Europol anunță operațiunea "Endgame": A preluat controlul a peste 100 de servere folosite pentru atacuri cibernetice

Europol anunță operațiunea "Endgame": A preluat controlul a peste 100 de servere folosite pentru atacuri cibernetice

Europol a preluat controlul a peste 100 de servere, din nouă țări europene (inclusiv din România), în cea mai mare operațiune împotriva sistemelor care folosesc boți pentru atacuri cibernetice de tip malware.

Serverele vizate se aflau în diverse ţări europene, Statele Unite şi Canada.

Bitdefender este menționată alături de alte companii internaționale care au oferit suport acțiunii Europol.

Agenţia europeană de poliţie anunţă şi arestarea a patru persoane în operaţiunea denumită ”Endgame” - împotriva unor programe informatice de tip malware deosebit de agresive, care joacă un rol major în desfăşurarea unor ransomware-uri, programe informatice folosite în şantajarea unor firme ale căror date le piratează, relatează AFP.

ADVERTISING

Această vastă operaţiune internaţională a avut ”un impact mondial asupra ecosistemului «dropper»-ilor”, anunţă Europol.

”Dropper” este un tip de program informatic folosit în vederea infiltrării unor sisteme, cu scopul desfăşurării unor programe periculoase.

În afară de cei 4 arestaţi deja, numele a opt fugari cu legături cu aceste activităţi infracţionale urmează să fie introduse pe lista celor mai căutate persoane din Europa.

Această razie - coordonată în perioada 27-29 mai de la sediul Europol de la Haga - a condus la arestări în Armenia şi Ucraina şi la aproximativ 20 de percheziţii în patru ţări.

ADVERTISING

Ancheta - deschisă în 2022 - a arătat că unul dintre suspecţii principali a obţinut cel puţin 69 de milioane de euro în criptomonede prin închirierea unei infrastructuri criminale, în vederea desfăşurării unor ransomware-uri, precizează Agenţia judiciară europeană EUROJUST.

Operaţiunea ”Endgame” nu s-a încheiat, anunţă Europol. Alte arestări ar putea să aibă loc în zilele următoare.

7.000 de atacuri

În februarie 2024, poliţia federală americană (FBI) şi Europol au reuşit să neutralizeze o parte a infrastructurii grupului  de hackeri Lockbit, la rândul său, un specialist în ransomware.

ADVERTISING

Poliţiştii au avut astfel acces la dosare interne ale hackerilor.

În mai, autorităţile au dezvăluit identitatea presupusului cap al reţelei, un anume Dmitri Iurevici Horoşev, cetăţean rus de 31 de ani.

Aproximativ 7.000 de atacuri vizând întreprinderi şi administraţii - majoritatea în Franţa, Statele Unite, Regatul Unit, Germania şi China - au fost atribuite Lockbit din iunie 2022 şi până în februarie 2024.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇