Ruxandra Răducu salvează suflete de copii: “De fiecare dată mi-am amintit că el asta aştepta, confirmarea că va fi din nou abandonat”

Ruxandra Răducu salvează suflete de copii: “De fiecare dată mi-am amintit că el asta aştepta, confirmarea că va fi din nou abandonat”

Multă vreme voluntariatul a părut în România ceva neobişnuit, aproape o ciudăţenie. Într-o ţară în care cei mai mulţi oameni dau din colţ în colţ ca să reuşească să supravieţuiască, ideea de a da din timpul şi din resursele tale unor cauze care nu-ţi aduc nimic la schimb părea cel puţin dubioasă.

Voluntarii ştiu însă că primesc mereu ceva înapoi: o vorbă bună, o satisfacţie interioară, un zâmbet care hrăneşte şi creşte aripi. Iar pentru ei asta este cea mai de preţ plată şi răsplată.

Ruxandra Răducu face parte din generaţia celor pentru care voluntariatul e o normalitate, o formă de a da înapoi societăţii ceva din ce i-a oferit. A început în liceu, în cadrul unui proiect dedicat copiilor cu nevoi speciale, a continuat în facultate şi după. În urmă cu 4 ani a descoperit Ajungem MARI, unicul program naţional care susţine pe termen lung educaţia copiilor şi tinerilor instituţionalizaţi şi din medii defavorizate. S-a înscris să le fie alături vreme de 8 luni şi de atunci n-a mai renunţat. Merge în fiecare săptămână la ei, îi ajută la pregătirea pentru şcoală, îi scoate în oraş, le este confident şi sfătuitor de încredere.

Procesul de recrutare a noilor voluntari, pe lângă cei care aleg să rămână an de an în proiect, are loc mereu la final de vară, început de toamnă. Sunt 3.000 de copii în centre de plasament sau apartamente de tip familial care au nevoie de ajutor: pentru şcoală, pentru pregătirea pentru viaţa de după ieşirea din sistem, dar mai ales pentru suflet. Înscrierile pentru a deveni voluntar Ajungem MARI au început deja și se fac până pe 20 septembrie pe site-ul asociaţiei.

Iar Ruxandra Răducu spune că experienţa de a fi alături de copiii din sistemul de protecţie este una pe care ar trebui să o trăim cu toţii o dată în viaţă. “Cea mai mare satisfacţie este atunci când crezi că toate eforturile tale au fost în zadar, iar apoi vezi că ai reuşit totuşi să influenţezi în bine viaţa unui copil, chiar şi într-o proporţie mică.”

Cum a început povestea ta cu voluntariatul?

M-am simţit mereu recunoscătoare pentru ceea ce am, pentru ceea ce am primit de la viaţă şi de la oamenii din jurul meu, iar asta m-a făcut mereu să simt că trebuie să dau şi eu altora din binele pe care îl simt, pe care îl trăiesc. Aşa că atunci când am avut prima ocazie de a face voluntariat, eram în liceu, mi s-a părut ceva cât se poate de firesc să intru în acel program. La fel cum mi s-a părut firesc să merg mai departe în zona de voluntariat şi după ce s-a încheiat proiectul respectiv. Presupun că e o chemare şi o formă de recunoştinţă în acelaşi timp.

Cred că nu e întotdeauna o misiune uşoară. Ce ţi se pare cel mai greu în această activitate?

Stăpânirea emoţiilor şi găsirea de resurse pentru a continua. Prima dată când am mers să-i întâlnesc pe adolescenţii la care am fost repartizată am avut nişte emoţii teribile. Mă temeam că nu vor vrea să vorbească cu mine, că nu vor ajunge să mă cunoască, să aibă încredere în mine. Dar copiii aceştia au o capacitate fantastică de a vedea în interiorul tău, de a te citi aşa cum eşti şi atunci lucrurile merg de la sine.

E adevărat că sunt perioade mai complicate, când simţi că nu mai ai resurse să mergi mai departe, dar tot acolo, la ei, le găseşti.

Nu e mereu uşor, dar satisfacţiile sunt infinit mai mari. Sunt atât de recunoscătoare pentru tot ce am primit până acum de la viaţă şi este extrem de important pentru mine să simt că pot face o schimbare în lume prin aceşti paşi mici.

Faci voluntariat cu copiii şi tinerii instituţionalizaţi de 4 ani deja. Ai vreunul cu care ai dezvoltat o relaţie mai apropiată?

Fiecare copil, fiecare poveste pe care o întâlneşti aici este impresionantă. E practic imposibil să rămâi imun la poveştile lor de viaţă. Cel mai mult eu m-am apropiat de… o să-i spun Radu pentru că identitatea acestor copii trebuie să fie întotdeauna protejată. Radu era singurul din grupul la care mergeam care nu avea niciun părinte. A fost singur încă din prima lui zi de viaţă, iar singura lui realitate a fost centrul de plasament. Cred că trebuie să fie un chin de nedescris să nu-ţi cunoşti rădăcinile, locul de unde provii şi de ce ai ajuns într-o asemenea situaţie,

Dar Radu mi-a atras imediat atenţia şi prin faptul că este foarte isteţ şi, pe lângă toată suferinţa lui, i-am văzut lumina. L-am văzut pe el.

Ce-ai observat să se schimbe, să se îmbunătăţească la el de când mergi acolo?

Radu a avut o evoluţie minunată în aceşti ani. Am trecut prin multe momente dificile în care eu însămi am fost pe cale să renunţ. Dar de fiecare dată mi-am amintit că el asta aştepta şi cumva, provoca: confirmarea că va fi din nou abandonat. Asta era tot ce cunoscuse în viaţă şi se aştepta să fie mereu la fel. Şi am continuat să mă lupt cu el, pentru el.

A ajuns să se transforme în aceşti ani dintr-un adolescent emotiv, cu reţineri şi dificultăţi în exprimare într-un tânăr minunat cu care astăzi discut despre procesul de vânzare, termeni contractuali sau evenimente de natură politică. Îi este mult mai uşor şi să discute despre emoţiile lui, să fie obiectiv şi asumat în ceea ce face. Desigur, acesta este doar începutul unei lungi călătorii pe care o are de parcurs, dar schimbările petrecute ne arată că lucrurile se pot schimba şi pot evolua frumos.

Ce crezi tu că ai reuşit să îmbunătăţeşti în toţi aceşti ani? Care erau cele mai mari nevoi ale lui Radu şi ale celorlalţi copii?

Cred că cea mai mare nevoie a tuturor copiilor este cea de afecţiune şi stabilitate. Alături de Radu, de exemplu, am reuşit să creez o legătură sinceră, deschisă şi pe termen lung. L-am sprijinit să lucreze cu el însuşi, cu emoţiile lui, să-şi depăşească unele limite şi să prindă încredere în el. Este întru totul meritul său, nu-mi asum creditele. Sunt doar recunscătoare că am putut să-i fiu alături pe această bucată de drum.

Mi-a mărturisit la un moment dat că am făcut pentru el în 2 ani ce nu au făcut alţi oameni în ceilalţi 18 ani din viaţa sa.

Practic, ce ai făcut tu în această perioadă pentru el şi pentru ceilalţi?

I-am ajutat pe tinerii de la apartamentul de tip familial la care am fost repartizată cu pregătirea pentru şcoală, pentru bacalaureat, în special la limba şi literatura română, engleză şi franceză. Am făcut şi ieşiri destul de dese. Acestea sunt foarte importante pentru ca ei să descopere viaţa de dinafara sistemul de protecţie, viaţa în care vor trăi din momentul în care vor ieşi din el.

Iar pe Radu l-am integrat foarte mult şi în viaţa mea personală. Mi-am asumat acest lucru pentru că am considerat că îl va ajuta şi mai mult. La o jumătate de an după ce Radu a luat examenul de bacalaureat mi-a mărturisit că i-a fost foarte teamă că nu vom mai fi prieteni, dat fiind că nu mai aveam un motiv întemeiat ca să lucrăm împreună. Mi-a mulţumit că am rămas în continuare prezentă în viaţa lui, aşa cum l-am asigurat.

Care este cea mai importantă realizare a ta de când faci voluntariat?

Toate realizările sunt ale lor, ale copiilor cu care lucrez. Eu doar am fost acolo, să-i ajut atunci când cad sau să le dau un imbold să prindă curaj.

Ce a adus activitatea asta în viaţa ta?

Mai multă răbdare, înţelepciune, împlinire şi bucurie incomensurabilă. Mai mult, lucrând cu aceşti copii am descoperit cât de multe poţi schimba dăruind iubire celor din jur.

Ajungem MARI caută 1.600 de oameni cu inimă mare în București și 23 de județe, care să îi ajute să-și îndeplinească misiunea, aceea de a schimba viața unui copil dintr-un centru de plasament. Campania de recrutare se desfășoară până pe 20 septembrie. 

Modulul de voluntariat durează 8 luni, din 15 noiembrie 2022 până pe 30 iunie 2023 şi presupune prezenţa voluntarilor săptămânal, timp de 2 ore, la centrul de plasament sau la apartamentul de tip familial la care sunt repartizaţi. Înscrierile se fac în lunile august-septembrie, iar apoi sunt programate testarea psihologică, interviul şi trainingul. Toate detaliile despre procesul de a deveni voluntar Ajungem MARI se găsesc pe site-ul organizaţiei.

Este unicul program naţional care de 8 ani susţine pe termen lung educaţia copiilor şi tinerilor instituţionalizaţi şi din medii defavorizate. Peste 3.000 de copii şi tineri sunt sprijiniţi de voluntarii organizaţiei, în Bucureşti şi 24 de judeţe din ţară. 


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇