Mii de oameni își trăiesc viețile în clădiri dărăpănate din București, fără curent, apă potabilă și încălzire. Fiecare dimineața le aduce aceeași spaimă: că și de acolo vor fi goniți dintr-un moment în altul, fără să aibă măcar timp să-și ia cu ei puținele bagaje pe care le-au strâns într-o viață de om.
E o sărăcie care stigmatizează. O lume din care puțini oameni reușesc să scape, oricât s-ar strădui și oricât ar munci, din cauză că autoritățile nu-i ajută cât și cum au ei nevoie.
Așa că - în loc să caute drumul spre mai bine - mulți se resemnează. Își cresc copiii în condiții mizere și îi ascund până și de vecini, de teama să nu vină autoritățile li-i ia.
Din păcate, în acest fel, problema trece de la o generație la alta. Copiii crescuți la marginea societății riscă să rămână acolo toată viața. Și - chiar mai rău - să dea naștere altor și altor generații de oameni care nu vor avea niciodată nici casă, nici speranța că vor locui vreodată în condiții civilizate.
Din datele Ministerului Dezvoltării, în București există 88 de așezări informale, în care locuiesc 2.327 de oameni.
Dar aceste date sunt incomplete, se arată într-un raport scris de Active Watch cu sprijinul Fundației Parada și intitulat „Locuirea precară și locuirea socială în București - multe strategii, puține locuințe” și lansat vineri, pe 17 noiembrie.
Nu avem informații suficiente despre acești oameni din cauză că „deși unele dintre comunități sunt în atenția direcțiilor de asistență socială de sector, și îndeplinesc criteriile pe baza cărora legea definește așezările informale, acestea nu sunt recunoscute ca fiind forme de așezare informală și nu sunt raportate la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice”.
Pe scurt: nu știm clar câți oameni locuiesc pe unde apucă, în aceste așa numite „așezări informale”. Dar știm sigur că sunt mulți.
Poveștile cutremurătoare ale oamenilor care nu sunt nicăieri acasă
Timp de un an și jumătate, Active Watch și Parada au monitorizat viața oamenilor din două așezări informale. Una este stabilită pe strada Rodica din Sectorul 2. Iar cealaltă pe în apropierea Podului Ciurel, în Sectorul 6.
La finalul monitorizării, Irina Zamfirescu, activist pentru drepturile omului la Active Watch, a scris raportul „Locuirea precară și locuirea socială în București - multe strategii, puține locuințe”.
În prima parte, raportul descrie modul în care își trăiesc viața oamenii care sunt mereu cu un picior în stradă. Mulți se adăpostesc prin clădiri abandonate. Până când proprietarii vin cu Poliția să îi evacueze.
O mamă a povestit pentru autoarea raportului că, după o evacuare, a fost nevoită să meargă într-o fostă fabrică abandonată, fără geamuri și uși, iarna, pe ger. Avea cu ea 5 copii, iar cel mai mic abia împlinise 4 luni. A trimis pe cineva să strângă preșuri de la uși, din blocuri, ca să aibă cu ce înveli familia, noaptea. Mai târziu, a început să strângă cărămizi ca să construiască singură o sobă.
„Marea problemă este că familiile evacuate nu au unde să se ducă. Singurul loc este un bloc pus la dispoziție de Gigi Becali, unde oamenii nu plătesc chirie și utilități (dar unde nu are loc toată lumea și unde oamenii nu știu cât pot rămâne - n.red.).
În rest, autoritățile oferă soluția: mama și copiii la adăpostul pentru victimele violenței domestice, iar bărbații la alte adăposturile de noapte. Știți că se vorbește despre familia care e celulă a societății? Ei bine, autorității în place să o despartă”, a precizat Irina Zamfirescu.
„Din păcate, nici chiar despărțiți, membrii unei familii s-ar putea să nu își găsească locul. Am fost săptămâna trecută la Prefectură, din plus 1.500 persoane fără adăpost documentate, sunt în jur de 500 de locuri de noapte.
Și oricum, la adăpostul dintr-un sector au acces doar cei care au buletin pe sectorul respectiv. Altfel, degeaba se duce”, a zis Ionuț Jugureanu, directorul executiv al Fundației Parada.
O altă problemă este că evacuarea acestor oameni din locurile în care reușesc să se stabilească se face violent. Uneori cu poliție și excavatoare.
„Uneori ne dă 20 de minute, așa. A venit și cu excavatoru’ peste noi. Lui mama i-a rămas butelia, frigiderul, tot (...)
Doar domnul Ionuț [directorul Fundației Parada] știe, săracu’, câte paturi, șifoniere, dulapuri ne-a adus. Dar dacă noi stăm aici, vine mascații. De frică, ne luăm copiii. Ne mai arde nouă de lucruri? Fugi afară cu copiii și, dacă ai noroc, iei măcar actele”, spun oamenii citați în raport.
Irina Zamfirescu spune că autoritățile nu au niciun respect pentru puținul pe care oamenii fără locuință reușesc să îl strângă.
„Nu există protocol cu privire la bunurile celor evacuați. Am citit procese verbale în care erau numite «bunuri fără valoare de piață». Dar acolo e tot ce au strâns oamenii într-o viață!”, a explicat Irina Zamfirescu, în cadrul evenimentului de lansare a raportului „Locuirea precară și locuirea socială în București - multe strategii, puține locuințe”.
Ce nu înțelegem despre oamenii fără locuință
Suntem tentați să credem că oamenii care locuiesc informal nu muncesc, nu câștigă bani și de aceea nu reușesc să își permită să plătească o chirie.
În multe cazuri, lucrurile nu stau așa, a mai spus Irina Zamfirescu.
Mulți dintre oamenii fără locuință muncesc. Spre exemplu, strâng peturi și fiare vechi pe care să încerce să le vândă pentru a-și duce traiul zilnic.
Necazurile încep când polițiștii (în special cei locali - n.red.) îi amendează pe oamenii care fac aceste munci, iar amenzile se cumulează.
Motivul: când persoana fără adăpost stabil reușește, în cele din urmă, să își găsească un loc de muncă legal (de regulă plătit cu salariul minim - n.red.), va fi nevoită să suporte popririle până la achitarea amenzilor. Asta înseamnă că din circa 2.000 de lei net câștigați lunar, persoana ar primi în mână puțin peste 1.300 de lei. Evident, o sumă insuficientă pentru plata unei chirii, a întreținerii și pentru mâncare.
„În 2021, am participat la lansarea raportului Poliției Locale a Municipiului București care și-a făcut un titlu de glorie din faptul că 75% dintre amenzile date în 2020 erau pentru apelul la mila publică (cerșetorie - n.red.). Există ideea potrivit căreia aceste amenzi nu produc efecte.
Că «oricum nu-i descurajează, oricum nu le plătesc».
Dar efectele sunt incredibile asupra acestor oameni. Pe de o parte, evită să fie angajați cu forme legale. Pentru că atunci începe să-i execute statul.
Și mai îngrijorător este că beneficiile sociale sunt condiționate de amenzile pe care le primesc părinții. Ceea ce... nici nu știu cum să vă explic cât e de incorect.
Spre exemplu, ajutorul împotriva abandonului școlar dat de PMB – care da, este un beneficiu – nu ajunge la cei mai vulnerabili copii din București. Pentru de regulă aceștia au părinți cu amenzi”, a mai spus Irina Zamfirescu.
O altă prejudecată este că locuirea informală e gratuită. Nu este. Imobilele abandonate sau în stare precară nu au utilități. Cei care locuiesc în ele sunt nevoiți să ia curent sau apă de la vecini, care le cer bani. Uneori, chiar mai mulți decât ar trebui.
Lipsa curentului înseamnă și lipsa electrocasnicelor. Vara, o familie care locuiește într-o ruină nu poate face mâncare pentru mai multe zile din cauză că s-ar strica. Iar asta înseamnă că familia va da mai mulți bani, ca să își procure zilnic ceva de mâncare.
Alte probleme, dar și câteva soluții
O primă soluție ar fi existența mai multor locuințe sociale.
Potrivit raportului semnat de Irina Zamfirescu, în luna iulie, erau înregistrate în București 14.262 de cereri de locuințe sociale. Și erau doar 6 locuințe sociale libere, în Sectorul 4.
Oricum, la acest locuințe au o șansă cât de mică doar persoanele care pot completa un dosar prin care să le solicite.
Pe mulți dintre oamenii analfabeți și fără acte, care se mută dintr-o ruină în alta, primăriile și direcțiile de asistență socială nu-i ajută să își întocmească un dosar.
Și chiar dacă i-ar ajuta, criteriile de atribuire - pe care și le stabilește fiecare primărie, cu respectarea unor legi - sunt discriminatorii.
Așa că de multe ori, tocmai oamenii care au cea mai mare nevoie de o locuință socială nu au acces la ea.
Mai există și ajutoarele pentru plata chiriei, pe care le oferă primăriile.
Din păcate, susține Irina Zamfirescu, nici acestea nu sunt de ajutor, în multe cazuri.
Motivul: ajutorul de chirie nu se plătește în avans. Iar la semnarea unui contract, proprietarul cere garanție și plata unei chirii în avans. Iar oamenii fără locuință stabilă nu au câteva mii de lei pentru aceste cheltuieli.
Dacă proprietarul nu vrea să înregistreze contractul de închieriere la ANAF, primăria nu mai poate achita ajutorul pentru plata chirie.
În plus, mulți dintre proprietarii de locuințe refuză să primească în case familii de rromi, mai ales dacă au mulți copii.
„Locuirea a devenit bun de piață. Vrei să locuiești undeva, îți cumperi o casă. E contrar dreptului la viața, în unele situații”, a mai spus Irina Zamfirescu.
Ciucu: „Avem locuințe pentru 250 de familii și nu putem să le dăm! Îmi vine să le fac ilegal și să plătesc amenda!”
Primăria Sectorului 6 a terminat aproape lucrările la mai multe blocuri de locuințe sociale de pe Strada Alexandru Ivasiuc.
„Avem 250 de locuințe sociale aproape gata. Le-am putea atribui repede, dar nu avem de la PMB niște avize pentru racordare la electricitate și apă. Și nu pot să-i bag pe oamenii ăia așa acolo. 250 de familii care iarna asta puteau să fie acolo, în locuințele de pe strada Alexandru Ivasiuc, vă dați seama?!
Îmi vine să le fac ilegal. Să iau amenzi de la ISC, dar să știu că bag oamenii acolo”, a zis Ciprian Ciucu.
Primarul Sectorului 6 a mai spus că vrea să construiască locuințe decente pentru comunitatea din zona Podului Ciurel.
„Întrebarea este: voi putea să le dau eu locuințele acelor oameni, când alții sunt în fața lor pe listele de solicitări de locuințe sociale?”, a mai precizat Ciucu.
Până la construcția unor noi locuințe sociale, Primăria Sectoului 6 încearcă să ajute comunitatea informală în alte moduri. Spre exemplu, asigurând o mai bună curățenie în zonă.
Mihaiu: „Există riscul ghetoizării. Sunt și alte soluții, pe lângă locuințele sociale”
Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, experimentează, de asemenea, soluții pentru persoanele care nu au acces la o locuință corespunzătoare.
”Locuirea este un subiect complicat. Eu cred mai puțin în conceptul de locuire publică. Cred că e nevoie de locuire socială.
Încercăm să ne uităm și în afară, la ce se întâmplă. Încercăm să testăm mai multe variante. Vom construi pe PNRR locuințe pentru tineri proveniți din medii defavorizate.
Există o temere a societății că se va ghetoiza. În alte țări, locuirea socială nu însemnă 1-2-5 blocuri în care locuiesc oameni în situații de marginalizare, împreună. Ci poate ei sunt integrați într-o comunitate care nu beneficiază de locuire socială. Există modele.
Social renting. Să existe mai multe ONG – uri care să poate închiria ei, avînd credibilitate, de pe piața liberă, pe care ulterior să le închirieze către persoane aflate în situații de marginalizare.
Avem acele lockere unde persoanele fără adapost își pot lăsa bagajele sau își pot încărca telefonul.
Construirea de locuințe sociale este una dintre potențialele soluții, dar nu cred că e singura”, a precizat Radu Mihaiu.
Bogdan Suditu, expert pe probleme de locuire, a spus că pe 8 decembrie, PMB va da startul unor dezbateri din care să reiasă clar cine ce are de făcut pentru rezolvarea situației.
„Există foarte multă voință să armonizăm lucrurile. Și vrem să o facem, începând din 8 decembrie, când avem prima întâlnire, să stabilim tot ce este de făcut.
Și să căutăm calea care să respecte legile. Știți bine că există, din 2017, o lege care prevede că la orice retrocedare, 2% din valoare să se ducă spre un fond de locuințe sociale. Nimeni nu a colectat acei bani”, a ma spus Suditu.
Pentru mai multe detalii despre situația, problemele și posibilele soluții pentru oamenii care nu au acces la locuință aflați citind integral raportul scris de Irina Zamfirescu, pe care îl găsiți mai jos: