Românii, campioni la migrație: Peste 3 milioane trăiesc în alte țări UE. 1 din 6 români locuiește în afara țării

România – pe primul loc în Uniunea Europeană la numărul și procentul de cetățeni stabiliți în alte state membre
Românii, campioni la migrație: Peste 3 milioane trăiesc în alte țări UE. 1 din 6 români locuiește în afara țării
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

România este statul din Uniunea Europeană cu cel mai mare număr de cetățeni care trăiesc în alte țări din blocul comunitar.

Aproximativ 3,1 milioane de români locuiesc în prezent în alte state UE, reprezentând 16,28% din populația totală a României – estimată la circa 19 milioane, relevă o analiză Profit.ro pe baza celor mai recente date europene.

Aceasta înseamnă că aproape unul din șase români a ales să trăiască în afara granițelor țării, dar tot în interiorul Uniunii Europene.

România devansează clar state mari precum Italia sau Polonia

Comparativ, Italia și Polonia, aflate pe următoarele locuri în acest clasament, au fiecare aproximativ 1,5 milioane de cetățeni stabiliți în alte state membre.

Ca procent din populația națională, doar 3,99% dintre polonezi și 2,6% dintre italieni trăiesc în alt stat UE, față de peste 16% în cazul României.

Croația și Bulgaria – singurele care se apropie procentual

Singurele state care se apropie de România ca proporție sunt Croația, cu 14,9% dintre cetățeni locuind în alte țări UE, și Bulgaria, cu 11,68%.

În schimb, în statele vest-europene, migrația internă în UE este mult mai redusă: sub 1% dintre cetățenii Germaniei, Franței sau Suediei trăiesc într-un alt stat membru.

Datele vin în contextul în care cetățenii UE beneficiază de libertatea de mișcare și de muncă în orice alt stat membru. Astfel, oricine are cetățenie europeană poate:

  • locui într-un alt stat UE până la trei luni fără alte formalități;
  • munci fără restricții sau discriminare;
  • studia în aceleași condiții ca cetățenii locali;
  • vota și candida la alegerile locale și pentru Parlamentul European în țara de reședință.

Totuși, în cazul României, migrația masivă spre vestul Europei reflectă și probleme structurale: salarii mai mici, lipsa perspectivelor, infrastructura precară și criza din sistemele publice. În ciuda integrării europene, realitățile economice interne continuă să determine milioane de români să își construiască un viitor în afara țării.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇