. Sunt convins că oamenii vor decide aceste alegeri şi rezultatul final va fi reflectat. Sunt foarte încrezător că lucrurile vor arăta foarte, foarte bine”, a afirmat Radu Mihaiu, potrivit unui comunicat de presă al USR Bucureşti.
14:43 - Un candidat la Primăria Braşov a fost reţinut pentru ultraj, a transmis Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov. Conform unor surse citate de Agerpres, ar fi vorba de candidatul independent Nicolae Florin Dogar, care a fost reţinut în noaptea de sâmbătă spre duminică, pentru ar fi ameninţat-o cu moartea pe şefa unei secţii de secţii de votare.
14:37 - Prezenţa la urne în localitatea Dobreşti, comuna Bara din judeţul Timiş, a depăşit 160%, la alegerile locale. Pe listele permanente sunt înscrise 36 de persoane cu drept de vot, din care 21 îşi exprimaseră opţiunea. Alte 37 de persoane au votat pe listele suplimentare, după ce şi-au făcut viza de flotant. Satul Dobreşti este localitatea de naştere a PF Daniel.
14:35 - O femeie i-ar fi dat soțului ei, pe ascuns, două buletine de vot, ca să voteze în locul ei, motivând că ea nu știa să citească. S-a întâmplat într-o secție de votare din Tecuci, județul Galați.
14:30 - S-a trecut pragul de 5 milioane de alegători care au votat deja.
14.27 - Emilian Isailă a obţinut pe surse PSD un sondaj exit poll, cu date de la ora 12, din Bucureşti:
14:21 - Poliția a confirmat că a prins în localitatea Ștefăneștii de Jos (Ilfov) un bărbat de 33 de ani cu mai multe plicuri cu bani și liste cu nume. „Polițiștii din Voluntari desfășoară activități specifice pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt și de drept și luarea măsurilor legale care se impun”, transmite Poliția Ilfov.
14:13 - Primarul din Câmpulung, Elena Lasconi, candidat pentru un nou mandat, a votat la o grădiniţă şi spune că e sigură că "va fi cea mai mare participare la vot din ultimii 30 de ani”.
14:04 - Un bărbat de 33 de ani a fost bătut de o femeie de 50 de ani, într-o secţie de votare din Petroşani. Femeia le-a recunoscut poliţiştilor că l-a lovit pe bărbat. ”Femeia a declarat faptul că bărbatul a început să o înregistreze audio/video cu telefonul mobil, moment în care aceasta l-a împins, iar ulterior bărbatul i-a adresat ameninţări cu acte de violenţe”, a precizat IPJ Hunedoara, care a deschis dosar penal pentru lovire sau alte violenţe şi ameninţare.
13:55 - Liderii Alianţei Dreapta Unită acuză un "fenomen de fraudă masivă" a alegerilor, susţinând că ar exista "mii de nereguli" în procesul de votare. Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a declarat că există "semnale clare şi din ce în ce mai multe" legate de faptul că PSD şi PNL ar încerca o "fraudă de proporţii" la aceste alegeri. El i-a avertizat pe cei care se fac părtaşi la fraude că astfel de fapte se sancţionează cu închisoarea.
"Îi avertizez, de asemenea, pe Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă că sunt direct responsabili pentru orice încercare de furt şi denaturare a voinţei românilor. Un stat democratic, un stat european, parte a NATO, nu poate să tolereze furtul la vot.
Le cerem colegilor noştri din secţii, care apără votul românilor, să fie vigilenţi şi să raporteze orice neregulă. Avem o aplicaţie prin care se raportează aceste nereguli. Avem deja mii semnalate începând de aseară. Către români am următorul mesaj: veniţi în număr cât mai mare la vot. Pentru fiecare vot preştampilat pe care ei îl introduc în urne, noi trebuie să ieşim cu sutele la vot", a afirmat liderul USR.
La rândul său, preşedintele PMP, Eugen Tomac, a amintit că, până în prezent, în trei secţii de votare din Bucureşti - 190, 311 şi 329 - a fost confirmată existenţa unor buletine preştampilate, situaţii pentru care ADU depune plângeri penale.
13:49 - O bătrână de 72 de ani, membru al comisiei de la o secţie de votare din Sectorul 6, este cercetată pentru furt, după ce poliţiştii au găsit o ştampilă de vot asupra ei. Un alt caz a fost identificat de poliţişti, după s-au deplasat la o altă secţie din Sectorul 6 şi au identificat persoana în cauză, un bărbat, de 82 de ani, care avea şi el o ştampilă dispărută.
13:42 - Poliţiştii de la Secţia 9 (zona Pantelimon din Sectorul 2) au fost sesizaţi, prin sistem 112, de către un candidat la alegerile europarlamentare, cu privire la faptul că într-o secţie de votare s-ar afla mai multe procese verbale semnate în alb. Procesele verbale au fost înlocuite, iar pe durata procedurilor nu a fost întrerupt votul.
13:15 - Un bărbat de 43 de ani a ajuns la spital după ce ar fi fost bătut într-o secție de votare din Slatina, anunţă reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Olt.
13:11 - Un bărbat care a votat la o secţie din judeţul Vâlcea a primit o amendă de 600 de lei pe motiv că şi-a fotografiat buletinul de vot.
13:05 - Un bărbat de 45 de ani a murit, aproape de secţia de votare din comuna Alunu (Vâlcea). Au ajuns și medicii la fața locului, însă a fost prea târziu. Procesul electoral nu a fost suspendat, transmite Poliția Vâlcea.
13:01 - Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, care candidează pentru al doilea mandat de edil, din partea Alianţei Dreapta Unită, a declarat că a votat pentru continuarea drumului european al oraşului. Întrebat de ce s-a dus cu cafele în secţiile de vot, Fritz a spus că urmează să le ducă şi mâncare membrilor secţiilor de votare pentru că nu este ”un bou”.
13:00 - Prezenţa la vot la alegerile europarlamentare, la nivel naţional, a ajuns la 21,93%, iar la alegerile locale la 21,63%, conform datelor oficiale anunţate de BEC. La alegerile europarlamentare din 2019, la aceeaşi oră, prezenţa era 19,75%, iar la alegerile locale din 2020 a fost 19,84%.
12:55 - Un candidat la Primăria Băneasa din judeţul Constanţa este acuzat că a agresat un alegător după ce îi oferise acestuia 1.000 de lei şi a fost refuzat.
12:47 - Un poliţist aflat într-o secţie de votare din judeţul Dolj a folosit spray-ul lacrimogen după ce un bărbat devenise agresiv. De asemenea, în urma conflictului partenera bărbatului l-a muşcat de mână pe poliţist.
12:41 - Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a făcut un apel mai ales către tinerii care votează pentru prima oară să vină în număr cât mai mare la urne. "Apelul meu este ca un număr cât mai mare dintre români şi românce să vină la vot, este extrem de important. Un gând special pentru cei peste un milion de tineri şi tinere care votează pentru prima dată - este foarte important să facă acest prim pas către implicare democratică şi civică şi, chiar dacă, din păcate, nu am avut o dezbatere pentru alegerile europene mai conturată, sper ca şi diaspora românească, în număr atât de mare prezentă, să vină şi să voteze pentru europarlamentare", a declarat Geoană, care a votat la Colegiul Naţional I.L. Caragiale din Bucureşti.
12:33 - Patru preşedinţi ai unor secţii de votare din oraşul Strehaia, judeţul Mehedinţi, au plecat acasă cu ştampilele de control, după ce sâmbătă seară au sigilat secţiile de votare. Poliţiştii au sesizat Autoritatea Electorală Permanentă.
12:26 - Carmen Iohannis, soţia şefului statului, a declarat duminică, la ieşirea de la urne, că a votat pentru "performanţă şi unitate".
12:00 - Au votat 17,6% din alegătorii înscriși pe liste, o prezență semnificativ mai mare față de localele din 2020 (15,7%), cât și față de europarlamentarele din 2019 (15%).
11:56 - Poliţiştii din judeţul Timiş au fost sesizaţi că într-o secţie de votare din localitatea Săcălaz de lângă Timişoara cel puţin două persoane au primit buletinele de vot având aplicată deja ştampila cu menţiunea votat la funcţia de primar pe candidatul AUR.
11:40 - Aproape de ora prânzului s-a dus şi Gabriela Firea (candidatul PSD la Primăria Capitalei) la vot. L-a aşteptat pe premierul Marcel Ciolacu să vină de la Buzău şi să o însoţească la secţie.
"Am votat pentru ca în administraţie să lucreze oameni de dimineaţă până seara, găsind soluţii, având o echipă, având o susţinere, comunicând şi fiind transparenţi, pentru oamenii din administraţie care nu se plâng, care nu dau vina pe ceilalţi, care nu se încuie în birou şi care nu vin după câţiva ani să spună că nu au fost bine informaţi atunci când au promis", a spus Firea, care a fost însoţită la secţia de votare şi de candidaţii social-democraţi la primăriile de sector.
11:36 - Librăriile Cărtureşti anunţă stoc epuizat. S-au terminat deja, în timp record, cele câteva zeci de mii de titluri pregătite pentru campania din 9 iunie. Compania anunţase de câteva zile că cine arată buletinul cu mențiunea VOTAT 2024 la casa de marcat din orice librărie Cărturești va primi o carte sau o revistă gratuit. "Vă mulțumim pentru înțelegere și ne bucurăm de entuziasmul cu care ați votat!", este mesajul librăriei. De dimineaţă, la librăriile Cărturești se formaseră cozi neobișnuit de mari.
11:31 - Polițiștii au deschis dosare penale pentru fraudă la vot după ce mai multe persoane ar fi primit mai multe buletine de vot la o secție de votare din Pașcani, județul Iași.
11:25 - O femeie din orașul Baia de Aramă (Mehedinţi) a încercat să introducă în urna de vot 4 buletine ștampilate, deși anterior introdusese în urne buletinele de vot pentru care avea dreptul de alegător.
11:23 - Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a votat în Cârţa, Harghita. "Vreau să îndemn pe toţi cetăţenii să meargă la vot astăzi, fiindcă este ziua în care putem arăta forţa noastră şi putem arăta drumul care trebuie urmat. Şi nu trebuie să lăsăm să decidă alţii în locul nostru".
11:12 - Fostul preşedinte Traian Băsescu a votat, la o secţie din Capitală, fiind însoţit de către soţia sa. Întrebat despre faptul că a avut de introdus în urnă cinci buletine de vot, acesta a spus: „Am trecut cu navă petrolier prin incendiul propriei nave, am trecut prin furtună, am trecut prin zonă de război. Ce mă încurc în cinci buletine de vot?”. „Astăzi este ziua în care ei stabilesc cât de funcţională va fi democraţia în România”, a adăugat Băsescu.
11:06 - Poliţiştii din Coșoveni (Dolj) au fost sesizaţi de o femeie, de 49 de ani, din comuna Teasc, că în timp ce vota i-ar fi fost violată confidențialitatea votului. Femeia a declarat că i-au fost înmânate două buletine de vot pentru alegerea primarului, aspect constatat în cabina de votare. Ulterior, după ce a pus ştampila pe unul dintre buletinele de vot, femeia a declarat că a prezentat ambele buletine de vot președintelui secției de votare, care ar fi luat la cunoştinţă de opţiunea electorală exprimată. A fost întocmit dosar penal pentru violarea confidențialității votului și cercetările continuă.
11:02 - USR a făcut cerere de suspendare a votului într-o secție de votare din București. Solicitarea USR vine după ce într-o secție de votare din Sectorul 2, Secția 190, continuă să apară buletine de vot gata ștampilate. A fost chemată poliția după ce au fost găsite 4 buletine gata ștampilate cu PSD-PNL. Primul buletin a fost descoperit chiar de un alegător, apoi alte 3 au fost găsite pe mesele reprezentanților PSD-PNL. După ce polițiștii au făcut verificări, au permis reluarea procesului de vot. După plecarea polițiștilor, a mai fost descoperit un alt buletin gata ștampilat. Al cincilea.
10:51 - Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, candidat la europarlamentare, a declarat după vot că în opinia sa prezenţa va sări de 7 milioane de alegători şi va fi 45%, poate 50%, exprimându-şi speranţa ca şi cei din diaspora să se mobilizeze şi să fie din ce în ce mai mulţi, spre jumătate de milion.
10:48 - A votat şi preşedintele USR, Cătălin Drulă, alături de soţie şi copii, la Colegiul Naţional de Informatică Tudor Vianu: "Am votat pentru o Românie Modernă și pentru localități conduse de oameni cinstiți, nu de clanuri. Am votat pentru o Românie mai bună pentru copiii noștri. Trebuie să fim un exemplu pentru ei. Hai la vot!"
10:43 - Primarul Clujului, Emil Boc, a votat pentru un oraş ca afară, pentru o Românie şi o Europă puternice. El a fost însoţit la secţia de votare de soţia sa Oana, precum şi de membri ai PNL Cluj, printre care şi preşedintele organizaţiei, europarlamentarul Daniel Buda.
10:41 - Clotilde Armand, candidatul Alianţei Dreapta Unită la Primăria Sectorului 1, a afirmat că a votat pentru un sector şi un oraş în care investiţiile nu mai sunt blocate.
10:35 - Filiala locală a PSD a reclamat la BEJ faptul că există localităţi din judeţul Iaşi cu primari PNL în care sunt foarte multe solicitări pentru urna mobilă, dar că nu toate aceste solicitări sunt însoţite de documentele justificative necesare.
10:30 - Prezența la urne a trecut de 10% atât la europarlamentare, cât și la locale.
10:27 - Un bărbat din Calafat şi-a fotografiat buletinul de vot şi a fost amendat cu 1.000 de lei, au anunţat reprezentanţii IPJ Dolj.
10:23 - Reprezentanţii PNL Arad au depus o sesizare la Poliţie după ce pe zeci de maşini din oraş au fost lipite, pe oglinzile retrovizoare, autocolante electorale pe care sunt tipărite sigla partidului şi îndemnul pentru a se vota PNL (apar fotografiile europarlamentarului Gheorghe Falcă şi primarului Călin Bibarţ, ambii candidaţi pentru noi mandate). Partidul neagă orice implicare şi acuză că adversarii politici au recurs la acest gest pentru a enerva electoratul.
10.20 - Marian Enache, candidatul AUR la Primăria Capitalei, a votat la Şcoala 79: "Fac un apel către oamenii responsabili cu buna desfăşurare a votului să nu îşi pună carierele în pericol pentru diverse interese electorale. (…) Sunt sute de sesizări din toată ţara, zeci de sesizări din Bucureşti cu privire la diverse încercări de fraudare a votului, de la buletine deja ştampilate, până la încercări de corupere a alegătorilor".
10:17 - E foarte cald azi, avem şi coduri de caniculă, aşa că USR vine cu:
"Kit de mers la vot pe cod portocaliu de caniculă:
Șapcă Apă Buletin
Votează azi ca să nu avem cod roșu în toată țara în următorii ani!"
10:11 - Deputatul Dan Barna, candidat la europarlamentare pe lista Alianţei Dreapta Unită, votat la Sibiu "pentru modernizare", punctând că "miza acestei zile este participarea la vot". "Am votat pentru o vorbă pe care bunicul meu ne-o spunea în copilărie: Nepoate, dacă ceva este stricat, schimbă, dacă este bun, păstrează. E timpul pentru o schimbare".
10:04 - Poliţiştii din Olt au fost sesizaţi că lângă o secţie de votare trei persoane ar influenţa alegătorii să voteze cu un anumit candidat. "În urma deplasării la faţa locului, poliţiştii au stabilit faptul că aspectele sesizate nu se confirmă, iar cele trei persoane au fost identificate şi s-a stabilit că acestea ar fi acreditate să efectueze sondaje de opinie”, au declarat poliţiştii.
10:00 - Prezenţa la urne pe ţară la alegerile locale - 8,72%, potrivit datelor anunţate de BEC. Acum patru ani, votaseră 7,64% dintre alegători.
Prezenţa la urne pe ţară la europarlamentare - 8,8%. În 2019, până la ora 10:00 votaseră la acest scrutin 6,5% dintre alegători.
9:56 - Preşedintele Forţa Dreptei, Ludovic Orban, a votat în Dobroieşti, Ilfov: "Un vot este extrem de important, pentru că vot cu vot se creează, de fapt, masa critică, care poate să schimbe lucrurile în bine atunci când lucrurile nu funcţionează aşa cum trebuie, aşa cum este şi astăzi".
9:54 - Candidatul PNL la Bucureşti, Sebastian Burduja, s-a dus pe motocicletă la vot:
„Am votat pentru viitor, am votat pentru schimbare, am votat pentru toți bucureștenii”.
9:45 - Preşedintele unei secţii de votare din localitatea vasluiană Satu Nou, comuna Muntenii de Sus, a fost înlocuit din această calitate după ce s-a prezentat beat mort la secţie. Avea o alcoolemie de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat. Purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Oana Şopu, a confirmat că se fac cercetări pentru a se stabili dacă bărbatul a ajuns la secţie la volanul unui vehicul.
9:41 - Primarul Constanţei, Vergil Chiţac, a fost duminică sancţionat pentru a doua oară de Autoritatea Electorală Permanentă, cu 2.500 de lei, pentru că în unele secţii de votare nu au fost asigurate câte cinci urne distincte pentru fiecare buletin de vot, ci câte trei, prevăzute în interior cu un perete despărţitor.
9:30 - Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a votat (alături de soţie) pentru onestitate și realism în viața publică: „Este important că oamenii politici să ne spună pe unde suntem și ce putem realist să facem. Și am votat împotriva mafiei imobiliare”.
9:16 - PSD Constanţa a făcut o sesizare de vot multiplu la o secţie de votare din Murfatlar. Astfel, unui alegător i-ar fi fost înmânate trei buletine de vot de acelaşi fel, a votat pe toate şi le-a introdus în urmă. BEJ Constanţa face verificări în acest caz.
9:14 - Procesul electoral a fost suspendat într-o secție de votare din localitatea Cristian, județul Sibiu, după ce o persoană a primit mai multe buletine pentru primar. „Remedierea situației a avut loc prompt, s-a întocmit un proces verbal de către președintele secției de votare pentru consemnarea situației apoi procesul electoral a fost reluat în condiții normale”, transmite BEJ.
9:07 - Europarlamentarul Dacian Cioloş a votat la Zalău: "Acesta e mesajul meu principal: oameni buni, haideţi la vot. Sunt convins că vă interesează cine o să vă administreze la nivel local, pentru că sunt oamenii cei mai aproape de dvs. Dar nu uitaţi că avem şi alegerile europarlamentare şi se iau foarte multe decizii la nivel european care vă impactează şi ne impactează direct şi nu-i tot una".
9:03 - Președintele Klaus Iohannis a votat la secția Jean Monnet din Capitală și i-a îndemnat pe toți românii să își exercite acest drept: "Este extrem de important”.
9:00 - Până la ora 9 au votat 4,8% din alegătorii înscriși pe liste, o prezență mai mare atât față de localele din 2020 (4,3%), dar semnificativ mai mare decât la europarlamentarele din 2019 (3,3%). Detalii AICI
8:56 - Victor Negrescu, chestor al Parlamentului European, a votat în Sebeș: „Am respins prin votul meu scandalul și extremismul".
8:54 - Europarlamentarul Siegfried Mureșan a votat în Hunedoara şi a făcut apel la o prezență cât mai mare la vot :„Astăzi puterea este la dvs, folosiți-o!”.
8:45 - Europarlamentarul Mihai Tudose a votat în Brăila, "cu încredere că brăilenii și românii nu se vor lăsa păcăliți de promisiuni deșarte și himere".
8:28 - 665 de sesizări privind incidente electorale au fost primite în ultimele 24 de ore, a anunțat duminică dimineața MAI. 67% vizează continuarea campaniei electorale, iar 11% posibila corupere a alegătorilor. Au fost aplicate 97 amenzi, în valoarea de peste 100.000 de lei, și sunt cercetate 107 posibile infracțiuni.
8:20 - Premierul Marcel Ciolacu a mers la vot în Buzău, alături de mai mulți reprezentanți PSD, printre care primarul orașului. Ciolacu a făcut apel către toată lumea, indiferent de opțiunea politică, să meargă la vot, „astfel încât cei aleși să fie legitimi”.
8:09 - Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a votat în Dumbrăveni, județul Ilfov, „pentru dezvoltarea României, pentru o viață mai bună în fiecare comunitate”. Acesta a spus că în ultima perioadă s-a vorbit mult despre patriotism: „Cred că este un moment decisiv în care trebuie să ne implicăm în viitorul României, un viitor care poate să fie al dezvoltării, al siguranței sau poate fi al stagnării sau al haosului. Ca atare, este foarte importantă prezența la vot, este foarte important cine ne reprezintă la Bruxelles și este foarte important cine conduce comunitățile”.
8.00 - Am trecut de 2% prezenţă la vot atât la locale, cât şi la europarlamentare. Datele despre prezenţa la vot sunt prezentate în timp real, pentru fiecare scrutin în parte, AICI
La secţiile din străinătate, unde se poate vota doar pentru europarlamentare, au votat până la această oră 4.283 de persoane.
7:46 - Preşedintele AUR, George Simion, a votat la europarlamentare în Capitală şi va merge în Vrancea pentru a vota la locale. El a venit la secţia de votare împreună cu soţia şi a purtat un tricou în culoarea formaţiunii pe care o conduce: ”Fac un apel la cei din secţiile de vot să aibă rezistenţă. Tot ce ne dorim este un vot corect, tot ce ne dorim este un proces electoral democratic”.
7:35 - Lucian Bode a votat în Zalău: „Astăzi am votat pe toate cele cinci buletine de vot și nu a fost deloc complicat.
7:20 - Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, candidat PUSL la Primăria Capitalei, a votat împreună cu fiul său, Vlad Popescu Piedone (candidat la Sectorul 5).
Piedone Sr susţine că ”el reprezintă realitatea şi normalitatea”. ”Am eu informaţii sigure că oamenii o să migreze de la mare şi de la munte şi vor veni pe ultima sută de metri. (...) Cine va avea responsabilitatea unui exerciţiul democratic la vot va lăsa secţia să funcţioneze până la orele 24.00, şi mă refer la reprezentanţii politici în secţiile de vot”, adaugă Piedone.
7:00 - S-au deschis secţiile de votare din toată ţara.
La locale, se poate vota doar azi, în ţară, mai exact în localitatea de domiciliu sau reşedinţă. Votarea se încheie la ora 22.00, cu posibilitatea prelungirii până la 23.59 pentru cei care, la ora 22.00, se află în sediul secției de votare, precum și pentru cei care se află la rând în afara sediului secției de votare pentru a intra.
Însă pentru europarlamentare s-a dat startul votării încă de sâmbătă seară, la ora 22:00, ora României, în Auckland, Noua Zeelandă. Iar acest vot se va desfăşura în funcţie de fusul orar, pe durata a 34 de ore, ultimele secţii închizându-se luni, 10 iunie, ora 08:00, ora României, pe coasta de vest a SUA şi din Canada.
Pe teritoriul României sunt organizate 18.955 de secții de votare, iar în străinătate 915 secții de votare.
S-au înscris 207.389 de candidaţi pentru alegerile locale şi 494 pentru cele europarlamentare.
Cel mai tânăr candidat are 23 de ani, iar cel mai în vârstă 100 de ani.
Vor fi aleşi 3.186 de primari ai localităţilor şi primarul general al Capitalei, 3.186 de consilii locale şi judeţene, precum şi 33 de reprezentanţi ai României în Parlamentul European.
Aproximativ 100 de milioane de buletine de vot au fost tipărite pentru cele două scrutine.
Dacă nu știți secția la care sunteți arondat, o puteți afla din Registrul Electoral, cu ajutorul CNP-ului.