A patra încercare a fost cu succes. Starship a amerizat cu bine

A patra încercare a fost cu succes. Starship a amerizat cu bine

Nava spaţială Starship, aparţinând companiei lui Elon Musk, SpaceX, a reuşit să amerizeze cu bine, joi, în apele Oceanului Indian, la capătul celui de-al patrulea zbor de încercare. Zborul a durat puțin mai mult de o ora, iar lansarea a avut loc de la baza spaţială Starbase, din sudul Texasului.

„În pofida pierderii mai multor plăcuţe (din scutul termic n.r.) şi a unui flaps deteriorat, Starship a reuşit să amerizeze uşor în ocean!”, a postat Elon Musk pe reţeaua de socializare X, relatează Reuters și AFP.

ADVERTISING

Racheta portantă Super Heavy s-a desprins de modulul de zbor spaţial Starship la 3 minute după lansare, după care a aterizat controlat în Golful Mexic.

Vasul de croazieră spaţială Starship şi-a pornit propulsia proprie pentru a ajunge în spaţiu şi pentru a traversa apoi globul în drum spre Oceanul Indian, unde a amerizat 70 de minute mai târziu.

„Principalul obiectiv al acestei misiuni este de a pătrunde cât mai adânc prin atmosferă în etapa de revenire din spaţiu, ideal prin expunere la nivelurile maxime de căldură", scria Elon Musk pe X sâmbătă.

ADVERTISING

Aparatul spaţial cu două etaje a fost conceput să fie mai ieftin, dar şi mai puternic decât racheta Falcon 9, folosită de SpaceX pentru misiuni de alimentare şi schimbare a echipajelor de pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS).

Sistemul Starship - care pe rampa de lansare are înălţimea de 122 de metri, reprezintă viitorul acestei companii deţinute de Elon Musk, dar nu numai atât. Starship urmează să fie folosită şi de NASA în următorii ani pentru a-i readuce pe astronauţii americani pe Lună.

Fiecare sistem spaţial Starship testat până în prezent a depăşit obiectivele lansărilor anterioare şi apoi a eşuat, fie explodând, fie dezintegrându-se în atmosferă.

ADVERTISING
  • Primul astfel de sistem spaţial lansat în aprilie 2023 a explodat la câteva minute după desprinderea de sol, la altitudinea de aproximativ 40 km.
  • În cadrul celui de-al doilea zbor de încercare, ce a avut loc în luna noiembrie, Starship a ajuns în spaţiu pentru prima oară dar a explodat la puţin timp după aceea.
  • În cel mai recent zbor de încercare, cel din luna martie, Starship a reuşit să ajungă în spaţiu şi apoi a reintrat în atmosfera terestră unde s-a dezintegrat.

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇