În ţara cu cele mai multe accidente mortale, UDMR vrea să schimbe legea: Proba practică de permis să nu mai fie cu examinator din Poliţie

În ţara cu cele mai multe accidente mortale, UDMR vrea să schimbe legea: Proba practică de permis să nu mai fie cu examinator din Poliţie
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

UDMR vrea să schimbe legea, astfel încât nu numai poliţiştii să poată să dea permise auto, ci şi orice persoană care obţine o autorizaţie ca examinator autorizat.

În acest sens, UDMR a depus, miercuri, la Parlament, o iniţiativă legislativă privind reorganizarea procedurii de obţinere a permisului de conducere.

UDMR susţine că este necesară schimbarea de lege pentru că Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) nu poate efectua examenele în ritmul necesar, din cauza lipsei de personal, iar, astfel, candidaţii trebuie să aştepte luni de zile pentru a obţine o programare la proba practică, necesară pentru obţinerea permisului de conducere.

ADVERTISING

"Iniţiativa noastră are ca scop transparentizarea actualului sistem de reglementare şi facilitarea procedurilor administrative pentru obţinerea permisului de conducere”, a declarat Benedek Zakariás, viceliderul grupului parlamentar UDMR din Camera Deputaţilor şi iniţiatorul propunerii.

Cine poate fi examinator autorizat

Legea propusă prevde că Autoritatea Rutieră Română (ARR), organ tehnic al Ministerului Transporturilor, ar fi responsabilă pentru examinarea candidaţilor, care doresc să devină examinator autorizat.

ADVERTISING

Iată condiţiile pentru categoria B:

  • să deţină permis de conducere pentru categoria B de cel puţin trei ani
  • să nu fi avut permisul de conducere anulat
  • să nu fi avut suspendat permisul în ultimii trei ani
  • să nu desfăşoare activităţi în cadrul unei şcoli de conducători
  • să urmeze cursul de formare iniţială.

În plus, pentru categoriile C şi D, cei care doresc să obţină autorizarea trebuie:

  • să aibă cel puţin 5 ani experienţă în categoria de vehicule pentru care solicită atestarea sau să promoveze testul de evaluare teoretică şi practică.
ADVERTISING

"Prin această modificare eliminăm posibilitatea ca un agent de poliţie, după trei ani de experienţă în domeniu, să examineze pentru orice categorie de autovehicule, aşa cum este în prezent”, a explicat Benedek Zakariás.

UDMR susţine că pentru proba teoretică testarea se va face tot de către Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, în timp ce ARR se va ocupa doar cu desfăşurarea probei practice şi autorizarea examinatorilor.

Legea mai vine şi cu alte modificări:

  • nu ar fi obligatorie efectuarea ambelor probe în aceeaşi localitate, în sensul în care candidaţii, în funcţie de reşedinţa lor, de localitatea unde sunt angajaţi sau studiază, îşi vor putea alege un centru de examinare diferit pentru susţinerea probei
  • la proba practică, instructorul ar fi obligat să fie prezent în autovehicul, să asiste candidatul pentru a supraveghea desfăşurarea examenului.

Dacă iniţiativa legislativă elaborată de UDMR va fi adoptată în Parlament, aceasta va intra în vigoare începând cu anul 2024.

România, prima la morţi pe şosele

România se menţine prima în UE la numărul de persoane care mor în accidente rutiere: avem 85 de decese la un milion de locuitori, potrivit celor mai recente date publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Aşa că rămâne de văzut cât de bună este ideea ca testarea pentru obţinerea unui permis de conducere să nu mai revină strict în sarcina Poliţiei.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇