Edi Iordănescu le ia apărarea jucătorilor naționalei: "Ar trebui să nască suport și nu dubii"

Edi Iordănescu le ia apărarea jucătorilor naționalei: "Ar trebui să nască suport și nu dubii"

Selecţionerul naţionalei României, Edward Iordănescu, a afirmat, joi, într-o conferinţă de presă, că în ultimele zile a încercat să intensifice nivelul pregătirii jucătorilor în perspectiva participării la EURO 2024 şi s-a resimţit oboseala la partida de pregătire cu Bulgaria, încheiată cu 0-0.

„Ne dorim să avem mai multă intensitate în joc. Sunt elemente pe care vrem să le îmbunătăţim de la zi la zi. Nu am avut ritmul de competiţie la meciul cu Bulgaria, dar ne-am asumat treaba asta. Dar la meciul de mâine vom avea mai multă coerenţă, sperăm chimia jocului să funcţioneze mai bine. Calendarul a fost aglomerat comparativ cu celelalte ediţii ale turneelor finale la care a participat echipa naţională, când se organizau cantonamente de pregătire înainte. Am încercat să ridicăm un pic nivelul şi s-a resimţit oboseala, dar sunt lucruri asumate şi sperăm ca de la zi la zi să ne apropiem de nivelul pe care toţi îl dorim. Organizarea de joc oricând poate să sufere îmbunătăţiri”, a declarat Iordănescu.

ADVERTISING

El a spus totodată că reuşita calificării la EURO şi devotamentul jucătorilor ar trebui să aducă suport din partea fanilor şi nu dubii, făcând referire la nemulţumirea din tribune de după partida cu Bulgaria.

"În fiecare zi gândul se îndreaptă către următorul moment şi avem multe de gestionat în fiecare zi. Dar cred că înainte de toate trăim momente frumoase, unice, simţim asta pentru că după foarte mult timp România va fi din nou la un nivel înalt. Am avut o echipă care a terminat grupa pe primul loc, cu spirit de sacrificiu, şi prin toate aceste lucruri ar trebui să nască suport şi nu dubii, pentru că ne-am recâştigat orgoliul naţional. Trebuie să ne bucurăm de ceea ce avem, conştienţi că trebuie să facem paşi pentru a ne creşte nivelul. Eu sunt fericit, recunoscător şi foarte încrezător", a afirmat acesta.

ADVERTISING

În privinţa accidentărilor din lotul pe care îl pregăteşte, Iordănescu a spus că au mai apărut 2-3 probleme medicale, fără a le nominaliza, precizând totodată că atacantul Denis Alibec are şanse să fie recuperat în câteva zile.

"Staff-ul medical lucrează la capacitate maximă şi mai mult ca oricând. Din păcate suntem în proces de recuperare cu 2-3 băieţi, deja Deian Sorescu este 100% recuperat, dar au mai apărut două-trei probleme medicale, din păcate, după meciul cu Bulgaria. Astăzi vom afla mai multe dar sper să nu fie ceva grav. Nu îmi cereţi detalii, sau nume, pentru că vrem să le gestionăm bine intern. În ceea ce îl priveşte pe Denis Alibec sunt şanse importante ca el să fie recuperat în câteva zile. Dar pentru orice antrenor este important ca toţi jucătorii să fie valizi şi în perioada de pregătire. Important este că nu este ceva grav şi că îl vom recupera", a spus antrenorul naţionalei.

ADVERTISING

Referitor la partida amicale cu Liechtenstein, de vineri, ultima dinaintea plecării în Germania la turneul final, Iordănescu a afirmat că se aşteaptă la un joc consistent: "După jocul de mâine seară vom trage linie şi vom şti exact pe ce jucători ne vom baza. Eu mă aştept să facem un joc consistent, cu realizări. Aşteptaţi-vă la multe schimbări, iar eu mă aştept la un public cât mai numeros".

Iordănescu a precizat încă o dată că nu a negociat cu niciun club preluarea funcţiei de antrenor şi că întâietate are echipa naţională pentru prelungirea contractului după EURO 2024.

"Cred că suporterii sunt interesaţi mai mult de ceea ce se va întâmpla la EURO şi mai puţin de ceea ce se va întâmpla după EURO. Ce pot să vă promit este că eu nu am negociat cu absolut nimeni, sufletul şi energia mea sunt prezente aici. Îmi doresc să continui la echipa naţională, are întâietate echipa naţională, dar provocarea cea mare sunt aceste zile care au mai rămas pe care vreau să le gestionăm cât mai bine şi să producem un rezultat bun şi încredere pentru ce urmează", a mai spus Edward Iordănescu.

Naţionala României va mai disputa un ultim meci de pregătire înaintea EURO 2024, vineri, cu Liechtenstein, pe Stadionul Steaua, de la ora 21:00.

România va debuta la EURO 2024 pe 17 iunie, împotriva Ucrainei, la Munchen, iar apoi va mai înfrunta în Grupa E selecţionatele Belgiei, pe 22 iunie la Koln, şi Slovaciei, pe 26 iunie la Frankfurt.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!