Un spital propus pentru desființare în 2010 are acum cea mai modernă bază de recuperare medicală, făcută cu fonduri UE (Foto)

Un spital propus pentru desființare în 2010 are acum cea mai modernă bază de recuperare medicală, făcută cu fonduri UE (Foto)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

La Spitalul Smeeni din judeţul Buzău, propus pentru desfiinţare în 2010, a fost inaugurată cea mai modernă bază de recuperare medicală din regiune, lucrările fiind realizate doar într-un an, cu ajutorul fondurilor europene.

piscina spital Smeeni
Foto: Facebook/Romeo Daniel Lungu

Valoarea totală a proiectului se ridică la 3 milioane de euro şi a presupus construirea unui nou corp de clădire în curte şi dotarea imobilului cu aparatură medicală de ultimă generaţie, inclusiv un bazin pentru terapie, care va oferi sprijin unei palete largi de pacienţi.

spital Smeeni baza recuperare
Foto: Facebook/Romeo Daniel Lungu

„Beneficiarii sunt pacienţii care au nevoie de recuperare medicală post-operatorie, accidente, fracturi, pacienţi cu fracturi osteoarticulare, pacienţi neurologici, după operaţie, pacienţi care vor să îşi întreţină starea de sănătate.

ADVERTISING

Este unică pentru că are hidroterapie, ceea ce nu are niciun ambulator de recuperare medicală, are tipuri de proceduri ce nu există în judeţul Buzău.

Lista noastră de aşteptare este foarte mare. Valoarea proiectului este de aproape 3 milioane de euro, 2,5 milioane din fonduri europene.

Acest spital urma să fie desfiinţat în anul 2010. Pentru acei pacienţi care pot beneficia de două ori pe an câte 10 zile prin Casa de Sănătate, patru proceduri sunt gratuite. Când au nevoie de mai multe proceduri, există pachete avantajoase", a declarat managerul Spitalului Smeeni, Marilena Dobrescu.

ADVERTISING

Spitalul a reuşit să atragă şi cadre medicale noi, odată cu investiţiile făcute în infrastructură.

"Ca şi dotări mi se pare că s-a investit foarte mult, clădirea nou deschisă beneficiază de dotări de ultimă generaţie, consider că este genul de centru care este capabil să atragă o gamă largă de pacienţi atât pe partea de recuperare medicală, dar şi pe celelalte arii", a precizat medicul pediatru Mirela Dan.

inaugurare baza spital Smeeni
Foto: Facebook/Romeo Daniel Lungu
Articolul este parte integrantă
a inițiativei Made in EU
Proiectul a fost cofinanțat de Uniunea Europeană în cadrul programului de subvenții al Parlamentului European în domeniul comunicării. Parlamentul European nu a fost implicat în pregătirea proiectului și nu este responsabil în nicio măsură de informațiile sau punctele de vedere exprimate în cadrul proiectului, iar acestea nu-i impun nicio obligație; responsabilitatea aparține exclusiv autorilor, persoanelor intervievate, editorilor sau difuzorilor programului, în conformitate cu legislația aplicabilă. Parlamentul European nu poate fi considerat responsabil nici pentru daunele, directe sau indirecte, care pot rezulta în urma realizării proiectului.
Ești ceea ce citești, citește responsabil!
Sprijină jurnalismul independent, sancționează manipularea și contribuie la normalitate și dezvoltare predictibilă în România!
ALEGE CUM VREI SĂ NE SUSȚII
Donație Lunară
Donație Unică
ALEGE SUMA PE CARE VREI SĂ O DONEZI
  • 30 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 250 lei
Altă sumă
lei
euro
Au apărut următoarele erori
* Continuând donația, accepți termenii si condițiile site-ului. Poți vedea în politica de confidențialitate ce date personale colectăm și de ce.