Avocată reținută pentru tentativă de omor și fugă de la locul accidentului

Avocată reținută pentru tentativă de omor și fugă de la locul accidentului

O avocată din Iaşi a fost reţinută pentru 24 de ore pentru tentativă de omor şi fugă de la locul accidentului, după ce săptămâna trecută a şicanat în trafic un motociclist, care ulterior a intrat într-un stâlp, ajungând la spital cu răni.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, Adina Bocai, a declarat că se va cere arestarea preventivă a avocatei.

„Prin ordonanţa procurorului de caz, astăzi (luni – n.red.) s-a dispus schimbarea încadrării juridice, din infracţiunea de vătămare corporală din culpă în infracţiunea de tentativă de omor. Inculpata a fost audiată pentru tentativă de omor şi părăsirea locului accidentului, a fost reţinută astăzi şi urmează a fi prezentată Curţii de Apel, având în vedere calitatea acesteia de avocat, cu propunere de arestare preventivă”, a spus purtătorul de cuvânt.

Avocata Alexandra Cioată, aflată joia trecută la volanul unui autoturism, ar fi şicanat în trafic un motociclist, care a lovit stâlpul de avertizare al refugiului staţiei de tramvai din zona Belvedere din Iaşi.

ADVERTISING

După producerea accidentului, şoferiţa şi-a continuat drumul, iar motociclistul a fost transportat la spital.

După vizionarea imaginilor surprinse de camerele de vederi, avocata a fost invitată la sediul Poliţiei Rutiere, unde a refuzat să dea declaraţii, menţionând în schimb că nu a fost vorba despre o şicanare în trafic.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇