Un bărbat a murit la Fetești în timp ce construia o bombă

Un bărbat a murit la Fetești în timp ce construia o bombă

Un bărbat de 44 de ani din judeţul Ialomiţa a murit încercând să facă o bombă artizanală în locuinţă. Materialele folosite au explodat. În imobil anchetatorii au găsit articole pirotehnice şi elemente de muniţie.

”În cursul nopţii trecute, poliţiştii au fost sesizaţi, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că din locuinţa unui bărbat, de 44 de ani, din municipiul Feteşti, iese fum urmare a unui zgomot puternic, iar acesta este inconştient.

La faţa locului, s-a deplasat cu operativitate o echipă complexă  de poliţişti, pompieri, jandarmi şi medici, care au constatat decesul bărbatului, iar în interiorul locuinţei au identificat mai multe obiecte susceptibile a conţine materiale pirotehnice şi explozive”, au transmis, miercuri seară, oficialii IPJ Ialomiţa.

ADVERTISING

Potrivit acestora, cercetările se derulează sub conducerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, fiind întocmit dosar penal pentru omor, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi nerespectarea regimului materiilor explozive.

”În cadrul cercetării la faţa locului, au fost identificate articole pirotehnice şi elemente de muniţie, care au fost ridicate în condiţii de siguranţă şi urmează a fi expertizate.

Pentru ridicarea în condiţii de siguranţă şi investigarea materiilor explozive, s-a beneficiat de sprijinul Serviciului Pirotehnic din cadrul Brigăzii Antitero a Serviciului Român de Informaţii”, a mai precizat sursa citată.

ADVERTISING

Surse judiciare au precizat că incidentul s-a produs în timp ce bărbatul încerca să construiască o bombă artizanală. Deocamdată, nu a fost comunicat motivul pentru care bărbatul încerca să construiască bomba.  


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇