Mica istorie: 22 august - Ziua când s-a abolit iobăgia în Transilvania

victor.pitigoi

Senior Editor

“A fura idei de la cineva este plagiat. A le fura de la mai mulți este cercetare” (Murphy)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Anul 1233: Prima mențiune documentară a unui ban de Severin, în persoana lui Luca, apare în timpul regelui Andrei al II-lea al Ungariei (1205–1235). După Luca se cunoaște numele altui ban de Severin, Ștefan, numit de regele Béla al IV-lea al Ungariei, urmat de un anume Ioan.

Ca urmare a organizării teritoriale în bănie, dar și faptului că cetatea Severinului atrage în regiune un număr considerabil de cumanivalahimaghiari și saxoni, aducând implicit și un amestec confesional grec și latin, Béla al IV-lea solicită papei Grigore al IX-lea în 1238 înființarea unei Episcopii latine a Severinului, pentru a impune catolicismul.

Episcopia însă va fi instituită abia în 1382.

În anul 1238, papa Grigore al IX-lea îl excomunică pe Ioan Asan al II-lea, împăratul româno-bulgar din sudul Dunării, și îi solicită regelui maghiar să întreprindă o expediție cruciată împotriva «schismaticului» Asan. În caz de reușită, țara ce o va cuceri va fi înglobată în Regatul Maghiar.

Solicitarea papei a rămas fără curs, întrucât a intervenit marea invazie tătară din 1241. Tătarii jefuiesc, incendiază și depopulează totul și vor trebui ani pentru ca să se reorganizeze o administrație statală și să reînvie banatul Severinului, cel atestat documentar cu un secol în urmă.

Anul 1456: A început în Țara Românească a doua domnie a lui Vlad Țepeș, poreclit și Drăculea, poate datorită unei pelerine pe care o purta și care avea însemnată pe ea un chip de dragon. Românii, care nu prea știau ce-i dragonul, i-au spus Dracul, sau – diminutiv – Drăculea. Din acest Drăculea, un scriitor britanic a construit numele unui personaj cu mare succes de piață: Dracula.

ADVERTISING

Aceasta a doua domnie nu s-a arătat deloc fericită, întrucât Țepeș, deși avusese o victorie spectaculoasă asupra turcilor, s-a văzut deodată izolat, părăsit de prieteni și nevoit să se retragă în Transilvania. Picat cam netam-nesam, a fost bănuit aici de spion, ca unul care face un joc dublu în folosul turcilor cărora le fusese vasal.

Pe scurt, a fost reținut ca suspect și întemnițat timp de 12 ani. Lăsat liber, abilul Vlad Țepeș a reușit să se pună iarăși bine cu turcii și să recapete domnia, pentru a treia oară. Nu mă dau specialist sau istoric, dar intuiția parcă mi-ar spune că vechea acuzație de joc dublu nu este chiar lipsită de adevăr.

Dacă n-ar avea cine știe ce interes față de el, de ce i-ar da Padișahul domnia, pentru a treia oară?

Domnia i-a fost însă scurtă, întrucât în decembrie 1475, a căzut asasinat nu se știe de cine și nici pentru ce. Să fi fost chiar mâna Sublimei Porți? Să fi fost mâna principelui transilvănean? Să fi fost chiar mâna valahilor, sătui de amenințarea cu țeapa?

Istoria n-a dezlegat încă enigma, dar legenda spune că, imediat după asasinare, cineva l-a decapitat pe loc, iar capul i l-a trimis sultanului, fixat într-o țeapă. Cu asta, enigma ar fi fost dezlegată, dacă legenda n-ar fi fost legendă.

Anul 1485: În bătălia de la Bosworth, regele Richard al II-lea a fost înfrânt și ucis, iar Henric de Richmond s-a încoronat rege al Angliei, intrând în istorie ca Henric al VII-lea și întemeind dinastia Tudorilor. A fost sfârșitul "Războiului celor două Roze".

Anul 1531: Are loc bătălia de la Obertyn, o înfruntare între Petru Rareș și polonezii conduși de hatmanul Jan Tarnowski. Acesta din urmă avea o poliță de plătit îndrăznețului domn moldav, după ce acesta invadase Pocuția, cu un an înainte.

ADVERTISING

Pocuția fusese primită de Alexandru cel Bun fără lupte, ci doar la masa verde, ca zălog (garanție) pentru datoria de 1.000 de ruble de argint acordată cândva de Petru I al Moldovei, transmisă ca moștenire lui Alexandru, cu scadența demult depășită și nerestituită încă de regele polon.

Ca să stingă conflictul, Vladislav îi dă lui Alexandru un act prin care se obligă să plătească banii în doi ani, iar în caz contrar Alexandru avea dreptul să ocupe Pocuţia până la plata banilor. Cum regele Poloniei nu a plătit, Alexandru cel Bun a ocupat Pocuţia în 1413.

Dar, după trecerea lui Alexandru în eternitate, Polonia și-a recucerit Pocuția, cea invadată acum de Petru Rareș, deşi Polonia n-a restituit nici acum datoria de 1.000 de ruble. Confruntarea de la Obertyn s-a soldat însă cu înfrângerea trupelor moldovene și recucerirea Pocuției de către polonezi.

Anul 1639: Compania Britanică a Indiilor de Est a achiziționat o bucată de pământ pe care a înființat orașul Madras, astăzi denumit Chennai.

Chennai este capitala statului Tamil Nadu, cel mai sudic stat al Indiei. Este situat pe Coasta Coromandel din Golful Bengal. Conform recensământului indian din 2011, Chennai este al șaselea oraș ca populație din India și formează a patra cea mai populată aglomerare urbană a țării.

Aici s-a înființat, în 1688, Greater Chennai Corporation, cea mai veche corporație municipală din India și a doua cea mai veche din lume, după Londra.

Anul 1642: Are loc începutul unui război civil în AngliaMarea Rebeliune, între partizanii regelui Carol I și parlamentari, în frunte cu Cromwell. Regele califică Parlamentul englez drept trădător, ceea ce deschide un iremediabil conflict. Parlamentul își arogă dreptul să-l judece pe rege, îl condamnă la moarte și, în ziua de 30 ianuarie 1649, regele este decapitat dintr-o singură lovitură de secure.

ADVERTISING

Anul 1770: Expediția condusă de căpitanul James Cook ajunge pe coasta de est a Australiei. Nava lui James Cook se va întoarce în Anglia după fix un an, la 22 august 1780, dar fără comandantul Cook.  Acesta și-a găsit în mod bizar sfârșitul, într-o confruntare cu localnicii, dintr-o insulă aparținând arhipelagului Hawaii.

Anul 1785: Împăratul Iosif al II-lea semnează patenta de abolire a iobăgiei in Transilvania.

Anul 1820: Se naște Manolache Costache Epureanu, politician român.

Anul 1846: SUA au anexat statul New Mexico.

Anul 1854: Se naște regele Milan I al Serbiei. A murit la Viena, în vârstă de 46 de ani, ca urmare a unei pneumonii severe, care, în condițiile practicilor medicale de acum peste un secol, nu putea fi tratată cu succes.

Anul 1864: Douăsprezece țări europene au semnat Prima Convenție de la Geneva, prin care s-a înființat Comitetul Internațional al Crucii Roșii.

12 ani mai târziu, în vara anului 1876, principele Dimitrie Ghica, împreună cu Dimitrie A. SturdzaGrigore CantacuzinoCarol Davila, A. Fotino și Panait Iatropol, au înființat Societatea de Cruce Roșie din România (CRR), cu sediul la Spitalul Colțea (unde se afla și Eforia Spitalelor Civile).

Societatea s-a afiliat în același an la Comitetul internațional de la Geneva.

Anul 1874: Se naște Max Scheler, filosof și sociolog german. Este recunoscut îndeosebi pentru contribuțiile sale în domeniul fenomenologieifilozofiei valorilorsociologiei cunoașterii și antropologiei filozofice, pe lângă calitatea sa de clasic al filozofiei religiei.

Anul 1875: Este ratificat tratatul de la Sankt Petersburg dintre Japonia și Rusia, legat de statutul Sahalin din insulele Kurile.

Tratatul prevedea că Japonia cedează Rusiei partea din insula Sahalin, pe care o deținea atunci, în schimbul grupului de Insulele Kurile deținut de Rusia (între insula Iturup și Peninsula Kamceatka). În consecință, insula Sahalin a devenit în întregime teritoriu rusesc, iar arhipelagul Kurile a devenit teritoriu japonez.

Totuși, mai persistă și astăzi controverse ruso-japoneze, pe tema insulelor Kurile.

Anul 1883: Se naște Ivan Sergheevici Turghenev, renumit romancier și dramaturg rus. Iată cum îl caracterizează superb un critic literar (via Wikipedia):

Maestru al realismului rus, prieten cu Gustave Flaubert și model al lui Guy de Maupassant, Turgheniev este un neîntrecut analist al vieții sentimentale a eroilor săi, pe care-îi surprinde în ipostaze specifice, de la fulgerătoarea scânteie a primei idile adolescentine până la pasiunea năvalnică a tinereții și chiar până la zbuciumul iubirilor târzii, cel mai adesea îngrădite de normele sociale.

Turgheniev este, fără îndoială, cel mai de seamă povestitor rus. Totuși, rușii nu s-au dovedit admiratori ai acestui cel mai de seamă povestitor al lor. În 1862, reacția ostilă stârnita de romanul „Părinți și copii” determină decizia autorului de a-și căuta liniștea în exil.

Turgheniev pleacă și se stabilește în Germania, iar mai târziu se mută la Londra, unde aceeași nuvelă „Părinți și copii” s-a bucurat de un succes uriaș.

Anul 1884: Se naște Panait Istrati, scriitor român. O statistică realizată prin anul 1935 a stabilit că Istrati era, la acea dată, deja tradus în 27 de limbi, ceea ce demonstrează că scriitorul nu a avut numai un succes de librărie, ci a pătruns în foarte multe medii culturale din întreaga lume, ajutat probabil de faptul că scria și în limba franceză.

Anul 1884: Se naște Raymonde de Laroche, prima femeie din lume care a obținut o licență de pilotaj pentru aparatele de zbor, zburând ea însăși, ca pilot, și înfruntând concepțiile misogine ale contemporanilor.  

A stabilit două recorduri: unul de altitudine în zbor susținut de femei (4800 m) și unul de distanță (323 km). Și-a pierdut viața într-un banal zbor experimental.

Anul 1890: Moare Vasile Alecsandri, scriitor și personalitate de prim rang în viața politică și socială a României. A rămas înscris în istoria literaturii prin versurile sale lirice și suave, prin proza scurtă și unele memorii, dar și prin dramaturgie. Mă refer la drama istorică Despot Vodă, la Fântâna Blanduziei, la drama Ovidiu, dar și la ciclul „Chirița”, compus din:

  • Chirița în Iași sau Două fete ș-o neneacă
  • Chirița în provincie
  • Chirița în voiagiu
  • Chirița în balon

Una peste alta, Vasile Alecsandri a fost poet, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, diplomat, membru fondator al Academiei Române, creator al teatrului românesc și al literaturii dramatice în România, personalitate marcantă a Moldovei și apoi a României în secolul al XIX-lea

Anul 1892: Se naște Victor Daimaca, cunoscut astronom român. Este singurul român descoperitor de comete, după ce a descoperit în premieră două asemenea apariții cerești:

  • Cometa „1943c Daimaca”, o cometă de mărimea 8 pe care a descoperit-o în constelația Lynx, și
  • Cometa „1943 W1 VanGelt-Peltier-Daimaca”, cometă pe care Victor Daimaca a descoperit-o în regiunea sudică a constelației Aquarius, concomitent cu alți doi astronomi, sud-africanul Van Gelt și americanul Peltier.

Anul 1902: Se naște Leni Riefenstahl, dansatoare, actriță și regizoare germană.

Anul 1904: Se naște Gheorghe D. Anghel, sculptor român. Gh. Anghel este autorul sculpturii „Eminescu" așezată în micul parc din fața Ateneului Român.

Anul 1909: A avut loc primul miting aviatic internațional, organizat la Reims, Franța.

Anul 1910: Coreea a fost anexată Japoniei, după cinci ani de protectorat nipon. Numele Coreea a fost abolit și înlocuit cu vechea denumire Joseon.

Anul 1917: Moare Ecaterina Teodoroiu, eroină română din Primul Război Mondial. A fost o cercetașă și participantă la Primul Război Mondial, când a și murit, la sfârșitul bătăliei de la Mărășești, luptând în fruntea unui pluton de infanterie al Armatei Române.

Inițial, a activat ca asistentă medicală pe frontul din regiunea natală. Apoi, din dorința de a-i răzbuna pe toți cei patru frați ai ei care muriseră în lupte, Ecaterina a cerut să fie transferată la o unitate de combatanți.

A fost luată prizonieră, a evadat și a fost rănită de două ori. În spital a fost decorată de Casa Regală și avansată la gradul de sublocotenent. Din această postură a participat la Bătălia de la Mărășești, unde a murit comandând un pluton de infanterie.

Anul 1933: Se năștea Petăr Mladenov, politician bulgar. Mladenov a fost ministru de Externe timp de aproape două decenii, în timpul lui Todor Jivkov. În noiembrie 1989, când a fost demis Jivkov, Mladenov a preluat ambele funcții de top ale sale, devenind secretar general al Partidului Comunist și președinte al Consiliului de Stat.

A reorganizat Executivul bulgar,  eliminând unele funcții din nomenclatura bulgară, la începutul anului 1990. Astfel, Mladenov a reușit să se impună ca președinte al Bulgariei la 3 aprilie 1990. La 6 iulie în același an și-a dat însă demisia, în urma unei acuzații că ar fi cerut folosirea tancurilor împotriva demonstranților anticomuniști in noiembrie 1989.

Anul 1941: Printr-un decret regal semnat de regele Mihai, generalul Ion Antonescu este ridicat la rangul de mareșal. Astfel, el devine a treia persoană căreia i s-a acordat acest grad militar de către regele României, după mareșalul Constantin Prezan și mareșalul Alexandru Averescu.

Anul 1942: Al Doilea Război Mondial: Brazilia declară război puterilor Axei (Germania, Italia și Japonia).

Anul 1860: Se naște Paul Gottlieb Nipkow, inventator german. A inventat reflectorul parabolic asimetric de baleiaj, precursor al televizorului.

Anul 1862: Se naște Claude Debussy, compozitor, pianist și critic muzical francez. A fost printre cei mai influenți compozitori de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea.

Lucrările orchestrale ale lui Debussy includ „Preludiul  la amiaza unui faun” , „Nocturne” și „Imagini”, toate ajunse de mare interes și notorietate. Muzica sa a fost într-o măsură considerabilă o reacție modernă la rigoarea austeră a lui Wagner și la tradiția muzicală germană.

Anul 1968: Papa Paul al VI-lea ajunge la Bogotá, Columbia. Este prima vizită a unui papă în America Latină.

Anul 1969: Se înființează prin decret Academia de Științe Medicale.

Anul 1979: Led Zeppelin lansează albumul "In Through The Out Door".

Anul 1981: Sonda spațială Voyager 2 trece pe lângă satelitul lui Saturn Iapetus și trimite primele imagini spre Pământ.

Anul 1985: Moare Octavian Cotescu, actor român de teatru, film și cinematografie de largă recunoaștere, un excelent interpret al lui Cațavencu, dar și al popularelor secvențe televizate din ciclul „Tanța și Costel”.

Anul 1989: Este descoperit primul inel al lui Neptun.

Anul 1991: Se reintroduce drapelul de stat tricolor al Rusiei: roșu, alb și albastru. culori dispuse pe latura lungă a patrulaterului. Iar ziua devine zi națională, serbată ca ziua drapelului de stat al Federației Ruse.

Anul 2023: Moare Toto Cutugno, solist italian, unul din cei mai iubiți interpreți de canzonete și șasonete din secolul XX. A avut peste 400 de melodii compuse și peste 100 de milioane de discuri vândute în întreaga lume. A fost primul interpret vocal care a câștigat marele premiu de la Festivalul din Sanremo (1980) și singurul interpret vocal italian care a câștigat un mare premiu la Eurovision în secolul trecut.

Chiar dacă astăzi le pare unora cam demodat, tot merită să ascultați una din compozițiile sale care a făcut epocă:

The Gypsy Queens - L'Italiano (Toto Cutugno)

MEMENTO:

  • Rusia - Ziua drapelului de stat.

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇