În ziua 831 de război aflăm că vicepreședintele SUA, Kamala Harris, va participa la viitorul summit pentru pace, care va avea loc în perioada 15-16 iunie în Elveția. Până în prezent, 107 ţări şi organizaţii de pe toate continentele au confirmat participarea. Preşedintele Volodimir Zekenski doreşte să atragă un sprijin internaţional cât mai amplu pentru „formula de pace”.
Deocamdată însă Zelenski a transmis că Ucraina are nevoie de 25 de sisteme Patriot pentru a se apăra împotriva atacurilor Rusiei. El a menționat că forțele ruse au lovit Ucraina de aproape 1.000 de ori, săptămâna trecută, cu diferite arme, inclusiv rachete, drone și bombe.
Pe front, azi-noapte, un atac rusesc asupra unui centru de recreere din apropierea orașului Harkov s-a soldat cu un mort și doi răniți. Alte două persoane au fost ucise, între care și un băiat de 12 ani, iar una a fost rănită într-un bombardament rusesc asupra satului Mîhailivka, din regiunea Donețk.
La Moscova, diplomaţi din Coreea de Nord, Palestina, Siria şi Liban au vizitat expoziţia "Trofeele armatei ruse" - vehicule blindate NATO capturate pe front.
Şi tot acolo ministrul adjunct de Externe, Serghei Riabkov, a apreciat că Statele Unite s-ar putea confrunta cu "consecinţe fatale" dacă ignoră avertismentele Moscovei de a nu permite Ucrainei să folosească armele furnizate de Washington pentru a lovi ţinte din interiorul Rusiei.
În context, tot azi ministrul olandez al Apărării, Kajsa Ollongren, a asigurat că Ucraina va fi autorizată să folosească în atacuri asupra teritoriului rus cele 24 de avioane F-16 pe care Olanda le va dona armatei ucrainene.
Cât despre viitor, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat la Iaşi că pariul Rusiei de a investi aproape jumătate din PIB pentru apărare este riscant, el adăugând că pe termen mediu declinul economic al Rusiei se va accelera. Geoană crede că Rusia şi-ar putea schimba strategia, acceptând eventuale negocieri de pace, dacă va constata că Occidentul nu a obosit în ceea ce priveşte sprijinul militar acordat Ucrainei.
În Polonia, au fost a arestate 18 persoane pentru acțiuni ostile pro-ruse și pro-belaruse, inclusiv un individ despre care se presupune că ar fi fost implicat într-un complot de asasinare a președintelui ucrainean Zelenski.
Iar contextul războiului a oferit CIA şi FBI o ocazie rară de a recruta spioni ruși nemulțumiți de situația din țară. Americanii au lansat campanii de atragere a rușilor care pot oferi informații valoroase, iar experții consideră că astfel de acțiuni se pot dovedi eficiente.
Situația pe front
- Atac la Harkov - Un bărbat a murit, iar un altul și o femeie au fost răniți într-un atac rusesc lângă orașul Harkov, în timpul nopții, după ce un complex de recreere a fost lovit în districtul Zmiiv, a transmis Oleh Sînehubov, guvernatorul regiunii Harkov. Centrul atacat se află în satul Dacine, la aproximativ 30 km sud de orașul Harkov, relatează Kyiv Independent.
- Lovitură cu repetiție - Două persoane au fost ucise, iar una a fost rănită într-un bombardament rusesc asupra satului Mîhailivka, din regiunea Donețk, a anunțat șeful administrației militare regiionale, Vadîm Filașkin. Rșii au lansat o bombă ghidată și au repetat atacul după o oră și jumătate. Unul dintre cei uciși este un băiat de 12 ani. Cel puțin cinci case au fost distruse.
- Cum poate fi apărat Harkovul - Furnizarea de armament Ucrainei și ridicarea restricțiilor privind lovirea teritoriului rus cu arme occidentale vor face posibilă apărarea orașului Harkov și a regiunii cu același nume, arată Institutul pentru Studiul Războiului (ISW). Potrivit analiștilor militari americani, aceste măsuri vor permite forțelor ucrainene să folosească sistemele occidentale pentru a ținti punctele de tragere și capetele de pod rusești din zonele de frontieră și spațiul aerian rusesc, prevenind astfel atacarea regiunii Harkov.
- Cel mai fierbinte punct al frontului - În ultimele 24 de ore, cele mai multe confruntări au avut loc în sectorul Pokrovsk al frontului, iar forțele ucrainene au respins mai multe tentative de înaintare ale rușilor. 60 de lupte s-au dat în intervalul menționat, potrivit Statului Major al armatei ucrainene. Rușii au lansat două rachete și 33 de lovituri aeriene în care au folosit 46 de bombe ghidate. Pozițiile ucrainene au fost atacate de aproape 2.500 de ori cu diferite tipuri de arme. Forțele ucrainene au difuzat imagini din timpul unei operațiuni de salvare a unui militar rănit în sectorul Ceasiv Iar:
- Aproape 1.000 de atacuri - Forțele ruse au lovit Ucraina de aproape 1.000 de ori, săptămâna trecută, cu diferite arme, inclusiv rachete, drone și bombe, a scris pe Telegram președintele ucrainean Volodimir Zelenski. Acesta a adăugat că Ucraina are nevoie de 25 de sisteme Patriot pentru a se proteja.
Ce se întâmplă în Rusia
- Moscova se mândrește cu arme NATO - Şefii misiunilor diplomatice de la Moscova ale Palestinei, Venezuelei, Siriei, Yemenului şi Libanului, precum şi o delegaţie din Coreea de Nord, au participat la un tur al expoziţiei de echipamente NATO capturate de forţele ruse în timpul războiului din Ucraina. Expoziţia, intitulată "Trofeele armatei ruse", a fost deschisă în Parcul Victoriei din Moscova. Ea include 32 de vehicule blindate furnizate de Occident Ucrainei şi capturate pe câmpul de luptă. Vizita le-a permis diplomaţilor să admire vehiculele blindate aliniate în aer liber, printre care un tanc Leopard de fabricaţie germană, un tanc Abrams american, un IFV Bradley american şi un vehicul blindat Mastiff britanic, potrivit agenţiei de presă TASS. La începutul lunii mai, ataşaţi militari din Egipt, India, Malaezia, Siria şi Africa de Sud au vizitat, de asemenea, expoziţia de pe dealul Poklonnaia.
Alte informații relevante
- Olanda dă liber la F-16 - Ministrul olandez al Apărării, Kajsa Ollongren, a asigurat că Ucraina va fi autorizată să folosească în atacuri asupra teritoriului rus cele 24 de avioane F-16 pe care Olanda le va dona armatei ucrainene. "Vom aplica acelaşi principiu pe care-l aplicăm pentru toate livrările (de arme), şi anume că odată ce le transferăm Ucrainei, ea va decide asupra utilizării lor", a precizat Kajsa Ollongren.
- Polonia arestează complotişti - Polonia a arestat 18 persoane pentru acțiuni ostile pro-ruse și pro-belaruse, inclusiv un individ despre care se presupune că ar fi fost implicat într-un plan de asasinare a președintelui ucrainean Zelenski, a declarat ministrul de Interne, într-un comunicat. Zece dintre cei arestați au fost implicați direct în planificare a diferite forme de sabotaj în toată Polonia. Autoritățile poloneze au legat unele incendieri sau tentative de incendiere cu agenți plătiți de Rusia.
- Rusia avertizează SUA că vor urma "consecințe fatale" - Ministrul adjunct de Externe, Serghei Riabkov, a apreciat că SUA s-ar putea confrunta cu "consecinţe fatale", dacă ignoră avertismentele Moscovei de a nu permite Ucrainei să folosească armele furnizate de Washington pentru a lovi ţinte din interiorul Rusiei. "Aş vrea să-i avertizez pe liderii americani împotriva erorilor de calcul ce pot avea consecinţe fatale. Din motive necunoscute, (liderii americani) subestimează gravitatea ripostei pe care ar putea-o primi", a declarat Riabkov, citat de agenţia RIA. "Fac apel la aceste figuri (din SUA) … să acorde o parte din timpul lor, pe care par să şi-l petreacă cu nişte jocuri video, judecând după lejeritatea cu care abordează lucrurile, studierii a ceea ce a spus în detaliu Putin", a continuat Riabkov.
- Ocazia perfectă pentru spionajul SUA - Invadarea pe scară largă a Ucrainei a oferit agențiilor americane de informații o ocazie rară de a recruta spioni ruși. Serviciile secrete din SUA nu ascund această situație pentru a profita la maximum de oportunitatea de a atrage ruși nemulțumiți de situația din țară - CIA a difuzat mai multe clipuri prin care anunță că recrutează agenți ruși dispuși să treacă de partea sa, relatează CNN. FBI a lansat o acțiune similară pentru a recruta surse guvernamentale ruse în SUA, inclusiv direcționarea reclamelor pe rețelele sociale către telefoanele înregistrate lângă ambasada Rusiei la Washington. "Acest apel direct este o abordare neobișnuită, dar care s-ar putea dovedi eficientă pentru a ajunge la o populație rusă cu puține opțiuni pentru a-și exprima nemulțumirea. Rușii supărați de corupția și abuzurile Kremlinului, fără nicio modalitate de a acționa deschis, rămân cu puține alternative în afară de a găsi sprijin extern”, a spus Douglas London, fost șef de stație CIA detașat în străinătate.
- Geoană, despre pariul greșit al Rusiei - Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat la Iaşi că pariul Rusiei de a investi aproape jumătate din PIB pentru apărare este riscant, el adăugând că pe termen mediu declinul economic al Rusiei se va accelera. "Există o disproporţie masivă de putere economică între Rusia şi Occidentul democratic. Rusia investeşte azi 40% din PIB pentru apărare. Noi investim mult mai puţin, minim 2%, e regula NATO, dar fiind atât de numeroşi şi de puternici economic, avem un buget cumulat de 1,3 trilioane de dolari pentru apărare. Avem 3,5 milioane de militari în ţările NATO. Aceştia sunt activi", a spus Geoană. "Disproporţia de resurse între NATO şi Rusia este considerabilă. Ceea ce dânşii (ruşii – n.red.) fac, încearcă să îşi mobilizeze toate resursele şi energiile naţiunii pe scopuri militare. Pe termen scurt, acest lucru creează o problemă în Ucraina, dar pe termen mediu este nesustenabil. O naţiune care investeşte aproape jumătate din ceea ce produce pentru militari şi pentru război nu are cum să dezvolte tehnologie, inovaţie, să se ocupe de restul economiei", a adăugat el. Rusia şi-ar putea schimba calculul strategic, în sensul să accepte unele negocieri de pace, în cazul în care va constata că Occidentul nu va obosi să acorde sprijin Ucrainei, a mai spus Geoană.
- Zelenski e în Filipine - Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a mulţumit luni omologului său filipinez, Ferdinand Marcos Jr, pentru participarea Manilei la summit-ul de pace din Elveţia, care are loc luna aceasta, spunând că este un "semnal foarte puternic" în vederea realizării păcii în ţara sa.
- Lavrov face turneu în Africa - Ministrul de Externe Serghei Lavrov a sosit luni în Guineea, a anunţat MAE rus pe aplicaţia Telegram, publicând şi o fotografie cu sosirea sa pe aeroportul din Conakry. Aceasta este prima vizită a şefului diplomaţiei ruse în ţara vest-africană începând din 2013. Diplomaţia rusă nu a oferit alte detalii despre vizită, care nu fusese anunţată. Guineea e bogată în resurse naturale.
- Cine vine la "Summit-ul de Pace" - Vicepreședintele SUA, Kamala Harris, va participa la viitorul summit pentru pace, care va avea loc în perioada 15-16 iunie în Elveția. Anunțul vine la câteva zile după ce s-a aflat că președintele Joe Biden va rata probabil evenimentul, deoarece are atunci o reuniune importantă pentru strângere de fonduri. Până în prezent, 107 ţări şi organizaţii de pe toate continentele au confirmat participarea. Zekenski doreşte la această reuniune să atragă un sprijin internaţional cât mai amplu pentru "formula de pace", pe care a propus-o la finele anului 2022, un document în zece puncte ce include cereri precum retragerea completă a trupelor ruse din Ucraina, restabilirea graniţelor acesteia recunoscute internaţional, restabilirea securităţii alimentare şi nucleare etc. Rusia nu a fost invitată la conferinţă de gazdele elveţiene şi respinge integral formula de pace a lui Zelenski. Nici China nu va participa.
- Lituania va avea fabrică de arme nemţeşti - Ministrul lituanian al Economiei a semnat un acord cu Rheinmetall, producătorul german de arme, pentru a construi o fabrică de muniție în Lituania.
- Beijingul îi răspunde lui Zelenski - China nu a "aţâţat niciodată focul şi nu a alimentat flăcările" războiului dintre Rusia şi Ucraina, a declarat luni purtătoarea de cuvânt a MAE chinez, Mao Ning, în replică la acuzaţiile lui Volodimir Zelenski, potrivit cărora Rusia şi China încearcă să slăbească summit-ul său global de pace organizat în Elveţia. China acordă o mare importanţă relaţiilor sale cu Ucraina şi rămâne cel mai mare partener comercial al acesteia, a declarat Ning, adăugând că poziţia Chinei cu privire la conferinţa de pace este foarte "deschisă şi transparentă": "Credem că putem obţine înţelegerea şi sprijinul tuturor părţilor", a transmis Beijingul, într-o probabilă aluzie la faptul că Rusia nu a fost invitată la summit.
- Oreo se întoarce - Producătorul de snackuri Mondelez şi-a reluat producţia de biscuiţi Oreo în Ucraina, după ce fabrica sa dintr-un oraş mic din partea de est a ţării a fost grav avariată în timpul invaziei Rusiei, în urmă cu aproximativ doi ani. Fabrica Mondelez din Trostianeţ este acum complet reconstruită, după ce s-a deschis parţial anul trecut pentru a produce ciocolată, potrivit unui comunicat al companiei. În timpul reparațiilor de la fabrică, Mondelez a importat Oreo în Ucraina, a declarat o sursă. Compania a anunțat că biscuiţii Oreo şi alte ciocolate produse la fabrica din Ucraina nu sunt exportate în Rusia vecină. Mondelez are trei fabrici în Rusia şi îşi vinde biscuiţii şi snackurile acolo, în ciuda boicoturilor şi apelurilor angajaţilor, activiştilor şi investitorilor care îi cer să se oprească. Compania a spus că produsele fabricate la Trostianeţ sunt exportate în ţări eurasiatice, precum Georgia şi Kazahstan, pe lângă faptul că sunt vândute pe piaţa internă ucraineană. Rivalii Mondelez, inclusiv Nestle, cea mai mare companie producătoare de alimente din lume, continuă să-şi vândă produsele în Rusia. Alimentele nu intră sub sancţiunile internaţionale.