De la Cotroceni, paramedic pe ambulanțe SMURD, doctorand ”pe bune” și voluntar: ”Eu cred în puterea comunității” - Interviu

De la Cotroceni, paramedic pe ambulanțe SMURD, doctorand ”pe bune” și voluntar: ”Eu cred în puterea comunității” - Interviu

În 2012, unul dintre cei mai zbuciumați ani ai politicii românești, era foarte cunoscut în calitatea sa de purtător de cuvânt al președintelui Traian Băsescu. 8 ani mai târziu îl putem întâlni pe Bogdan Oprea ca paramedic pe ambulanțe SMURD, la Biblioteca Națională studiind pentru teza de doctorat, la catedră, predându-le studenților, sau pe șantierele Big Build – Habitat for Humanity România, unde construiește alaturi de alți voluntari case pentru familiile nevoiașe.

Cu un CV impresionant ”în rucsac”, Bogdan Oprea găsește timp și energie să facă toate astea și să le facă bine, fiind un exemplu pentru mulți dintre prietenii săi virtuali și pentru tinerii cu care lucrează direct.

Nu am fost în politică, dar am fost acolo, printre politicieni, și cu regret spun: Politicul se îndepărtează tot mai mult de oameni. (…) Dacă ne învață ceva evoluția ultimilor ani este că trebuie să ne gândim la oameni ca la o comunitate, la ce ne ține aproape, nu la dezbinare”, afirmă Bogdan Oprea, care a acceptat să povestească pentru cititorii Spotmedia.ro despre cum e ”să ții moartea în mâini” și să te lupți cu ea ca să salvezi o viață, despre dramele bătrânilor abandonați cărora li se prăbușește tot universul în jur, dar și despre cât de mare este ”puterea exemplului” într-o comunitate.

Dle Bogdan Oprea, noi vă știam de la conferințele de presă organizate în acel fierbinte an politic 2012. Cum ați ajuns să fiți paramedic pe ambulanțele SMURD?

Am pornit dintr-o întâmplare activitatea mea la ISU București-Ilfov, în primul an în care au lansat ei activitatea de voluntariat – 2016. Totul a plecat de la o postare pe Facebook, unde anunțau că sunt în căutare de voluntari.

Am urmat instrucțiunile din postare și 8-9 luni mai târziu eram nu doar voluntar ISU, ci licențiat ca paramedic SMURD (…), ceea ce îți dă dreptul să mergi la misiunile curente de pe ambulanțele SMURD.

A fost o întâmplare. E genul acela de vocație care vine ea spre tine, nu te duci tu spre ea. Am ajuns să o simt ca pe o vocație pentru momentele acelea dificile pe care le trăiești uneori în misiuni, când te confrunți cu multă suferință, când te confrunți cu moartea – practic o ai în mâini și lupți cu ea ca să readuci la viață un om. Atunci îți dai seama că e un har de la Dumnezeu, un talent, faptul că poți să fii acolo, să îți păstrezi cumpătul, să iei decizii uneori dificile, dar de fiecare dată cu potențial de a salva o viață.

Dar misiunile, în sine, nu sunt doar din zona de risc asupra vieții. Sunt și multe apeluri la 112 (deși perioada de pandemie le-a mai rărit) care nu sunt apeluri de ambulanță, nu ai nevoie de un echipaj acolo – pacientul este deplasabil, are o durere de burtă sau de cap, dar nu este într-o stare alterată de sănătate astfel încât să nu se poată deplasa pe propriile picioare la o cameră de gardă. (…)  Dar in ultima vreme s-au rărit astfel de apeluri.

Purtați echipament din acela special, pentru Covid-19?

În funcție de triajul care se face inițial în dispecerat, ne echipăm special pentru cazurile cu potențial de Covid sau chiar confirmate (când e nevoie de transportul pacientului confirmat la spital). In rest, ar fi inutil. Când te duci la un accident rutier, sau la o precipitare de la înălțime, sau la persoane care nu răspund la ușă de ore bune, de exemplu, nu se justifică folosirea acelor echipamente, ar fi o irosire a resurselor.

Dar la celelalte da. Și, din precauție, comandanții de echipaje, pe ambulanțe, in timp ce ne deplasăm la o adresă, mai apelează persoana care a sunat la 112 și mai adresează testul de întrebări standard (dacă a făcut febră, dacă a avut probleme respiratorii etc).

https://www.facebook.com/bogdan.oprea.39/posts/10223244746204574?__xts__%5B0%5D=68.ARBokUe8skbYM6cZKcqhWh8i7H8duaX5US1iuvCRe5gvrGR4WnsgqV73g6Ne4XY1iy-oAeWqQhSyftzR5_tQuW5-dYIBqaj6JXjVl6qJvZrqPl_bQE-VzQ1x6UF0tP0oMYvVeyUUWZWahdBoHmTMnGKt6FAn7WG-lz4nDLSOoCKGzd3eli3o7AkXoE0_9Sg8VJqrWzDxBLJ7IxuKNW2qo4176-_kx1y7xFJba2Jkel6lIfNbprjgs1WbrLi-PMyy7DVGVCCFwbTn2q_sm681-4NWu1lIxNEdKwI&__tn__=-R
Ce v-a impresionat cel mai tare în acești 4 ani de voluntariat pe ambulanțe SMURD?

Pot să vă vorbesc despre cazurile care sunt cele mai dificile pentru mine și pentru care noi, ca societate, am putea face câteva lucruri. Într-o oarecare măsură e și un apel către autoritățile locale.

După experiența acestor 4 ani, pe mine mă impresionează cel mai mult cazurile care implică oameni în vârstă. Din păcate, pot constata că într-o proporție foarte mare sunt abandonați de familii, unii dintre ei cu drame în spate (soți decedați, copii decedați). Nu pot să detaliez, să explic (e secret medical) dar imaginați-vă ce înseamnă să îți moară și soțul, și copiii în scurt timp, și să te pomenești singură la 70-80 de ani cu tot universul prăbușit în jurul tău, fără niciun fel de ajutor, cu atât mai puțin din partea statului al cărui cetățean ești și care ar trebui să aibă grijă de tine așa cum și tu ți-ai achitat obligațiile cetățenești de-a lungul vieții tale (…)

Apelul pe care eu îl fac către autoritățile locale este următorul: Să se gândească mai mult la bătrâni. Ne vine tuturor rândul și nu știm ce ne rezervă viața, cum ajungem să ne ducem bătrânețea. (…) Este obligația autorităților locale să îi integreze în comunitate.

Ascultă aici propunerile lui Bogdan Oprea:

Oamenii aceștia stau acum pur și simplu și așteaptă să vină moartea peste ei. Starea în care îi găsim e degradată, psihic în primul rând. Vezi suferințele pe umerii lor, în ochii lor (…)

Autoritățile locale nu se gândesc la asta. Azi, bătrânii sunt masă de manevră electorală. Vreau mai multă umanitate din partea autorităților locale. Descentralizarea, aducerea serviciilor de la centru, din fostul sistem comunist, spre comunitate implică si umanitate. Momentan, autoritățile locale sunt profund dezumanizate, îmi pare rău să spun asta.

Iar voluntariatul pe care îl fac eu pe ambulanță îl fac pentru comunitatea mea. Sunt aici, în cartier, fac 3 minute pe jos până la Detașamentul de Pompieri Vitan unde sunt ambulanțele SMURD pe care eu fac voluntariat. O fac pentru viața cartierului meu. Nu spun că nu aș vrea să ajut și în altă parte, uneori chiar ne ducem și acolo, dar fac voluntariat pentru comunitatea mea, comunitate pe care ajungi să o simți.

Foto: Facebook / Bogdan Oprea
Suntem în plină campanie electorală chiar pentru alegerile locale. Ca de obicei, multe promisiuni, multe vorbe goale, multe minciuni. Cum vi se pare dvs că a evoluat politica în ultimii ani, de când ați facut un pas în spate?

Am fost în administrația publică, nu în politică, pentru că eu nu am fost niciodată membru de partid și nu am fost propus de partide în funcțiile în care am lucrat. Eram, cum le place unora să spună, ”tehnocrat”, veneam din domeniul jurnalismului, al comunicării, și am lucrat ca expert în zona aceasta, și la noi, în România, și în Uniunea Europeană, inclusiv la Chișinău.

Foto: Presidency.ro (Arhivă)

Nu am fost în politică, dar am fost acolo, printre politicieni, și cu regret spun: Politicul se îndepărtează tot mai mult de oameni.

De exemplu, pentru că tot vorbeam despre bătrâni – sunt folosiți ca masă de manevră electorală, iar faptul că NU ne gândim la nevoile lor reale spune totul despre politica de azi.

Ne interesează doar un vot, le punem în mâini o pungă cu ulei și cu zahăr (cum practică unii politicieni), îi mai cheamă unii primari cunoscuți la restaurant de 1 și 8 martie, îi mai duc într-un pelerinaj și le pun o ciorbă caldă pe masă și, gata – ”M-am achitat de obligațiile mele și m-am asigurat de un vot”.

Nu așa! A avea grijă de cetățenii tăi înseamnă un efort constant și nu unul interesat. (…)

Și mai ales generațiile tinere de politicieni (de dreapta, de stânga, de oriunde vin) nu trebuie să se gândească la oameni în funcție de cui îi dau votul, ce le place, ce culoare a pielii au sau ce orientare sexuală etc. Dacă ne învață ceva evoluția ultimilor ani este că trebuie să ne gândim la oameni ca la o comunitate, la ce ne ține aproape, nu la dezbinare.

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10223572355514602&set=a.10205396638533037&type=3&xts%5B0%5D=68.ARBrACqeF8mYenaOvFB-z3XJLSccYodxr-XHDqYr-g9yIfHB6WT2yyrqDIzcNtCUT2VHOuA24W7G0PEJkDZKJbvRmxDl2Z0RnK6fgevvIxHg0r_gOt_t9x1ZIdnxfyeNYzDksGQExxouImhHktVehkqQdxY8vR_jPDPUdE2oxCVxzBgkuUwgiQvWfmGReKn5IUXwRu36AVdGGrBGV849ntPnfgbRr1zHhi_gEgAKU7_z5DzbgNLUcuSE69tIQP-vdQ8BTwtKngFqkZUIpnm7embDkG_vGa8&tn=-R

Lumea a evoluat în ultimii 70 de ani, uitați-vă, de exemplu la Uniunea Europeană: Ce pace a adus pe continent pentru că s-au unit aceste țări și au căutat lucrurile care îi unesc, interesul comun, nu lucrurile care îi dezbină! Eu cred în puterea comunității, a găsirii numitorului comun (…).

Poate că implicarea și solidaritatea despre care vorbiți dvs nu prea există la noi și pentru că nu suntem educați în sensul acesta. Si fiindcă vorbesc despre educație nu pot să nu vă întreb: De ce munciți atât de mult pentru teza de doctorat aici, în România, țara fabricilor de diplome si a doctoratelor plagiate în serie?

Din momentul în care am început să postez pe Facebook despre doctorat m-am gândit la acest aspect: Să vadă bula mea de FB, prietenii mei virtuali (parte dintre ei și reali), care acum sunt la limita de 5.000, să vadă cum se face pe bune un doctorat, pentru că până acum am vorbit doar despre cum se fac ”celelalte”. Inclusiv colega mea de facultate Emilia Șercan vorbește în continuare despre cum se fac doctoratele pe blat, în manieră ilegală. Am zis ”Hai să arăt și cum se face un doctorat pe bune!”.

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10223151812521290&set=a.10205396638533037&type=3

Un doctorat pe bune se face muncind câte 16-18 ore legat, nemaiștiind dacă e seară sau dimineață. Mai ridici ochii, după ore în șir de stat pe scaun cu o sticlă de suc lângă tine, și zici ”Aoleu, s-a făcut dimineață!”.

Se face muncind legat 15-16 zile, scriind și tăind, cărând cărți cu două rucsacuri de la bibliotecă și înapoi, așteptând însetat comenzile făcute pe site-urile de cărți de care ai nevoie și nu le găsești decât contra cost pe Internet (iar mie îmi place să am cartea în format fizic), pentru a putea încheia capitolul respectiv.

Un doctorat pe bune se face cu foarte multă MUNCĂ, într-un cuvânt spus.

Iar eu nu fac acest doctorat ca să mi-l pun în piept. Nu defilez cu el pe stradă. Există și doctoratul acela plătit de cineva și făcut de alții. Pentru mine este ceva înfiorător. Eu am mii de ore de muncă în urmă.

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10223362783075422&set=a.10205396638533037&type=3
În concluzie, dvs chiar credeți că pot fi schimbați în bine oamenii din jurul nostru, din comunitățile noastre?

Nu poți altfel decât cu puterea exemplului. Iar eu fac asta – pentru bula mea de Facebook, comunitatea mea de acolo, pentru studenții mei de la facultate, poate pentru oamenii cu care mai intru în contact, cum sunt cititorii dvs. Altfel de educație nu știu să fie, decât arătând care e calea dreaptă.

https://www.facebook.com/bogdan.oprea.39/posts/10223672866227307