FCSB a aflat cu cine poate juca în turul 3 preliminar din Liga Campionilor dacă va trece de Shkendija.
Campioana României o va întâlni pe învingătoarea dintre Shelbourne (Irlanda) și Qarabag (Azerbaidjan).
Favorită este Qarabag, pe care FCSB a întâlnit-o sezonul precedent în Europa League și a învins-o cu 3-2 în deplasare.
Meciurile din turul 3 vor avea loc pe 5/6 și 12 august.
Primul meci va fi acasă, iar returul în deplasare.
Qarabag are un lot evaluat la 24.1 milioane de euro, în timp ce Shelbourne la la 3 milioane de euro.
Până atunci, FCSB va trebui să treacă de Shkëndija din Macedonia de Nord. Meciul tur va avea loc marți, de la ora 21:00, iar returul peste o săptămână.
Dacă va fi eliminată de Shkendija, FCSB va continua în turul 3 din Europa League, unde va întâlni învinsa dintre FC Copenhaga (Danemarca) - FC Drita (Kosovo).