Anul 1475: Se naște Michelangelo Buonarroti, sculptor, pictor, arhitect și poet italian, recunoscut ca unul din cei mai de seamă artiști renascentiști. I se datorează, printre altele, celebrele fresce din capela Vaticanului, uriașa statuie a lui Moise, nenumărate lucrări de pictură cu care se mândresc marile muzee ale lumii.
Anul 1521: În călătoria sa circumterestră, pe care și-o propusese, Fernando Magellan ajunge la Guam, o insulă din arhipelagul Marianelor, unde ancorase ca să se aprovizioneze, dar corăbiile i-au fost jefuite de localnici.
Expediția se găsea în faza a doua a călătoriei, după ce într-o primă etapă, Magellan a descoperit strâmtoarea care ii poartă numele, reușind să treacă din Oceanul Atlantic în Pacific. Tot căutând un țărm unde măcar să-și completeze rezervele de apă potabilă, Magellan ajunge la micuța insulă Mactan al cărui rege Lapu-Lapu a refuzat orice colaborare cu nou-veniții, pe care îi consideră invadatori.
Magellan l-a atacat cu o echipă de 60 luptători înarmați, care însă n-au rezistat băştinaşilor, peste o mie de luptători goi, care au reușit să-i țintească cu săgețile lor otrăvite, atingându-l mortal pe Magellan.
Anul 1619: Se naște Savinien de Cyrano de Bergerac, eseist și dramaturg francez. Viața sa aventuroasă, precum și figura originală, l-au inspirat pe Edmond Rostand în scrierea comediei eroice Cyrano de Bergerac.
Anul 1836: Minunea de la Alamo – un grup de nici 200 de luptători bine înarmați au apărat cu succes un mic fort din Texas, timp de 13 zile, împotriva a mii de soldați mexicani conduși de Antonio Lopez de Santa Anna, guvernatorul Mexicului.
Anul 1853: Opera Traviata, de Giuseppe Verdi, pe un libret de Francesco Maria Piave, după romanul lui Alexandre Dumas fiul „Dama cu Camelii”, este prezentată în premieră la Veneția. Este greu de închipuit pentru publicul de astăzi că una din ele mai melodioase opere lirice din câte s-au scris a fost atunci un eșec.
Criticii teatrali sunt de acord la unison că eșecul nu s-a datorat operei, ci interpreților, aleși neadecvat pentru specificul operei, dar și faptului că nu-și cunoșteau bine rolul. A fost o premieră a bâlbelor. Abia în anul următor, reluându-se spectacolul la teatrul San Benedetto, tot de la Veneția, opera s-a arătat la înălțimea ei, marcându-se un succes fulminant.
Superbul duet Libiam ne' lieti calici, din primul act, pe care nu cred că există telespectator să nu-l fi auzit sau chiar fredonat, îl puteți asculta în interpretarea a două somități mondiale, tenorul peruan Juan Florez și soprana vieneză Diana Damrau, aici:
Anul 1869: Savantul rus Dimitri Mendeleev prezintă prima varianta a tabelului periodic al elementelor, în fața Societății Ruse de Chimie.
Anul 1870: Se naște compozitorul vienez Oscar Strauss, unul din acei compozitori ai familiei Strauss, pe care îi auzim an de an în celebrele concerte de Anul Nou ale Filarmonicii din Viena.
Anul 1883: S-a promulgat de către principele Carol Legea pentru aderarea României la Convenția Internațională a metrului, încheiată, la Paris, la 8 mai 1875.
Anul 1897: A intrat în vigoare Legea repausului în zilele de duminică și sărbători. Potrivit legii, era liberă doar dimineața de duminică și alte 14 sărbători pe an. Dimineața liberă era motivată nu cu nevoia de odihnă, ci doar cu îndemnul ca cetățenii să meargă la biserică.
Anul 1899: Firma Bayer înregistrează brandul farmaceutic numit "Aspirina". Nu existau încă tablete, așa că aspirina se vindea sub formă de praf, în doze cântărite una câte una de către farmacist și ambalate, tot de el, fiecare într-un mic plic de hârtie, pe care îl confecționa pe loc.
În copilăria mea am apucat vremurile de pe la mijlocul anilor ’30, când farmaciștii își procurau plicurile gata făcute, de la... elevi. Elevii confecționau pliculețe, folosind foi de caiete, iar farmaciștii plăteau pentru acest serviciu la tariful de 1 leu la 100 plicuri livrate. Ce însemna atunci un leu? Era contravaloarea unui covrig mare sau a doi covrigi mici mici.
Probabil, condițiile de igienă se considerau respectate, de vreme ce hârtia era albă, căci farmacistul nu accepta hârtie scrisă.
Anul 1919: Moment istoric - i se transmite oficial Ungariei hotărârea Consiliului Militar Interaliat de la Paris privind obligativitatea retragerii trupelor maghiare existente în Transilvania.
Anul 1933: se naște Margareta Pogonat, cunoscută actriță de teatru și film.
Anul 1941: La Opera Română din București, a avut loc premiera operei Alexandru Lăpușneanu, de Alexandru Zirra, unul dintre pionierii muzicii de operă românești. Deși opera avea un bogat conținut melodic, publicul s-a arătat rezervat. N-a fost un fiasco, dar nici un mare succes.
Anul 1945: Are loc la București instaurarea guvernului Petru Groza, după ce regele Mihai a cedat insistențelor cu care Kremlinul i-a cerut imperios acest lucru. În interviul dat pe această temă unui scriitor, în anii ’90, regele declara că a luat această decizie contrar voinței lui, dar pentru a feri România de furia rușilor, care s-ar fi declanșat în cazul unui refuz definitiv.
Anul 1951: La New York, începe procesul cetățenilor americani (soți) Ethel și Julius Rosenberg, acuzați de spionaj pentru Uniunea Sovietică. Acuza privea faptul că au furat din laboratoarele americane documentații privind concepția și construcția armei nucleare – arma atomică, cum i se spunea pe atunci – și le-au transferat autorităților de la Moscova.
După un proces început în martie 1951, sentința de condamnare la moarte a fost pronunțată în aprilie al aceluiași an, iar execuția a avut loc în iunie 1953, pe scaunul electric, în incinta închisorii Sing Sing din SUA.
Anul 1953: Urmare decesului lui Stalin, Comitetul Central al Partidului Comunist (b) al URSS îl alege ca succesor, atât în partid cât și în stat, pe Gheorghi Malenkov, o personalitate plată, care nu a rezistat multă vreme.
Anul 1957: Moare Constantin Rădulescu-Motru, filosof, psiholog, pedagog român, academician și președinte al Academiei Române între 1938 - 1941
Anul 1963: Moare, în închisoarea comunistă de la Râmnicu Sărat, Ion Mihalache, politician român, fost președinte și fondator al Partidului Țărănesc, fuzionat ulterior cu Partidul Național al lui Iuliu Maniu, devenit după 1989 PNȚCD, sub conducerea lui Corneliu Coposu.
Anul 1964: Se instalează pe tronul Greciei Constantin al II-lea, ultimul rege al monarhiei grecești.
Anul 1967: Fiica lui Iosif Stalin, Svetlana Allilueva, a depus o cerere oficială de azil politic la ambasada americană din India. Alliluieva este fiica lui Stalin, rezultată din căsătoria cu Nadejda Alleluieva, care a murit în condiții neelucidate în anul 1932. Unii memorialiști susțin că Stalin și-ar fi ucis soția, cu care nu se mai înțelegea.
Anul 1973: Se naște scriitoarea americană Pearl S. Buck, laureată a Premiului Nobel, cunoscută în întreaga lume pentru romanele sale de mare impact: Vânt de Răsărit și de la Apus, Ogorul, Feciorii, Mama, Casa de Lut, Pavilionul Femeilor.
Anul 1989: Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe sovietic anunță abolirea "doctrinei Brejnev", afirmând că viitorul fiecărei țări est-europene se află "în propriile ei mâini". A fost un prim semnal spre destindere și spre destrămarea URSS.
ANIVERSARI:
Ziua națională a Republicii Ghana: aniversarea proclamării independenței.