Motivația: Ce este și cum o poți crește

Motivația: Ce este și cum o poți crește
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Psihologii consideră motivația ca fiind calea către succes și fericire. Însă astăzi foarte multe persoane se plâng de lipsa motivației. Fie că e vorba de motivația de la locul de muncă, fie de cea care te ajută să faci diverse activități simple de zi cu zi, motivația este un resort important pentru atingerea obiectivelor de zi cu zi și pe termen lung. Este important să înțelegi ce reprezintă această motivație și cum te poate ajuta să evoluezi ca persoană.

1. Ce este motivația și ce o influențează

La baza conduitei umane se află o serie de trăiri, nevoi, intenții, idealuri care împing o persoană să realizeze o acțiune sau să-și îndeplinească un obiectiv. Practic, motivația este temeiul tuturor activităților pe care o persoană le realizează. Chiar și atunci când bei un pahar cu apă se poate spune că ai fost motivat de a elimina senzația de sete. Așadar, motivația se găsește și în lucrurile mărunte, precum să gătești un fel de mâncare pentru familia sau prietenii tăi, să mergi zilnic la alergare, să înveți o melodie, să faci curat etc.

Pentru obiectivele majore este, evident, nevoie de motivație, dacă vrei să avansezi la locul de muncă, să ai o afacere de succes, să ai meseria pe care ți-o dorești sau să construiești o casă.

Motivația îți oferă puterea necesară de a face față provocărilor zilnice, de a te trezi dimineața cu energie și gata de a realiza tot ceea ce ți-ai propus în acea zi. Ea nu lucrează singură la nivel psihologic, ci se sprijină pe ambiție - este esențial ca fiecare persoană să îndrăznească să viseze, să aibă scopuri diverse în viață pe care să le atingă cu multă motivație.

motivatie
Foto: Unsplash

Familia sau prietenii te pot ajuta să fii mai motivat, dar dacă cei din jur nu te sprijină, poți apela la un specialist care să te asculte și să te înțeleagă. Nu-i nimic anormal să mergi la un psiholog când te simți trist, demoralizat și lipsit de motivație.

ADVERTISING

Ce influențează motivația:

1. Personalitatea: unii oameni sunt mai ușor de motivat sau se motivează mai ușor decât alții. O persoană care are încredere în sine e mai motivată să-și îndeplinească obiectivele. În schimb, persoanele introvertite sau cele care suferă de anxietate sunt mult mai greu de motivat. Încrederea în propriile forțe este esențială pentru a fi mai motivat să realizezi tot ceea ce ai visat.

2. Amânarea lucrurilor: acest lucru influențează negativ motivația, fiindcă atunci când îți propui ceva și acel lucru este amânat în repetate rânduri, vei fi mult mai puțin motivat să-l realizezi. Un lucru care te poate ajuta să-ți îndeplinești toate obiectivele fără a-ți pierde motivația este să faci liste cu tot ceea ce ți-ai propus pentru fiecare zi și să le îndeplinești în ordinea importanței lor - e un mod de a te asigura că tratezi cu prioritate lucrurile care contează.

3. Feedback-ul: atunci când ești încurajat de cei din jurul tău îți crește motivația, în schimb un feedback predominant negativ de la cei din jur te va face să nu mai ai aceeași convingere. Uneori feedback-ul negativ te poate ambiționa și îți poate crește și mai mult motivația, însă acest lucru depinde doar de personalitatea fiecăruia dintre noi. La locul de muncă motivația angajaților prin feedback este foarte importantă.

4. Succesul sau eșecul: dacă de-a lungul vieții ai avut parte de reușite, acest lucru te va impulsiona să-ți îndeplinești și mai multe obiective. În schimb, eșecul repetat poate duce la lipsa motivației.

5. Așteptările: un alt lucru care influențează motivația este stabilirea unor obiective nerealiste. Așteptările trebuie să fie în concordanță cu abilitățile proprii. Cel mai bine este ca pentru început să-ți stabilești obiective mult mai ușor de îndeplinit, cât mai realiste.

ADVERTISING

6. Mediul în care trăiești: când ești înconjurat de oameni nemotivați, care nu te sprijină să evoluezi, îți va fi greu să reușești să te aduni. De asemenea, colegii de muncă pot avea un mare impact asupra psihicului tău. Mediile toxice îți reduc motivația.

2. Tipuri de motivație

Nu suntem motivat de aceleași lucruri. Oamenii sunt diferiți și unii reacționează mai bine când sunt încurajați de alte persoane, alții se motivează singuri sau își câștigă motivația prin îndeplinirea obiectivelor zilnice pe care și le-au propus. Nu există o "rețetă", însă e bine ca fiecare dintre noi să încerce să-și recapete motivația prin propriile forțe.

Pentru a înțelege mai bine ce reprezintă motivația și cum o poți consolida, iată care sunt categoriile principale:

2.1 Motivația intrinsecă și extrinsecă

Motivația extrinsecă este cea pe care o câștigi din surse externe ușor de cuantificat. Acestea pot fi lucruri materiale oferite drept recunoștință care te fac mai motivat, precum bani, trofee sau diplome. La locul de muncă te poate face să fii mai motivat o mărire de salariu sau o săptămână de concediu. Un alt tip de motivație extrinsecă poate fi cea verbală, prin aprecieri sau cuvinte frumoase de recunoștință din partea familiei, prietenilor, colegilor de muncă, șefului sau juriul de la un concurs.

Pentru mulți oameni acest tip de motivație din surse externe este singura care funcționează, deoarece simt nevoia de apreciere. Însă studiile au arătat că deși e mai greu să te motivezi singur, să te dezvolți intelectual și emoțional, este mult mai eficient decât să depinzi doar de factori externi.

Motivația intrinsecă face referire la motivația pe care o găsești în interiorul tău. Pentru a putea să te motivezi singur trebuie să ai dorința de a te dezvolta, de a obține anumite lucruri, iar atunci când reușești ceea ce ți-ai propus, să devii și mai motivat.

ADVERTISING

Motivația intrinsecă e dată de satisfacția personală de a duce la bun sfârșit ceea ce ți-ai propus. Prin ea poți munci mai mult, astfel încât să obții o mărire de venit sau o funcție mai înaltă în companie sau să poți realiza activități banale antrenate de această motivație, cum ar fi să termini de citit o carte.

De obicei, motivația intrinsecă te poate ajuta pe termen lung, în schimb cea extrinsecă îți oferă satisfacție pe moment. Trebuie să existe un echilibru, căci orice om are nevoie din când în când de o încurajare, dar puterea adevărată stă la interior.

2.2 Motivația pozitivă și cea negativă

Un alt mod de a clasifica motivația este în funcție de emoția pe care ți-o creează, una negativă sau pozitivă. Ambele tipuri de motivație sunt eficiente, în funcție de context.

Motivația pozitivă survine când cineva te felicită, te laudă și îți creează o stare de bine ce te face dornic să repeți această stare de mulțumire. În schimb, motivația negativă se naște dintr-o pedeapsă sau apare prin crearea unei presiuni - un termen limită sau atingerea unui anumit standard. Acest lucru îți trezește o emoție negativă, o stare de anxietate, însă uneori stresul te face să fii mai eficient.

2.3 Motivația cognitivă și afectivă

Motivația cognitivă are legătură cu necesitățile de cunoaștere ale omului și acționează din interiorul proceselor cognitive (memoria, percepția, gândirea, imaginația). Acest tip de motivație este legat de curiozitatea omului, la dorința și de nevoia de a cunoaște ce e în jur.

În schimb, motivația afectivă survine atunci când o persoană face o acțiune pentru confortul psihic, pentru a se simți mai bine. Apare bineînțeles în dragoste, de exemplu o persoană oferă afecțiune pentru a primi înapoi sau pentru a consolida relația. Motivația afectivă poate apărea și la serviciu, când cineva îndeplinește o sarcină pentru a fi acceptat într-o echipă sau pentru a fi apreciat.

3. Motivația în învățare: cât de importantă este?

Într-o lume în care aproape orice informație se află la un click distanță, poate fi dificil ca elevii să mai fie motivați de profesori în procesul de învățare. Pentru ca un copil sau chiar adult să-și dorească să descopere noi informații și să fie perseverent în educare, profesorul sau instructorul trebuie să descopere diverse metode de motivație pentru succes, în funcție de dorințele și personalitatea fiecăruia. Un copil poate fi motivat fie de factori externi, fie de cei interni. Un bun profesor trebuie să trezească în acesta motivația de învățare, mai exact dorința de a citi, de a explora necunoscutul și a se dezvolta.

Fiecare elev e diferit, iar pentru unii motivația vine din frica de a fi certați de părinți (motivația negativă), iar pentru alții lauda și recompensele primite sunt esențiale pentru a-și păstra interesul. Întrucât motivația extrinsecă funcționează pe o perioadă scurtă, profesorii trebuie să trezească în sufletul copiilor dorința, plăcerea de a învăța.

4. Motivația și satisfacția în muncă - cum să-ți motivezi angajații

motivatie-unitate
Foto: Unsplash

Când angajații se simt motivați sunt mai productivi și eficienți, nu pierd timpul și își îndeplinesc mai bine sarcinile, de aceea marile companii se concentrează pe motivarea părții de resurse umane. Motivația extrinsecă are și ea un rol important, însă este bună pe termen mai scurt. Angajații trebuie să fie încurajați și răsplătiți, însă nu-i suficient. 

Există câteva aspecte importante ale motivației profesionale de care companiile trebuie să țină cont pentru ca angajații să se simtă bine la locul de muncă și să fie mai motivați să dea tot ce au mai bun. Oamenii au nevoie de siguranță financiară, să știe că se pot baza pe această firmă așa cum organizația se bazează pe munca lor, să știe că este un job de durată și că își primesc salariul la timp.

În plus, cu cât mediul de lucru e mai plăcut, cu atât mai bine. Asta înseamnă un spațiu de lucru confortabil, o zonă de relaxare cu canapea sau o zonă de fumat, mobilier nou, un spațiu de lucru curat și orice alte servicii gratuite de care angajatul poate beneficia la muncă (aparat de cafea, apă, fructe etc.).

Relațiile sociale sunt foarte importante, așadar e bine să existe o relație bună, chiar de prietenie, între angajat și colegii de muncă și mai ales între angajat și șef. Aceste lucruri vor crește productivitatea oamenilor.

Angajatorul care le oferă încredere angajaților, le distribuie sarcini noi care îi ajută să se dezvolte și îi felicită pentru reușite are toate șansele să aibă o echipă productivă.

Pentru un angajat, cea mai bună cale de a fi motivat la locul de muncă este să-și stabiească constant niște obiective. Este esențial să-și aleagă jobul în funcție de pasiuni și să mergi la muncă de plăcere. Când nu te mai simți confortabil la serviciu, transmite ceea ce te nemulțumește și eventual încearcă să te orientezi către alt loc de muncă. Nu este recomandat să rămâi într-un mediu care te face nefericit, mai ales că oamenii petrec mai mult timp la muncă decât acasă. Dacă ceea ce faci nu-ți place, sursele de motivație din exterior nu te vor ajuta să te simți mai bine.

4. Lipsa motivației: de ce apare?

oboseala-munca-birou
Foto: Pexels

Lipsa motivației survine de obicei când o persoană trece prin eșecuri repetate în atingerea propriilor obiective. Fiecare persoană se confruntă la un moment dat cu stări negative, cu frustrare, nervozitate, stres, stimă de sine scăzută și neîncredere în propriile forțe. Cauzele sunt multiple.

Pe cât de mare este obiectivul urmărit. pe atât de greu poate fi de îndeplinit, iar în acest caz vei avea nevoie de motivație, răbdare și capacitatea de a face față obstacolelor întâlnite. Nu trebuie să renunți când întâmpini dificultăți, ci să încerci să-ți găsești ambiția și determinarea necesară pentru a ajunge unde îți propui.

Lipsa motivației reprezintă ceva comun - oricine se poate confrunta cu acest sentiment. Uneori lipsa motivației apare din cauza stresului foarte mare când ai foarte multe de făcut. Mai ales în zonele urbane, agitația din jur poate fi copleșitoare. La locul de muncă totul se mișcă cu viteza luminii, iar uneori ajungi să te simți depășit chiar și de cele mai simple sarcini și nu mai ai motivația să le duci la capăt. Ai atât de multe pe cap încât nu-ți mai dorești să te apuci de treabă, ci o vacanță sau măcar o zi liberă.

Ei bine, uneori trebuie să iei pur și simplu o pauză, să găsești timp pentru tine. Pune toate obiectivele pe o hârtie și, cu pași mici, încearcă să le rezolvi. Îți vei găsi motivația în faptul că odată terminată lista, poți să ai puțin timp pentru tine și pasiunile tale.

La polul opus se află lipsa de activitate. Un om care nu are prea multe de făcut și nici nu-și găsește de lucru poate aluneca în stări negative până la depresie. Cel mai des oamenii se confruntă cu sentimentul că nu au „chef” de nimic, ceea ce se traduce prin lipsa motivației. Pentru a combate această situație, se recomandă diverse activități care oferă mulțumire - o plimbare în parc, o ieșire în oraș, o carte bună, un film. Apoi trebuie încercate diverse sarcini, fie și unele mărunte, pentru că motivația poate veni și pe parcurs.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇