Războiul stâlpișorilor din București. Radu Mihaiu explică de ce sunt de două feluri, la ce folosesc și când vor fi scoși

Războiul stâlpișorilor din București. Radu Mihaiu explică de ce sunt de două feluri, la ce folosesc și când vor fi scoși
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Radu Mihaiu a explicat, la podcastul Citizen, motivele pentru care s-au montat mii de stâlpișori negri și galbeni pe trotuarele și străzile din Sectorul 2.

De asemenea, edilul a vorbit despre costuri, dar și despre posibilitatea de a scoate stâlpișorii, imediat ce nu va mai fi nevoie de ei.

„Stâlpișorii costă (dar prețul e stabilit – n.red.) cu tot cu montaj.

Stâlpișorul negru costă, dacă nu mă înșel, circa 90 de lei bucata. Dar ei sunt achiziționați cu tot cu montaj și – în funcție de momentul când a fost făcut contractul și de condiții contractuale, că s-a făcut licitație – costă între 170 lei și, cred, 230 lei. Cu tot cu montaj.

Stâlpișorii galbeni sunt mai ieftini. Cred că maxim 150 lei costă, cu tot cu montaj”, a precizat primarul Radu Mihaiu, la podcastul Citizen.

Per total, potrivit primarului Sectorului 2, cheltuiala cu stâlpișorii s-a ridicat la circa 10 milioane de lei.

ADVERTISING

„Nu-mi plac, dar erau o soluție ieftină”

„Nici mie nu-mi plac. Am avut la un moment dat o ședință și am zis «Ok, cum eliberăm trotuarele? Că e clar că lumea se urcă cu mașinile peste tot și că nu avem nicio șansă!»

Am dat anul acesta 30.000 de amenzi pentru parcări pe treceri de pietoni, în stații de autobuz și pe trotuar, în dreptul școlii. 30.000 de amenzi e enorm!  

Poziția Locală zicea «Dom’ primar da’ cum să dați atâtea amenzi? O să pierdeți alegerile! Am corectat și am zis «Da, dar degeaba sunt primar dacă oamenii nu înțeleg că ne trebuie spațiu pietonal, că noi avem nevoie, în primul rând, să reînvățăm să mergem pe jos».

Și ca să putem să mergem pe jos, trebuie să avem pe unde. Și copiii noștri trebuie să aibă pe unde să meargă pe jos. Și sper eu că, la un moment dat -  după ce ne obișnuim să mergem pe jos, după ce lumea nu se mai urcă cu mașinile pe trotuar - să nu mai fim nevoiți să avem acești stâlpișori. Din păcate, acum suntem nevoiți să-i avem. Dar la un moment dat, sper eu, la un moment dat să-i scoatem”, a declarat Radu Mihaiu.

ADVERTISING

De ce au apărut stâlpișorii galbeni și când scăpăm de ei

Și stâlpișorii galbeni ar trebui să dispară. Dar nu prea curând.

„Cei galbeni sunt dați de către Comisia tehnică de circulație și de către Brigada Rutieră. Ei sunt prevăzuți la Primăria Generală. Așa sunt ceruți.

Vrei să refaci o străduță? Ca să-ți iei avizul de la ei, trebuie să pui acești stâlpișori. Sigur că ei au prins curajul în acest mandat.

De ce nu s-a întâmplat până acuma? Este pentru că până acuma n-au vrut alți primari. (Când au auzit că trebuie să pună stâlpișori – n.red.)  au zis «Nu mai facem nimic» sau «Nu mai respectăm legea» și așa mai departe.

Mi-aș dori să nu există nici aceștia. Dar sunt o variantă – din fericire ieftină -  care să ne ducă până în momentul în care refacem cu totul acel spațiu.

stalpisori-galbeni-
Foto: Spotmedia.ro

Spațiile pe care le delimitează acei stâlpișori sunt niște spații care nu ar trebui să fie folosite de mașini, pentru că acolo sunt multe accidente.

ADVERTISING

Și asta e o realitate, pentru că Brigada Rutieră a luat aceste decizii în urma analizei accidentelor care au loc în zonă.

Dar asta nu înseamnă că ele (spațiile împrejmuite cu stâlpișori – n.red.) trebuie să rămână așa.

Înseamnă că spațiul acela trebuie valorificat. Să fie un cerc de stâlpișori sau un triunghi de stâlpișori cu o zebră pe mijloc nu este niciun folos orașului, e adevărat.

Ar fi mult mai util să fie o piațetă în care să se poată sta, fie spațiu verde. Însă locurile unde se află acești stâlpișori sunt în zone protejate (în principal, zone din Centrul Capitalei – n.red.).  

Din păcate, în zone protejate, autorizațiile de construire au durat foarte, foarte mult.

Autorizațiile de construire sunt la Primăria Generală. Și Primăria Generală a avut focus pe alte lucruri decât pe rezolvarea acestor lucruri.

Avem proiecte pentru a le reface, pentru a face spații verzi, pentru a reda acel spațiu cetățenilor.

Că până la urmă ce-i deranjează, probabil, pe unii dintre cetățeni -  apropo de aceste spații delimitate de stâlpișorii galbeni - este că pare un spațiu inutil acolo. Adică am delimitat un spațiu inutil.

Și cumva au dreptate, dacă stăm să ne gândim. Adică oamenii se uită și zic ok, ce se întâmplă în spațiul ăsta? De ce nu e ceva care să folosească comunității?

Și atunci am avut această abordare în trepte. N-am putut să așteptăm până când ies toate aprobările, toate certificatele de urbanism, toate avizele - inclusiv de la Ministerul Culturii –  și toate autorizațiile de construire ca să creăm sensuri unice pe străduțele din centru.

Și am avut nevoie să delimităm spații (cu stâlpișorii galbeni – n.red.) ca să nu creăm accidente. Și am zis «Ok, facem intermediar acest lucru, delimităm până ne ie autorizațiile pentru piațete”, a declarat Radu Mihaiu.

Întrebat în cât timp va începe să scoată stâlpișorii galbeni de pe străzi, primarul Sectorului 2 a declarat:

„Mi-ar plăcea să vă spun că anul viitor. Dar din păcate nu depinde de mine sau de Primăria Sectorului 2. Depinde foarte mult și de Primăria Generală. Dacă dumnealor se mișcă repede, atunci putem chiar de anul viitor. Dar dacă nu, posibil să dureze mai mult”, a mai spus Radu Mihaiu.

Detalii despre stâlpișori, dar și despre multe subiecte de interes aflați ascultând integral noul episod al podcast-ului Citizen care apare vineri, pe 15 decembrie.

Îl veți găsi pe canalul de Youtube al Spotmedia și pe toate marile platforme de podcasting.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇