Sfatul psihologului: Ce trebuie să facă un părinte când descoperă o dependență a copilului

dan.ivanescu

Psiholog

Dan Ivănescu este un psiholog și educator cu 15 ani de activitate, specializat în consilierea copiilor şi adulţilor cu probleme de sănătate mintală, abuz de substanțe, dificultăți emoţionale, probleme de adaptare, comportamente agresive şi auto-agresive. De-a lungul timpului a lucrat cu diverse categorii, de la copii aflați în medii sociale defavorizate din România la adolescenți cu tulburări de personalitate până la imigranți adulți. El crede în potențialul ascuns în oameni, dar și în capacitatea lor de a depăși chiar și cele mai dificile situații. Și crede în puterea de a face bine a celor care lucrează cu oamenii. Dan Ivănescu este de părere că nu vorbim suficient în România despre problemele psihice și psihiatrice. În consecință, specialiștii îi pot ajuta enorm nu doar pe pacienții lor, ci și pe cei din marea majoritate a populației. Aceasta nu înțelege rolul sănătății mintale, fie se ferește de un așa-zis stigmat pe care îl aduce grija pentru starea ta de bine. Dan vrea să vorbească despre aceste probleme, să le aducă la suprafață până când mai mulți oameni vor înțelege că a avea grijă de sănătatea minții și sufletului tău e la fel de importantă precum sănătatea fizică.

Părinții din ziua de astăzi se confruntă mult mai des de ceva ani cu dependența/dependențele copiilor și adolescenților.

Dependențele sunt diferite de la jocuri, dulciuri, tutun/alcool și culminând cu dependența de droguri. Dependența poate fi fizică și/sau psihică și procesul psihoterapeutic e nevoie să fie adaptat.

Fiecare dintre dependențe duce printre altele și la schimbări comportamentale. Cam atunci mulți dintre părinți observă mai clar că ceva nu este bine cu copilul lor și apare întrebarea: Ce fac eu acum? Primul instinct este să discute cu copilul și să încerce să afle ce se întâmplă, este foarte ok să facă asta, după care împreună cu copilul e nevoie să ajungă la concluzia că este o problemă ce necesită o abordare mai specializată în funcție de fiecare situație în parte.

ADVERTISING

E bine ca părintele să discute cu copilul, doar că fiind părinte are niște limite în unele situații și are nevoie să acceseze specialiști pentru a primi ajutorul necesar. În realitate, parte dintre părinți încearcă să rezolve dependența copiilor singuri în casă fără ajutor specializat, ceea ce poate îngreuna procesul sau poate înrăutăți situația.

De ce nu accesează ajutor specializat unii dintre părinți? Unul dintre motive ar fi blamul social că dacă te duci la psiholog/psihiatru/psihoterapeut înseamnă că ești nebun, alt motiv ar fi prețul mare pentru unii dintre părinți al ședințelor de psihoterapie și un alt motiv ar fi că nu au specialiști care să îi poată ajuta în zona în care locuiesc.

Important este ca părintele să își dea seama și să își adapteze comportamentul la dependența copilului/adolescentului și să evite în a se comporta ca și cum totul este ok sau, și mai rău, să blameze copilul/adolescentul pentru situația în care este acum.

Mare atenție! Dependența nu este un moft și nu este suficientă voința proprie pentru a trece peste situație, au nevoie cei care sunt dependenți de psihoterapie și/sau medicamentație psihiatrică plus alte nevoi specifice individuale.

Din momentul în care părintele identifică o posibilă dependență, e indicat să apeleze la specialiști și împreună cu aceștia să își ajute copiii să treacă peste această problemă ce ține în mare parte de psihic, dar strâns legată cu fizicul.

https://psihologdanivanescu.ro/


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇