Numărul posturilor în Poliția Română urmează să fie suplimentat cu 6.000, în cadrul proiectului pilot privind monitorizarea agresorilor prin brăţări electronice, care începe la 1 octombrie.
În nota de fundamentare a proiectului se arată că suplimentarea urmează a se realiza etapizat:
- în prima etapă cu 651 de funcții, din care 47 de ofițeri de poliție și 604 de agenți de poliție;
- în a doua etapă cu 2.534 de funcții, din care 191 de ofițeri de poliție și 2.343 de agenți de poliție;
- în a treia etapă cu 2.949 de funcții, din care 259 de ofițeri de poliție și 2.690 de agenți de poliție.
Întrebat cum de un proces de informatizare implică angajarea a mii de poliţişti, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a precizat că suplimentarea numărului maxim de posturi nu înseamnă neapărat noi angajări.
„Suplimentarea numărului maxim de posturi, și asta nu înseamnă neapărat angajare, astfel încât să poată fi asigurat personalul specializat, selecționat și pregătit să execute astfel de atribuții care înseamnă supraveghere, intervenție în situaţia generării unei alerte în cadrul acestui sistem.
Porneşte de la cei 497 de ofiţeri de poliţie şi 5.637 de posturi de agenţi de poliţie, astfel încât să poată fi asigurat personalul specializat, selecţionat şi pregătit să execute astfel de atribuţii, care înseamnă supraveghere, intervenţie în situaţia generării unei alerte în cadrul acestui sistem”, a explicat Cărbunaru, citat de News.ro.
Monitorizarea electronică se va aplica, în primă fază, în sistem pilot, începând cu data de 1 octombrie 2022, până cel mai târziu la data de 31 decembrie 2025.
Monitorizarea prin brățările electronice poate fi folosită pentru mai multe tipuri de infractori, cum ar fi persoanele arestate la domiciliu, cele aflate sub control judiciar și agresorii cu ordine de restricție. Valoarea totală a acestui program este de 240 de milioane de lei.
„Într-o primă etapă vor fi achiziționate 964 de kituri de monitorizare în valoare de 14,3 milioane de lei, urmând ca, treptat, până în 2025, să ajungem la 15.000 de dispozitive de monitorizare în valoare totală de 240 de milioane de lei. Aceasta este valoarea totală a acestui program”, a explicat Dan Cărbunaru.
Cele aproape o mie de brățări electronice vor fi montate agresorilor doar în București și în trei județe.