Ești din Sectorul 4 și ai mașină, dar nu și loc de parcare? Te „paște” o nouă taxă de 540 lei! E curaj sau e abuz propunerea lui Daniel Băluță?

Ești din Sectorul 4 și ai mașină, dar nu și loc de parcare? Te „paște” o nouă taxă de 540 lei! E curaj sau e abuz propunerea lui Daniel Băluță?
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Primarul Daniel Băluță (PSD), vrea să schimbe, din nou, modul în care cetățenii plătesc pentru parcare, în Sectorul 4. Mai exact, vrea să impună o taxă de 540 de lei pentru toți cei care au autoturism, dar nu și loc de parcare.

REPER susține că taxa e ilegală.

În cea mai mare parte a Capitalei, cuantumurile taxelor de parcare pentru locurile de reședință și pentru cele publice cu plată sunt stabilite prin vot de către Consiliul General, la propunerea primarului general.

Există, însă, excepții.

Spre exemplu, Consiliul Local al Sectorului 4 a decis, prin Hotărârea 205/30.12.2021, să instituie taxe pentru locurile publice de parcare pe care le amenajase pe bulevardele primite în administrare de la Primăria Municipiului București (PMB).

În Anexa 1 a acelei hotărâri sunt prevăzute taxe de 1-2 lei per ora de parcare și abonamente de 60-110 lei pentru a lăsa mașina non-stop pe un astfel de loc.

Inițial, PNL București a susținut că taxarea respectivă e ilegală. Ulterior, însă, a girat-o, într-o ședință extraordinară a Consiliului General convocată de grupul consilierilor PSD pe 5 decembrie 2022.

A fost unul dintre fermoarele Ciucu – Băluță.

ADVERTISING

Mai exact, PNL a ratificat atunci înființarea Direcției pentru Mobilitate Urbană Sector 4 și i-a permis acesteia – printr-un amendament introdus de consiliera generală Anca Comănici (PSD) - să perceapă taxe de parcare.

La schimb, PSD i-a permis PMB să ceară de la SRI 1,4 ha din Parcul Grozăvești, suprafață pe care să o amenajeze primăria condusă de Ciprian Ciucu.

Ce vrea să schimbe acum Băluță?

Consilierul general Cătălin Teniță (REPER) a postat pe Facebook, în cursul dimineții de marți, 11 decembrie, un proiect de hotărâre inițiat de Primăria Sectorului 4 și semnat de viceprimarul Andrei Trocan (PSD).

Teniță susține că acest proiect generat de administrația Sectorului 4 le-a fost trimis consilierilor în cursul nopții de 10 spre 11 decembrie. Și că el ar urma să intre astăzi, 11 decembrie, în discuție, la comisiile de specialitate. Iar în ședința Consiliului Local de pe 12 decembrie, ar putea intra la vot în ședința Consiliului Local al Sectorului 4.

Potrivit acestui proiect, toți cetățenii care au autoturism (în proprietate sau în folosință) dar nu și loc de parcare, vor achita o taxă anuală de 540 lei.

ADVERTISING

Mai jos puteți consulta, integral, proiectul de hotărâre, așa cum le-a fost el propus consilierilor locali de la Sectorul 4.

Potrivit proiectului de hotărâre – care ar urma să intre la vot în ședința Consiliului Local al Sectorului 4 de mâine, 12 decembrie:

„Taxa se aplică din data de 01.01.2025 pe o perioadă de 10 ani, tuturor persoanelor fizice sau juridice care au în evidență un autovehicul aflat în evidențele Direcției Generale de Impozite și Taxe Locale Sector 4) și care nu dețin în proprietate sau în folosință un spațiu având ca destinație parcaj și prevăzut ca atare în autorizațiile de construire și/sau documentațiile de urbanism, pentru fiecare autovehicul în parte”.

Potrivit proiectului, nu vor plăti taxa cei care „dețin contract de închiriere sau comodat pe durata întregului an în parcări publice” sau „în parcări private”.

De asemenea, cei care dețin abonamente anuale (valabile pentru locurile publice de parcare cu plată taxate de Primăria Sectorului 4) nu vor plăti taxa de 540 lei.

Câți bani s-ar strânge din taxă și cum vrea primăria să-i cheltuiască

În nota de fundamentare a proiectului de hotărâre se arată că - potrivit celor mai recente informații pe care le are primăria condusă de Daniel Băluță - în Sectorul 4 sunt înmatriculate 182.000 de vehicule, dar există numai 67.303 locuri de parcare (de reședință și publice).

ADVERTISING

Cu alte cuvinte, există 115.000 de mașini pentru care nu există loc de parcare.

Ca să aibă bani pentru parcări, la un cost mediu de 13.771 lei pentru realizarea unui loc de parcare, Primăria Sectorului 4 estimează că ar trebui să colecteze, de la fiecare proprietar de mașină fără loc, nu mai puțin de 1.197 lei. Dar vrea să ia doar 540 lei pentru fiecare mașină fără loc, iar restul să îl acopere de la bugetul local (adică tot din banii oamenilor, dar nu direct din buzunarul celor fără loc de parcare - n.red.).

Tot Primăria Sectorului 4 menționează în proiectul de hotărâre că:

„Veniturile generate vor contribui la finanțarea serviciului public, respectiv a proiectelor de dezvoltare urbană aferente domeniului de activitate al Direcției de Mobilitate Urbană Sector 4, în principal, dar fără a se limita la: dezvoltarea de zone de parcare, modernizarea infrastructurii rutiere, proiecte demobilizate urbană și alte activități care contribuie la îmbunătățirea mediului urban”.

Deci banii ar putea fi folosiți și în alte scopuri, nu doar pentru crearea de parcări.

REPER: Taxa e profund ilegală. Dublează impozitul! Dacă se adoptă, vom lupta să o anulăm

Măsura pe care o propune Daniel Băluță (PSD) ar putea părea mai degrabă una menită să descurajeze deținerea autoturismelor personale în număr mare. Pentru că - deși face promisiunea amenajării de locuri de parcare pentru toți - în fapt s-ar putea ca unii cetățeni să mai reducă din numărul de mașini pe care le dețin, ca să nu achite, pentru fiecare, câte 540 lei anual.

Asta ar reduce poluarea. Sau măcar ar decongestiona spațiul public, până la amenajarea de noi parcări.

Consilierul general Cătălin Teniță (REPER), susține, însă, că instituirea taxei, în această formă, este ilegală. Și că, dacă ea se va adopta, partidul din face face parte va face tot ce poate pentru a o anula:

„Este o taxă profund ilegală pentru că contravine principiilor din Codul Fiscal (care definește clar ce fel de taxe locale pot exista), dublând în plus un impozit local deja existent - cel pe vehicule.

Acest proiect a fost anunțat azi noapte, într-o oră va trece prin comisii iar la ora 13 va fi votat în consiliul local al S4.

Este un abuz flagrant și dacă trece prin consiliu local, noi REPER București vom iniția procedurile legale de anulare a acestei taxe, cu implicarea răspunderii civile a celor vinovați de promovare unui act care aduce atingerii unor zeci de mii de cetățeni din sector”.

Domnul Băluță, primarul PSD al sectorului 4, va trece mâine (12 decembrie) prin Consiliul Local o taxă de dezvoltare...

Publicată de Cătălin Teniţă pe Miercuri, 11 decembrie 2024

Cătălin Teniță: Ce măsuri corecte poate lua Daniel Băluță

L-am întrebat pe Cătălin Teniță de ce consideră că ideea lui Băluță e greșită. Și ce ar trebui făcut.

„Înainte de toate, e o problemă pentru că încalcă niște principii fiscale. O taxă - așa cum vrea să impună primarul Băluță - înseamnă două lucruri. Primul: că oferi ceva de banii pe care îi ceri. Al doilea: că persoana taxată acceptă ce-i oferi și plătește pentru asta.

Asta înseamnă «taxă». Dacă nu oferi nimic în schimbul banilor pe care-i ceri, nu e taxă.

Apoi, dacă vrem să nu mai avem atât de multe mașini pe străzi, sunt 3 lucruri de făcut.

Primul: să facem orașul mai plăcut pentru mers pe jos. La Paris mergi pe jos de plăcere. La Roma mergi pe jos cu orele. La București nu. Pentru că e obositor și neplăcut.

Aici poate interveni primarul Daniel Băluță. Să gândească țesătura urbană în așa fel încât să fie mai plăcut să mergi pe jos. Să-și propună, spre exemplu, ca de la Piața Sudului la Patriarhie să fie o experiență să mergi pe jos, prin București.

Copenhaga e un exemplu de descurajare a folosirii mașinii. Au împărțit străzi în 2. O parte e pentru pietoni și bicicliști. Iar cealaltă jumătate pentru mașini. Ce obții așa? Te deplasezi la fel de repede pietonal sau cu mijloace alternative cum te deplasezi cu mașina. Și atunci mai mulți oameni vor renunța la mașină.

Al doilea lucru pe care-l poate face domnul Băluță: vrei să reduci din trafic? Investește în școli! Ca să nu mai fie nevoiți părinții să străbată Bucureștiul pentru a-și duce copiii la școli mai bune. Masă caldă în școli, ore de pregătire suplimentară în școli. Fără școli în containere ... pe astea poate da bani domnul primar Băluță!

În paralel - și ăsta e al treilea lucru de care ai nevoie ca să reduci utilizarea mașinii și numărul de mașini - e nevoie de investiții în transportul public în comun. Acest aspect nu ține de Primăria Sectorului 4. Dar celelalte două țin și le poate face!   

Sigur, și taxarea e un model de succes în unele țări. Cum e Singapore, spre exemplu. Acolo, taxa pe folosirea unui autoturism e foarte mare. Dar acolo decizia e luată la nivel național și aplicată la nivel național. Nu la nivel de sector”, a declarat Cătălin Teniță pentru Spotmedia.ro.  

Spotmedia.ro a solicita Primăriei Sectorului 4 informații care să clarifice intențiile și modul de aplicare a taxei. Dacă instituția va răspunde, vom reveni cu detalii.

La acest moment, din informațiile pe care le-am putut obține, executivul nu avea certitudinea că hotărârea va intra mâine pe ordinea de zi și nici nu a anunțat finalizarea formei acestei hotărâri.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇