Românii sunt printre europenii cu cel mai mare număr de ore lucrate săptămânal

Românii sunt printre europenii cu cel mai mare număr de ore lucrate săptămânal
UE PENTRU TINE  • • • • • • • •
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER-UL SPOT
Afli tot ce s-a întâmplat important în UE
Încotro merge UE, ce probleme sunt și ce oportunități
Fonduri nerambursabile pe care ai putea să le accesezi
Îl primești în fiecare lună, în ultima zi a lunii
Mă abonez!

Durata obişnuită a programului de lucru săptămânal al persoanelor între 20 şi 64 de ani din Uniunea Europeană a fost anul trecut de 36,1 ore, în medie, arată datele publicate joi de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).

Potrivit acestor date, există diferenţe semnificative în rândul statelor membre.

Astfel, cel mai mare număr de ore lucrate într-o săptămână s-a înregistrat în Grecia (39,8 ore), România (39,5 ore), Polonia (39,3 ore) şi Bulgaria (39 ore).

În contrast, Ţările de Jos au cea mai scurtă săptămână de lucru (32,2 ore), urmate de Austria (33,6 ore) şi Germania (34 ore).

ADVERTISING

În 2023, activităţile economice din UE unde s-a înregistrat cea mai lungă săptămână de muncă au fost: agricultură, silvicultură şi pescuit (41,5 ore), minerit şi activităţi extractive (39,1 ore) şi construcţii (38,9 ore), iar cea mai scurtă săptămână de muncă se înregistra în activităţile în care angajatorii sunt gospodării (26,7 ore), educaţie (31,9 ore), arte, divertisment şi activităţi recreative (33 ore).

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇