"Eu ştiu că a semnat" | Dumitru Dragomir anunță noul selecționer al României

"Eu ştiu că a semnat" | Dumitru Dragomir anunță noul selecționer al României

Dumitru Dragomir susține că, din informațiile sale, Ladislau Boloni a semnat contractul cu FRF și va fi noul selecționer al României.

Anunțul oficial ar urma să fie făcut până la finalul aceste săptămâni.

”Eu ştiu că Boloni a semnat, va fi anunţat în una-două zile ca selecţioner”, a declarat Dumitru Dragomir pentru telekomsport.ro.

"Dacă, totuşi, n-a semnat, să-i ofertezi pe Mutu şi Iordănescu e o jignire pentru amândoi. Pentru că asta înseamnă că sunt a cincea roată la căruţă, ceea ce nu e normal. Iar în cazul în care Edi va fi abordat pentru o discuţie, sigur nu va accepta în situaţia dată. Cu Mutu poate s-ar putea discuta, dar cu Edi nu", a adăugat fostul șef al LPF.

ADVERTISING

Contrar informațiilor lui Dumitru Dragomir, Gazeta Sporturilor a anunțat aseară că Boloni a decis să refuze oferta Federației.

Adrian Mutu și Edi Iordănescu ar fi variantele de rezervă ale lui Răzvan Burleanu și compania.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇