Ianis Hagi și-a stabilit viitorul

Ianis Hagi și-a stabilit viitorul

Ianis Hagi (25 de ani) a vorbit despre viitorul său la echipa de club, la finalul meciului România – Bulgaria 0-0, amical dinaintea Campionatului European.

Hagi junior a dezvăluit că a discutat cu impresarii săi și le-a trasat obiective clare în ceea ce privește „echipa și antrenorul potrivit”

Fotbalistul a transmis public că "aștept ca impresarii mei să lucreze cât mai bine".

"Concentrarea mea e la EURO. Am avut discuții cu impresarii, e normal, dar presiunea e la ei. Ei știu ce-mi doresc pentru viitorul meu, e o vară destul de importantă pentru mine din toate punctele de vedere.

ADVERTISING

Le-am spus înainte să merg la națională ce îmi doresc, aștept să lucreze cât mai bine, să-mi găsesc echipa și antrenorul potrivit pentru mine. Nu pot spune dacă voi fi la Rangers sau altundeva. Viitorul meu depinde de impresarii mei", a spus Ianis Hagi, la finalul meciului România - Bulgaria, citat de Digi Sport.

Ianis Hagi mai are contract cu Rangers până în vara lui 2026.

El a jucat 28 de meciuri (1032 de minute) în toate competițiile sezonului trecut, cu două goluri și două assist-uri în cont.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!