Proiectul prin care Clotilde Armand le-a cerut consilierilor locali să aprobe protocolul încheiat cu Romprest a fost respins la vot.
Ședința extraordinară convocată de edil a început cu o întârziere de peste o oră. Parte dintre consilierii locali au reclamat, în timpul ședinței, că primarul de sector ar fi de vină, din cauză că n-a ajuns la timp la ședință.
În replică, Armand a susținut că motivul pentru care a întârziat este că tocmai consilierii generali au depus amendamente la unicul proiect de pe ordinea de zi chiar înainte de ora 12:00.
Consilierului PNL Dinu Gheorghe a explicat că nici nu se puteau depune amendamentele mai devreme, de vreme ce Clotilde Armand le-a trimis cu doar 2 ore înainte de ședință anexa de 12 pagini a protocolului cu Romprest. Cele 12 pagini conțin tabele cu frecvențele reduse la care ar fi trebuit să lucreze Romprest, în baza înțelegerii cu Clotilde Armand.
Spotmedia.ro v-a transmis, în format LIVE TEXT, cele mai importante momente ale acestei ședințe tensionate de Consiliu Local:
16:15 - Directorul Romprest, Bogdan Adimi a precizat pentru Spotmedia.ro că Romprest are parametri de lucru impuși prin contractul de delegare. Dar a redus acești parametri, în condițiile prevăzute în contractul de delegare, din cauză că primăria de sector n-a mai plătit toate sumele datorare.
Prin intermediul protocolului, Romprest lucrează de sâmbătă încoace la parametrii prevăzuți în protocolul semnat cu Primăria Sectorului 1. Adică - potrivit lui Bogdan Adimi - lucrează cu circa 10% mai mult față de ritmul curent al ultimei perioade.
Și că va continua să mențină ritmul, în condițiile în care și primăria de sector își va respecta obligațiile de plată asumate prin intermediul protocolului.
15:25 - După ce Consiliul Local i-a respins proiectul, Clotilde Armand i-a acuzat pe consilierii PNL că n-au susținut reducerea de cheltuieli și că se ocupă cu ”atacuri și linșaje demne de PSD”.
15:20 - Consilierul local Daniel Ciungu (PNL) a precizat pentru Spotmedia.ro că, în această situație, Romprest va salubriza în baza prevederilor contractului de delegare încheiat în 2008. Protocolul, la acest moment, nu produce efecte.
”Din punctul nostru de vedere proiectul avea nevoie de câteva modificări esențiale, pentru a intra în legalitate. USR și PSD nu au vrut să le voteze. În starea prezentata de primar nici noi, nici direcția juridică din primărie nu considerăm că era suficient ca să poată fi legal acest act și drept urmare acestă hotărâre de consiliu.
Pentru a se putea modifica contractul de delegare este nevoie de un act adițional la contract aprobat de CLS 1 și de compania prestatoare. Cum un astfel de act adițional nu ne-a fost prezentat încă de primar, nu avea cum să fie aprobat acest protocol.
În plus, noi nu avem cum să aprobăm așa ceva, putem doar lua act. Noi legal putem doar aproba acte adiționale. Asta este părerea noastră și a avocatilor cu care ne-am consultat”, a precizat Daniel Ciungu pentru Spotmedia.ro.
15:00 - Proiectul prin care Clotilde Armand le-a cerut consilierilor locali să aprobe protocolul încheiat cu Romprest a fost respins la vot.
14:58 - 3 dintre cele 4 amendamente ale PNL au fost respinse. Singurul amendament adoptat a fost cel legat de responsabilitatea pe care trebuie să și-o asume primarul de sector și aparatul pe care îl conduce.
14:39 - Viceprimarul Ramona Porumb (PNL) a dat citire amendamentelor liberalilor la proiectul propus de Clotilde Armand. Prin acestea, liberalii cer să:
- nu aprobe astăzi protocolul, ci doar să ia act de el (adică să recunoască faptul că el este în vigoare și produce efecte);
- să aprobe protocolul ulterior, abia când Clotilde Armand va propune ca acesta să devină o anexă la contractul J077/S/30.06.2008, prin care Consiliul Local i-a delegat, în 2008, societății Romprest serviciul public de salubrizare al sectorului;
- Clotilde Armand și aparatul trebuie să își asume eventuale prejudicii rezultate în urma protocolului.
14:15 - Întrebată dacă a luat parte la negocierile de la Prefectură dintre Primăria Sectorului 1 și Romprest, Clotilde Armand a răspuns că da. Dar nu a fost prezentă fizic, ci a participat online, din back-office (adică din sediul primăriei de sector) unde a lucrat împreună cu aparatul din subordine.
14:09 - Consilierul Dinu Gheorghe i-a cerut primarului Clotilde Armand să explice dacă există, într-adevăr, zone în care se prevăd 0 operațiuni de curățenie.
Armand a susținut că, de fapt, Romprest n-a mai prestat o mare parte din măturatul mecanizat (în cazul căruia utilajele puteau fi monitorizate cu GPS). A măturat mai mult manual. Iar această operațiune este greu de monitorizat și evaluat.
De fapt, susține Clotilde Armand, protocolul a prevăzut eliminarea tuturor operațiunilor pe care Romprest oricum nu le mai presta. Și că, de vreme ce ele nu mai există nici în documente, Romprest nu le va mai putea taxa.
Viceprimarul Oliver Păiuși susține că există, într-adevăr, 0 operațiuni pe anumite suprafețe. Dar că acele operațiuni sunt de ”întreținere a curățeniei”, nu de ”curățenie”, aceste operațiuni fiind diferite.
”Romprest și-a asumat că acest sector va fi curat”, a mai spus Oliver Păiuși.
13:29 - Consilierul social democrat Adrian Cristian Tudose îi cere lui Clotilde Armand informații despre ce înseamnă protocolul: s-a redus tarfiul de salubrizare? S-au sau redus frecvenețe sub limita pe care o permite Consiliul General?
13:05 - PNL Sector 1 a postat pe Facebook un comunicat de presă prin intermediul căruia anunță că grupul său de consilieri va propune o serie de amendamente prin care să aducă în legalitate proiectul propus de Clotilde Armand.
”Protocolul încheiat ar fi trebuit supus aprobării Consiliului Local sub forma unui act adițional.
Este și opinia aparatului primarului Sectorului 1, prin direcția juridică.
Astăzi, Consiliul Local va lua act de demersul doamnei primar, sub aceeași rezervă a respectării legii. Noi am avertizat în repetate rânduri, alături de instituțiile abilitate (ANRSC, Garda de mediu etc.) că există un Regulament de organizare și funcționare a serviciilor publice de salubrizare în Municipiul București, adoptat prin HCGMB nr. 345/13.08.2020, cu frecvențe minime pentru prestațiile stabilite, aplicabile inclusiv pentru sectorul 1. Acesta trebuie respectat”, a declarat Sebastian Burduja, președintele PNL Sector 1.
13:00 - La acest moment, consilierii locali se pregătesc să înceapă dezbaterea pe marginea acestui subiect, înainte să aprobe ordinea de zi.
S-a propus limitarea timpului de dezbatare, dar parte dintre consolieri se opun. Consilierii USR PLUS au votat pentru. În schimb liberalii s-au abținut, susținând că n-ar trebui să fie limitată o astfel de discuție.
În cele din urmă, s-a decis ca dezbaterea să nu depășească 30 de minute. Vorbim însă doar despre dezbaterea de dinaintea adoptării ordinii de zi.
12:20 - După o primă la prima lectură, Gheroghe Dinu susține că sunt o mulțime de zone intens circulate în care protocolul nu prevede operațiuni de întreținere a curățeniei stradale.
Unele sunt în zona Gării de Nord, altele la intrarea în Herăstrău sau în alte zone aglomerate din oraș.
Consilierul liberal a atașat și una dintre listele cu frecvențe, din care reiese, într-adevăr, că există multe zone în care nu se prevede ”întreținerea curățeniei stradale”.
Iată lista:
Citește și: