Republica Moldova găzduiește peste 100.000 de refugiați ucraineni, dintre aceștia 95% sunt cazați în familii.
De la începutul războiului, milioane de ucraineni continuă să-și părăsească țara pentru a-și salva viețile. Odesa, Kiev, Nicolaev, Herson, Mariupol – sunt principalele regiuni de unde refugiații sosesc în Republica Moldova.
Pe durata conflictului armat, peste 400.000 de refugiați au intrat în Moldova, dintre care circa 100.000 au decis să rămână acolo, în speranța că războiul se va sfârși în curând și ei se vor putea întoarce acasă.
Deși numărul refugiaților este mare, centrele de plasament temporar sunt aproape libere, majoritatea alegând să se cazeze fie în familiile moldovenilor, fie să stea cu chirie.
„Cel mai mult mi-e dor de casă”
Duminică dimineață am mers să vizităm câteva familii de refugiați ucraineni, cazați în satul Mitoc din raionul Orhei, o localitate situată la 50 de kilometri de Chișinău.
În bucătăria ei mică și nefinisată, Mariana pune la fiert apa pentru ceai. Alături de ea, taie lămâia Oxana, cumnata ei venită din regiunea Odesa. Deja de aproape o lună ele pregătesc micul dejun pentru trei familii - familia Marianei și două familii de refugiați pe care îi găzduiește în casa ei.
Chiar din prima zi de război, Oxana și-a luat cei trei copii și doi nepoți și a venit în Moldova.
„Ce era să fac? Nu-i puteam lăsa pe drumuri”, ne spune Mariana. În trei odăi mici, câte are casa, locuiesc acum zece oameni. Chiar dacă le este greu, toți se ajută unii pe alții, iar duminicile se adună în fața televizorului.
„Noi i-am primit și am încercat să le oferim tot ce puteam ca să se simtă ca acasă. Am văzut că și alți moldoveni i-au primit bine pe refugiați. Deși noi nu câștigăm atât de mulți bani, ne străduim ca pe masă întotdeauna să fie ceva de mâncare. Ne îngrijorează, însă, creșterea prețurilor din ultimul timp. Vedem că s-a scumpit gazul, lumina și mai multe produse. Sperăm că totul se va termina și va reveni la normal”, spune Mariana.
Ceaiul este gata. Cele două femei cheamă copiii și se așază la masă. Vine și Zlata, o fetiță de șapte ani, care anul acesta trebuie să meargă la școală în clasa întâi. Oxana o ia în brațe.
„Am decis să fugim de război pentru că siguranța copiilor noștri este mai presus de orice. Am luat cu noi doar strictul necesar, lucruri de igienă și puține haine, pentru că mașina noastră nu este mare.
Noi suntem din Pșoneanove, regiunea Odess – un sat mic și liniștit. Recent, am auzit la știri că regiunea Odesa este bombardată, iar în satele vecine sunt deja aduse cadavrele soldaților ucraineni uciși în război. Am vorbit cu vecinii și casa noastră nu este distrusă...”, ne povestește Oxana.
Ea face o pauză și începe să plângă.
„Cel mai mult îmi este dor de casă... Împreună cu soțul am construit-o ani de zile, iar acum suntem departe de ea. Vrem ca războiul să se sfârșească și să ne întoarcem acasă. Deocamdată ne gândim să ne găsim de lucru și să ne acomodăm aici. Războiul este o povară foarte grea pe suflet, o durere pe care îmi este greu să o redau”, ne mărturisește ucraineanca.
„Ajut pentru că sunt și eu mamă și am și eu copii”
Lăsăm în urmă satul Mitoc și ne îndreptăm spre Orhei.
Acolo o întâlnim pe Ina Negruță, o antreprenoare, care și-a transformat fabrica de procesare a mierii în depozit de ajutoare pentru refugiați. O face voluntar și din suflet, pentru că înțelege cât de mare este durerea oamenilor și cât de mult au nevoie de ajutor.
„Aici primim donații de la diferiți oameni, din afara țării. Sunt scutece pentru copii, produse de igienă, alimente, jucării, chiar și cărți – lucruri de care au nevoie mamele și copiii refugiați din Ucraina”, ne arată moldoveanca ce păstrează în depozitul cu donații.
Ea zice că în dimineața zilei de 24 februarie au trezit-o bombardamentele din regiunea Odesa. La scurt timp, văzând câți refugiați au început să vină în Republica Moldova, a decis să se implice, pentru că: „Sunt mamă și am doi băieți mici și nu îmi pot imagina ce simt aceste mame, care și-au lăsat copiii lor”.
O dată pe săptămână, Ina pregătește pachete din donațiile pe care le primește și le distribuie familiilor de ucraineni refugiate în Orhei. De asemenea, ea merge cu mașina și duce donațiile în alte localități, care îi solicită ajutorul.
„În această lună, am ajutat sute de refugiați. O parte din ei au decis să rămână aici și ei au nevoie de ajutor în continuare. Eu colectez donații de la cetățeni sau diferite organizații, pe care le distribui celor care au nevoie.
Am început de la mine, când am donat o sumă de bani din bugetul familiei, iar ulterior am apelat la prieteni și foști colegi de școală. După aceasta, am publicat ce fac pe rețelele de socializare și alți oameni necunoscuți deja au început să mă contacteze și să mă întrebe cu ce pot să contribuie.
Nu este mult, dar puțin cu puțin am adunat ceea de ce au ei nevoie. Eu am vorbit cu mamele din Ucraina, care și-au lăsat bărbații să lupte acolo. Am văzut panică în ochii acestor femei. Am întâlnit un caz când soțul unei femei a decedat pe câmpul de luptă, iar ea acum nu știe ce să facă. Cum să nu ajuți când vezi în secolul 21 așa o tragedie?”, ne-a povestit Ina Negruță.
„De 30 de zile nu am nici o veste de la bunica”
La 10 kilometri de Orhei, într-o tabără baptistă din satul Vatici, locuiesc 75 de refugiați ucraineni.
Mihai Sinogaci, administratorul taberei, ne conduce în bucătărie, unde voluntarii pregătesc cina. Cantina taberei este împărțită în două. O parte este ocupată de mese, unde refugiații mănâncă, iar în altă parte pe mese sunt aranjate haine și jucării donate pentru ucraineni.
Aici o întâlnim pe Ana, o tânără de 23 de ani venită din Mariupol. A reușit să fugă din oraș înainte ca acesta să fie asediat de trupele ruse și după mai multe zile de deplasare prin Ucraina a decis să vină în Republica Moldova.
Ana se implică în activitățile de voluntariat și zice că în curând va merge în Odesa, la prietenul ei. Ea vrea să ajute bătrânii nevoiași din oraș, care nu pot ieși din casă pentru a face cumpărături.
„Am plecat din Mariupol chiar din primele zile când era bombardat orașul. Sunt încă tânără, nu înțelegeam atunci ce se întâmplă. Mă simțeam în siguranță pentru că bombardamentele se auzeau departe de unde locuiam.
Pe 28 februarie a venit prietenul meu și mi-a zis că războiul a început și trebuie să plecăm. Am sunat-o pe bunica și mi-am luat rămas bun. Prietenul meu a vrut să plecăm în Germania, dar eu simțeam că trebuie să rămân în Ucraina și să ajut oamenii.
Nu am vorbit cu bunica de 30 de zile. În Mariupol nu mai sunt alimente, apă, lumină, gaz, internet. Nu am nicio veste de la ea și nu știu unde este acum bunica. Am ajuns în Vatici și aici mă simt în siguranță. Dar eu nu vreau să aștept aici până se termină războiul. Am un vis. Vreau să mă întorc înapoi, iar după ce totul se termină, aș vrea să ne reconstruim țara. Eu nu mă tem acum”, spune Ana.
Ajutor fără precedent pentru refugiați
Chiar dacă actualmente fluxul de refugiați este în scădere, Republica Moldova are nevoie de asistență străină pentru a-i ajuta în continuare pe ucraineni.
Astfel, în cadrul unei conferințe internaționale organizate la Berlin, care a avut loc pe 5 aprilie, partenerii internaționali au convenit asupra unui pachet financiar semnificativ pentru Republica Moldova, în valoare de peste 695 de milioane de euro.
Ajutorul este destinat atenuării consecințelor războiului din Ucraina.
„Primul ajutor acordat refugiaților din Ucraina a venit din partea Guvernului Republicii Moldova, dar, în același timp, am văzut și un suport din partea populației, care s-a mobilizat ca niciodată. Partenerii externi ne-au ajutat mult.
Astfel, din 1 aprilie, Programul Alimentar Mondial și UNHCR au lansat programul de asistență în numerar pentru refugiații din Moldova.
De asemenea, familiile care găzduiesc refugiați vor primi un ajutor financiar, pentru acoperirea cheltuielilor. Noi suntem conștienți că fără suportul partenerilor internaționali nu vom putea face față crizei refugiaților. Acest suport este necesar pentru a asigura strictul necesar refugiaților, cum ar fi apă și mâncare, care sunt livrate în centrele pentru refugiați”, a conchis colonelul Adrian Efros, șeful Centrului Unic de Gestionare a Crizei refugiaților din Ucraina.
Simion Ciochină